Brambureală balcanică la Spitalul Fundeni şi la Patriarhie

Doi preoţi tineri stau pe trepte şi aşteaptă ceva, cu aerul că aşteptarea face bine la sănătate. Slujesc la capela "Cozma şi Damian" a Institutului Clinic Fundeni. "Nu comentăm nimic",

Doi preoţi tineri stau pe trepte şi aşteaptă ceva, cu aerul că aşteptarea face bine la sănătate. Slujesc la capela "Cozma şi Damian" a Institutului Clinic Fundeni. "Nu comentăm nimic", răspund ei, la toate întrebările jurnaliştilor.

Exces de zel al paznicilor Un mister total s-a aşternut asupra sfârşitului Patriarhului. Vorbe în doi peri, priviri insinuante sau neputincioase sugerând "nu ştim, va decide Sinodul…", gărzi fălcoase, cu exces de zel în toate mişcările. Corpul neînsufleţit al Patriarhului se află alături de clădirea administrativă, păzit straşnic. După o aşteptare lungă, o limuzină metalizată debarcă un prelat. E de rang înalt, cu brâu roşu-aprins şi autoritate în voce: "Am venit să-l luăm", confirmă el pentru reporterii "Adevărul".

Un grup masiv de pacienţi şi trecători s-a strâns deja în curte şi oamenii sunt ţinuţi "în dispozitiv" de câţiva jandarmi. "Pupa-ţi-aş poala, Doamne, lăsaţi-mă să merg să-l ating când iese", se tânguie o femeie, blocată de un jandarm.

Lângă femeie, un copil cu handicap stă într-un cărucior şi aşteaptă decizia omului legii. Apar şi câţiva agenţi ai unei firme de pază. Sunt neraşi, irascibili, iar unul din ei pare vizibil sub influenţa alcoolului. Preoţi, jandarmi şi înjurături Un cor vânătoresc ar fi avut parte de o primire mai binevoitoare decât au avut ziariştii aici.

Reprezentanţii mass-media sunt rânduiţi la distanţă, după o linie imaginară, într-un colţ unde pot fotografia cel mult stolul de infirmiere. În sfârşit, a coborât sicriul, iar regulile dispar brusc. Un şofer-jandarm înjură sonor, alături, un preot, care pornise maşina cu portiera deschisă, strigă cuiva nevăzut: "Închide uşa! Închide uşa!". Un băieţel în pijamale vine repede şi-i închide uşa.

La Patriarhie, două cordoane de jandarmi străjuiesc intrarea în Biserică. S-au adunat vreo 200 de persoane care pendulează printre oamenii legii: unii scapă, alţii aşteaptă o "slăbiciune" a pazei, să se strecoare în sfântul lăcaş. Orice breşă în zidul uman este speculată rapid de tineri, de copii, de oameni în cărucioare, de mulţimea de bătrâni.

"A venit, e preşedintele!" Nimeni nu ştie de ce s-a interzis accesul spre Biserică. "E o înmormântare, daţi-mi voie, faceţi loc!", strigă gâtuit un cetăţean cu cravată şi surtuc. Un bătrân care a încercat zadarnic de şapte ori să intre în lăcaşul de cult este un munte al perseverenţei, iar jandarmul din faţa sa - un munte al răbdării. Bătrânul i-a înşirat toate motivele posibile pentru acces - spiritul creştin şi uman, politeţea, nepoţii de acasă, dragostea de semeni, timpul limitat, dar jandarmul i-a dat invariabil acelaşi răspuns: "Nu e voie!".

Brusc, atmosfera tensionată din curte se sparge, îi face loc un murmur: "A venit, e preşedintele!". Lângă preşedintele Băsescu, păşeşte comandantul Jandarmeriei, cum îl cheamă, oare? "Cum se numeşte şeful Jandarmeriei?", întreb un jandarm de lângă mine, iar el ridică din umeri, probabil că numele casierei de la unitate îi este mai familiar.

Aritmetica lui Dumnezeu Slujba a început de mult, când un alt fior colectiv trece pe afară. "A plâns, preşedintele a plâns", îşi şoptesc două femei. Intru în vorbă cu un preot tânăr: "Sfinţia Voastră, câţi oameni încap în Biserică?". Îşi mângâie bărbuţa şi îmi spune placid: "Câţi dă Dumnezeu!"