Aplauze pentru Moţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care l-au iubit pe artist îl omagiază şi rememorează clipele în care s-au aflat împreună A tras cortina şi a plecat dintre noi într-o discreţie absolută, lăsându-ne muţi în

Cei care l-au iubit pe artist îl omagiază şi rememorează clipele în care s-au aflat împreună

A tras cortina şi a plecat dintre noi într-o discreţie absolută, lăsându-ne muţi în faţa evidenţei: Moţu, cel iubit de generaţii mai noi şi mai vechi de rockeri, s-a stins după o luptă îndelungată cu cancerul. Florian Pittiş a îndoliat o lume, iar golul pe care l-a lăsat în urma lui s-a umplut de lacrimi. Cei care l-au cunoscut i-au fost aproape sau au fost, pur şi simplu, absorbiţi de multipla sa personalitate artistică care îl evocă acum la timpul trecut.

Peter Imre: "Am fost la catafalcul lui pentru că, înainte de orice, ţin la el ca la un frate. Va rămâne în mintea noastră, a tututor, ca omul care a reprezentat o supapă pentru noi în vremea lui Ceauşescu, el a fost cel care a făcut să nu explodăm cu toţii mai repede, pentru că prin el respiram <> . E trist că ne recunoaştem valorile abia după ce pleacă, ar trebui să le facem statui din viaţă. Am pierdut nu doar un prieten, ci un frate".

Andrei Păunescu: "Mi-l amintesc cel mai bine la o discuţie cu mine, în anul 1982, când eu aveam 13 ani. Purta un tricou cu o caricatură a sa şi l-am întrebat la ce curent muzical aderă el. Mi-a răspuns simplu: <> . Atunci mi s-a părut o aroganţă, dar, în timp, am realizat că a grăit un mare adevăr. Ce să spun? A jucat rolul lui Moş Crăciun pentru mine, în anul 1973, a jucat acelaşi rol şi pentru cei doi copii ai mei, Andreea şi Adrian, în 1987. A fost unul dintre puţinii artişti din Cenaclul Flacăra care nu era produsul acestuia, ci era o personalitate dinainte…"

Cristina Ţopescu: "Am realizat un interviu cu el în decembrie 2006, iar materialul a fost difuzat chiar de Crăciun. Am petrecut atunci cu el multe ore şi l-am redescoperit a fi acelaşi tip plin de viaţă, boem, romantic, aşa cum îl ştiam din tinereţe. A fost un om foarte inteligent şi foarte pasionat de munca lui. Vorbea cu atâta drag despre muzică, despre radioul său, Radio 3net, ba chiar mi-a vorbit deschis şi despre masonerie. Mi-l voi aminti mereu ca pe un tip foarte cald şi foarte cult. Nu a adus vorba nicio clipă despre boală…"




Puiu Ionescu: "Nu părea că este bolnav". Fosta legendă a Rapidului, Puiu Ionescu, regretă despărţirea timpurie de cel care a fost Florian Pittiş. Pe cei doi i-a legat o veche prietenie, din anii '60, atunci când artistul obişnuia să petreacă mult timp cu componenţii echipei alb-vişinii. "Ne-am întâlnit de foarte multe ori la terase, la un mic şi o bere. Ne-am înţeles foarte bine. Era un om de mare calitate. Ultima oară l-am văzut în urmă cu aproape trei luni, când am participat împreună la o emisiune tv. Am discutat mult atunci, dar nu părea că este bolnav. Păcat. A plecat prea devreme dintre noi".

Andrei Partoş, realizator de emisiuni radio: "Eu şi Florian Pittiş am făcut parte din aceeaşi lume, dar am fost în zone oarecum paralele. Mi-e apropiat acel Pittiş din anii "70-"80, când organiza la Bulandra <> - singurul loc unde puteai asculta muzică şi poezie de calitate. Avea şi emisiune la radio, unde te delecta cu muzica celor de la Beatles sau Rolling Stones. Mai schimbam albume - el avea tot ce exista la vremea respectivă, pentru că ieşea cu Teatrul Bulandra prin lume. Era doctor în mişcarea Flower Power, ştia fenomenul Woodstock pe de rost, era la curent cu ce se întâmpla în muzica de afară. Florian Pittiş a însemnat mult pentru tineri, dar şi pentru colegii din generaţia lui. Pe actorii de la Bulandra, el i-a injectat cu dragostea de muzică. A lăsat urme, i-a marcat pe toţi cei care i-au stat în preajmă. El a avut o deviză - <> (<> , n.r.), dar în muzică a respectat trecutul, valoarea confirmată de trecerea anilor. A fost şi va rămâne un reper, un filtru pentru muzica şi poezia de calitate".

Ştefan Bănică junior: "L-am cunoscut mai bine în anul 1997, când a fost regizorul piesei <> . Din acea experienţă am început să-l înţeleg ca om, să-i înţeleg felul de a fi, de a trăi nonconformist. Era un tip foarte statornic şi foarte de cuvânt. El reprezintă pentru România ideea de libertate şi de a-ţi îndrepta abilitatea spre ceva constructiv. A iubit mult muzica rock, pe care a promovat-o într-o perioadă în care greu se putea face acest lucru în ţara noastră! Muzica rock i-a deschis sufletul şi mintea. Duminică am avut concert la Bacău şi, imediat după ce am aflat vestea dispariţiei sale, am cântat pentru el piesa <> . Moţu va rămâne în sufletul meu ca un om deosebit, un simbol al libertăţii de opinie".

Dan Grigore, pianist: "Florian Pittiş a fost un ferment cultural, un propagator al fenomenului rock. Îl ştiu din anul I de studenţie, când eu eram la Conservator, el, la teatru. Am descoperit că taţii noştri se cunoşteau, erau ofiţeri de aviaţie amândoi, şi prin acest amănunt biografic am devenit mai solidari decât ca simpli artişti. Apoi am devenit şi mai solidari ca iubitori ai echipei de fotbal Rapid. Clubul Aristocratic Rapid, al cărui preşedinte al Senatului era, s-a născut din entuziasmul nostru şi al altor fani Rapid. Moţu a deschis de multe ori meciurile echipei, cu microfonul în mână, la mijlocul stadionului. Înainte de "89 am făcut echipă cu el şi cu Ion Caramitru în <> , de Shakespeare, în regia lui Tocilescu, în care el interpreta rolul fratelui Ofeliei. L-am apreciat ca actor, i-am apreciat ultima sa creaţie, Radio3net, de care era foarte mândru. Vocea lui Moţu a rămas în memoria noastră afectivă prin multele emisiuni înregistrate, şi prima care îmi vine în minte este Teleenciclopedia. Când fiul meu l-a cunoscut, a avut o revelaţie: <> . M-a impresionat prin multiplele ipostaze artistice, prin energia şi entuziasmul cu care îşi urmărea ideile. Şi m-a impresionat prin discreţia cu care a plecat dintre noi".

Trupul neînsufleţit al lui Florian Pittiş a fost depus, ieri, puţin după ora 12.00, în locul în care a activat mai bine de 40 de ani - Teatrul "Bulandra". Sute de persoane au venit să-i aprindă o lumânare şi să-i depună o floare
la căpătâi, nu înainte să păstreze însă un moment de reculegere. Printre cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu s-au numărat membrii familiei, dar şi prietenii de o viaţă ai artistului, precum Virgil Ianţu, Ducu Bertzi, Peter Imre, Nicu Alifantis, Dana Bertzi, Rodica Mandache, Mircea Mandache. "A fost un băiat bun, generos, căruia îi plăcea să îi apere pe cei tineri. Prin tot ceea ce a făcut a rămas apărătorul tinerilor. A rămas undeva la 22 de ani şi a rămas fără să fie ridicol. A fost un actor extraordinar", au afirmat prietenii săi. (Andreea Dancu)

Florian Pittiş va fi înmormântat, astăzi, la Cimitirul Bellu din Capitală. Cortegiul funerar va pleca la ora 13.00 din foaierul Sălii Izvor a Teatrului "Bulandra", unde corpul său a fost depus în cursul zilei de ieri. Colegii şi prietenii de la Societatea Română de Radiodifuziune vor putea să îi aducă un ultim omagiu artistului, întrucât cortegiul funerar va trece prin faţa Casei Radio.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite