Anul Nou, războiul mondial împotriv a demonilor

Sărbătoarea de An Nou este considerată cea mai veche din lume. Era celebrată la începutul primăverii, dar, treptat, s-a mutat pe 1 ianuarie. Şi-a păstrat însă toate credinţele şi

Sărbătoarea de An Nou este considerată cea mai veche din lume. Era celebrată la începutul primăverii, dar, treptat, s-a mutat pe 1 ianuarie. Şi-a păstrat însă toate credinţele şi ritualurile străvechi, fiind celebrată pe tot globul cu mult fast şi bucurie, dar şi cu teamă de spirite, duhuri, demoni.

A fost atestată în Babilon acum 4.000 de ani, când se celebra la prima Lună Nouă după echinocţiul de iarnă, considerată şi prima zi de primăvară. Toate popoarele celebrau Anul Nou prin lumini şi focuri uriaşe, tema comună a cântecelor, dansurilor ritualice fiind moartea şi învierea naturii.

În anul 46 î.Ch., Iulius Cezar a stabilit - prin calendarul iulian - ca această sărbătoare să fie celebrată la 1 ianuarie, dar data a fost adoptată abia prin Evul Mediu, păstrându-şi o parte din ritualurile agrare. Aşa se explică, de exemplu, în folclorul românesc, tradiţia Pluguşorului, care acum se colindă pe 31 decembrie, dar în trecutul îndepărtat era de fapt un ritual de primăvară, când se trăgea şi prima brazdă.

Balaurul Sfântului Silvestru

În Europa, noaptea de cumpănă între ani era plină de superstiţii, de aceea se şi sărbătorea cu focuri aprinse pe dealuri, pe altare, în vetre, ca să fie alungate spiritele rele, iubitoare de întunericul iernii. În Scoţia, de Anul Nou, "Hogmanay", se mai aprind şi astăzi, pe la sate, suluri de smoală, care apoi sunt rostogolite pe uliţe, ca să alunge răul şi ca să facă lumină pentru spiritele bune, care însoţesc Anul Nou. Odată cu apariţia artificiilor, focurile au fost înlocuite cu spectacole explozive, care fac întunericul nopţii să se aprindă.

Anul Nou era şi este încă un timp al superstiţiilor şi prezicerilor. În unele regiuni din Elveţia şi Austria, localnicii mai păstrează legenda balaurului care voia să înghită lumea şi care a fost învins de Sfântul Silvestru (Papa Silvestru I) în numele lui Iisus Hristos şi că faptele s-ar fi petrecut la Roma, în anii împăratului Constantin.
Se spune că, în 314, un balaur ascuns într-o grotă din Roma - în care se cobora pe 150 de trepte - ucidea cu răsuflarea lui 300 de oameni deodată.

Sfântul Silvestru, căruia i s-a arătat în vis Sfântul Petru, a fost sfătuit cum să-l amorţească pe dragon până la a doua venire a lui Iisus, care avea să-l distrugă definitiv. Ceea ce Sfântul Silvestru a şi făcut. Ziua Sf. Silvestru este pe 31 decembrie şi este considerat a fi momentul în care Lumina a învins Întunericul. Tot în Elveţia şi Austria, de Anul Nou, oamenii se costumează pentru a sărbători ziua Sfântului Silvestru, care a "păsuit" lumea până la a doua venire a lui Iisus.

Ursitoarele şi banii

În Grecia, prima zi a anului este dedicată Sfântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii îşi lasă ghetuţele lângă şemineu, în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la Sfântul Vasile. Pentru a ursi viitorul an, se bagă monede de aur sau argint în prăjiturele numite "vassilopitta". În Polonia, Anul Nou este cunoscut tot ca "Noaptea Sfântului Vasile". Se servesc tradiţionalele gogoşi "paczki" şi se coc pâinici sub diferite forme, care se ascund prin ungherele casei.

Celui care le găseşte i se poate prevesti viitorul în anul care vine: o cruce simbolizează intrarea în călugărie, inelul arată o posibilă nuntă, îngeraşul înseamnă că respectivul sau respectiva o să aibă un copil. În Polonia, dar şi în România, pe 1 ianuarie se porneşte întâi cu piciorul drept, ca să fie noroc tot anul.

Şi tot ca în România, polonezii au grijă ca noul an să-i prindă cu bani în buzunar, mărunţiş, dar şi bancnote cu valoare mare, ca să aibă în viitor şi bani de cheltuială, dar şi conturi grase. Doar că polonezii sunt îndemnaţi, conform tradiţiei, să alerge cu mărunţişul într-un săculeţ şi să facă mult zgomot. Probabil să se adeverească zicala "ban la ban trage".