Paula Seling: "Scopul nostru a fost să-i facem mândri pe români, să fie fericiţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paula Seling a declarat la TVR1 că performanţa României la Eurovision s-a făcut cu participarea tuturor românilor de peste graniţă care au avut dorinţa de a ajuta imaginea României.

Paula Seling a explicat absenţa lui Ovidiu din România, cel care a ales să rămână în Norvegia, ţara în care locuieşte.

Mai citiţi şi:

Bianca Purcărea a gustat succesul la Eurovision

Cine ne-a votat si cine nu la Eurovision: Bulgaria nu ne-a dat niciun punct, Norvegia, Danemarca şi Suedia au dat câte 10 puncte

"Ovi avea foarte multe de pus la punct, el a fost timp de două luni cot la cot cu noi, trăgând la barca Eurovisionului, cu Marina, cu Paul, cu Radu, toţi am pus umărul şi am făcut acest vis să se îndeplinească."

Trebuia să dea piept cu toată presa norvegiană, care, din fericire, i-a sărit în cap. ", a spus Paula la TVR1.

Intrat în legătură directă din Norvegia, Ovi a declarat că a rămas în ţara care a organizat această ediţie de Eurovision fiindcă a trebuit să-i onoreze şi pe cei care "ne-au votat cu 10 puncte". "Performanţa noastră se datorează şi scandinavilor, care ne-au votat de data asta."

Ovidiu Cernăuţeanu a spus că s-ar fi putut şi un loc mai bun pentru România, "dar circumstanţele în care suntem noi ca ţară, modalitatea în care se votează la Eurovision" le-a adus pe locul trei. Ovi a precizat că a auzit că pentru mulţi europeni, românii au fost câştigătorii.

"Practic, Europa era împărţită în două: Auzeam pe unii care spuneau "12 puncte pentru prietenii noştri Germania", sau "Rusia", ar trebui să fim foarte mândri de poziţia pe care am obţinut-o.", a completat Ovi.

Şi Paula Seling crede că se putea şi mai bine: "Se putea mai mult, în condiţiile actuale, asta a fost tot ce am putut să facem. Ovi şi cu mine, s-a văzut cât efort am depus şi cât de serioşi am fost pentru a face totul perfect".

Paula mărturiseşte că nu au existat prea multe emoţii aseară înainte de intrarea în concurs.

"Nu prea am avut emoţii aseară, fiindcă ştiam exact ce avem de făcut. Aveam o determinare, şi eu şi Ovi şi fetele. Înainte să intrăm pe scenă am spus: "Hai să le arătăm de ce suntem cu toţii în stare, să audă şi ăştia de România"

"În spatele nostru a fost o armată de oameni care a făcut totul posibil. ", a mai subliniat Paula. De asemenea, cântăreaţa a precizat că pianul la care a cântat a fost făcut de soţul ei, Radu.

"Scopul nostru a fost să-i facem mândri pe români, să fie fercitiţi, toată munca asta a fost pentru ei.", a conchis Paula, mulţumindu-le românilor care i-au votat şi echipei care i-a susţinut.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite