VIDEO Ovi: „Cred că vom avea susţinerea ţărilor scandinave“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ovidiu Cernăuţeanu (35 de ani) şi Paula Seling (31 de ani) mizează pe voturile ţărilor nordice la Eurovision. Reprezentanţii României în concursul de la Oslo au vizitat, ieri, redacţia „Adevărul“ şi au vorbit despre experienţa Eurovision.

Paula şi Ovi

„Adevărul": Cum vă simţiţi?

Paula Seling: Încă mă obişnuiesc cu ideea, mi se pare incredibil! Am avut un deja-vu, aşa cum mi s-a întâmplat şi în 2002, când am câştigat Cerbul de Aur. Nu îndrăzneam să sper, nu îndrăzneam să mă gândesc la premiu, dar îmi doream foarte mult să se întâmple.

Citiţi şi:

VIDEO Paula şi Ovi au fost în redacţia "Adevărul": "Eurovisionul va fi dominat de balade"

Seling, norocoasă la a cincea „tură"

Ovidiu Cernăuţeanu: Este un sentiment superb, mai ales că sunt la prima participare la Eurovision în România. Din start am crezut foarte mult în acest proiect, de la prima idee. Am avut un sentiment foarte puternic şi o încurajam mereu pe Paula, spunându-i că va ieşi bine.

Nu ai simţit acest lucru şi la celelalte participări?

Paula: Anul acesta, peste tot pe unde am fost, am primit foarte multe semnale pozitive. Am simţit, mai mult ca oricând, că este posibil să fim pe podium.

Faptul că tu, Ovi, eşti cetăţean norvegian, va influenţa votul de la Oslo?

Ovi: Într-o mică măsură, da.

Paula: Este destul de greu să spui ce se va întâmpla. Nu poţi decât să speri, ca şi până acum. Este o piesă care merită, pozitivă, energică, optimistă, aşa cum cere piaţa în acest moment. Are un parfum aparte, nu pot să zic că este doar un alt cântec pop bun. Practic, în acest cântec este istoria noastră muzicală de până acum şi arătăm lumii că este important să studiezi. Pentru a interpreta acest cântec, este nevoie să studiezi. Noi ne-am pregătit cu un medic foniatru, doamna doctor Duţescu. Ne-am dus zilnic la ea în această perioadă, pentru a fi siguri că vocile noastre nu ne vor juca feste sub tensiune şi sub stres. Am făcut vocalize peste vocalize, chiar şi prin telefon, cât am fost plecaţi din Bucureşti.

Care a fost cel mai greu moment din finală?

Paula: Când s-a rupt cuierul (râde). Ne-au căzut toate hainele în cabină. Lăsând gluma la o parte, momentul cel mai greu a fost când aşteptam primele rezultate ale televotingului. Era important să ştim ce impresie am făcut.

Ai trimis un comunicat de presă înainte de finală în care făceai apel la fairplay. Aveai informaţii că se va întâmpla ceva?

Paula: Noi ştiam, din proprie experienţă, că nu era voie să foloseşti nimic în numărul tău de pe scenă care ar putea să pună în pericol buna desfăşurare a momentului următorului concurent. Am avut nişte informaţii cum că cineva ar putea face ceva care să pună în pericol buna desfăşurare a concurentului următor. Nu nominalizez nimic. Cine trebuia să se simtă, să se simtă.

V-a sunat cineva din echipa Luminiţei Anghel să vă felicite?

Ovi: Nu. Şi mie mi s-a părut „nesportiv" faptul că s-au retras aşa. Mi s-a părut un mod ciudat de a pierde un concurs. După două participări la Eurovision în Norvegia pot să vă spun că aşa ceva nu se întâmplă acolo. Anul trecut chiar vorbeam că nimeni nu a avut un concept aşa de bine gândit şi reuşit ca al lui Rybak.

De ce credeţi că a câştigat piesa voastră?

Paula: Piesa lui, pentru că eu nu pot să-mi asum meritul, are multe date bune. Are un refren foarte bun, o strofă puternică pe care nu ai cum să nu o reţii din prima, are un ritm exploziv şi are pianul făcut de Radu (soţul Paulei - n.r.) din două piane unite. Unul dintre ele a aparţinut Ancăi Parghel. Poate a fost cu noi în finală, poate ne-a adus un avânt în plus.

Vă faceţi griji pentru etapa semifinalei?

Paula: Trebuie să-ţi pui şi astfel de probleme... Eurovisionul e un concurs în care ai nevoie de un context favorabil.

Ovi: Eu sunt mai optimist şi cred că nu vom avea nicio problemă să trecem de semifinală.

Pe ce mizaţi la Oslo: piesă, interpretare, show-ul cu piane?

Ovi: Piesa în sine este conceptuală, deci, dacă ne-am retrage de la pian, n-ar mai avea niciun sens. Dimpotrivă, cred că trebuie să insistăm la partea cu pianele, să filmăm mai bine, astfel încât să se vadă că noi chiar cântăm la acest instrument.

Ce v-a plăcut anul acesta?

Paula Seling: Noi am câştigat Selecţia Naţională, dar chiar dacă nu am fi ieşit învingători, vreau să vă spun cu mâna pe inimă că am fost foarte plăcut surprinşi de organizare. Şi TVR, şi „Adevărul" şi-au dat silinţa ca lucrurile să iasă cât mai bine şi asta s-a văzut. A fost într-un ceas bun că voi v-aţi unit forţele şi aţi făcut treaba asta împreună.

Şi dintre concurenţi?

Paula Seling: Mie-mi place Dalma. O ştiu de multă vreme şi are o voce foarte bună.

Ovi: Krivach are o voce grozavă şi mi-a plăcut melodia lui, însă cred că a fost un pic prea mult pentru publicul român, ca şi concept şi imagine pe scenă.

Succes în Norvegia

Succes în Norvegia

Imediat după finala de sâmbătă seară, cele mai importante ziare norvegiene, „Dagbladet" şi „VG" („Verdens Gang"), au anunţat pe prima pagină victoria cântăreţului român. „Ovi, un artist pe jumătate norvegian, a câştigat Eurovisionul din România", notează „VG". De altfel, Ovi crede că un mare avantaj în „economia" concursului european va fi faptul că este un artist cunoscut în Norvegia.

„De aseară (duminică seara - n.r.) suntem «news», iar piesa noastră a fost difuzată deja la câteva radiouri din Norvegia. Am fost contactat de presa de acolo, interesul faţă de noi a crescut. Şi, categoric, faptul că sunt mai cunoscut acolo decât sunt în România va conta cu siguranţă. Un alt atu este casa de discuri cu care am contract, care reprezintă un aparat de susţinere la Oslo.

Va urma, cel mai probabil, un turneu de promovare în Scandinavia", spune Ovi. „Cred că vom avea susţinerea ţărilor scandinave", adaugă el.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite