A început „săptămâna Eurovision“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concurs
Concurs

Ziarul „Adevărul“ va premia, la 8 martie, doi dintre cititorii care au participat la concursul „Premiul de Popularitate Selecţia Naţională Eurovision 2010“.

Competiţia a avut ca miză două excursii la Oslo, oraşul în care va avea loc confruntarea finală, la 29 mai.

Concursul s-a desfăşurat zilnic, în perioada 8-25 februarie 2010, în ziarul „Adevărul" şi pe site-ul www.adevarul.ro. Cititorii au votat artistul sau trupa preferată dintre cei care vor participa la 6 martie la finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2010, organizată în coproducţie de TVR şi „Adevărul".

Publicul are ocazia să-i cunoască mai bine pe finaliştii Selecţiei Naţionale în această săptămână. Videoclipurile pieselor finaliste vor fi difuzate la TVR 1 în tronsoane speciale: zilnic, de la 9.45 şi 14.45, iar marţi şi miercuri de la 23.45.

Selecţia Naţională Eurovision 2010 are loc sâmbătă, 6 martie, iar TVR 1 va transmite live spectacolul la finalul căruia va fi aleasă piesa care va reprezenta România la Oslo, în Norvegia. Finala va fi prezentată de Valentina Pelinel şi de Horia Brenciu şi va fi transmisă în direct de la Circul Globus, din Bucureşti.

Piesa câştigătoare va fi aleasă de telespectatori şi de specialişti, în proporţie de 50% televot şi 50% jurii de specialitate. În premieră pentru selecţiile Eurovision, TVR va organiza în acest an cinci jurii de specialitate: în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Craiova.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite