FOTO VIDEO Paul Ciuci, solist Compact: „Între Compact, Holograf şi Iris era o rivalitate artistică, dar după concerte ajungeam toţi într-un autobuz, cu pâine, slănină, ceapă şi ţuică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul celebrei trupe vorbeşte despre cele mai recente proiecte muzicale şi îşi aminteşte cu nostalgie de cele mai frumoase perioade din cariera de peste 30 de ani a grupului Compact.

Compact a cântat întotdeauna pentru prieteni, căci aşa i-au văzut muzicienii pe cei care le fredonau piesele la concerte, fie la Costineşti, fie în turneele internaţionale. Cariera formaţiei a avut multe momente frumoase, dar a fost marcată şi de câteva evenimente nefericite în urma cărora nu putea rămâne decât totul sau nimic. Muzicienii au ales să renască din propria cenuşă şi să meargă pe acelaşi drum care continuă şi astăzi. Paul Ciuci (56 de ani), vocalistul şi chitaristul formaţiei, povesteşte care au fost resorturile ce au făcut ca mecanismul Compact să funcţioneze mai bine de trei decenii.

„Weekend Adevărul“: Compact revine cu un concert, în cadrul campaniei „Artă contra Drog“, care va avea loc duminică, 14 aprilie, la Sala Palatului.

Paul Ciuci: Am intrat în acest proiect imediat ce am fost solicitaţi. Până acum nu a existat o campanie de o asemenea amploare, care să implice acest gen de muzică, iar rockul a pierdut multe valori din cauza drogurilor. Sunt fericit că în cadrul concertului vom evolua noi, trupa Compact, dar şi Cristi Minculescu alături de noua lui formaţie, Lotus. Sunt fericit pentru că pe Cristi îl ştiu de 35 de ani şi am avut întotdeauna o relaţie foarte bună. Cum ar trebui să aibă toţi artiştii, de
altfel.

image

Trupa Compact în formula actuală: Adrian Kiseleff, Adrian tinca, Paul Ciuci, Leluţ Vasilecu

Va fi o seară cu „Fata din vis“, veţi avea un „Cântec pentru prieteni“? Pregătiţi şi piese noi?

Evident, vom cânta toate hiturile noastre, dar pregătim şi un album nou, primul din ultimii şase ani. Nu ne-am grăbit pentru că nu depindem de nimeni, noi suntem producătorii discului şi nu am vrut să bifăm încă o activitate în CV. Nu vrem să scoatem anul acesta un disc, anul viitor încă unul şi tot aşa. Avem o cenzură personală de care nici măcar Compact nu trece.  Dacă nouă ne place ce auzim acum, iar după două săptămâni ne place în continuare, îi dăm drumul pe piaţă. Dacă nu, nu. Pentru acest disc avem deja vreo 25 de idei de piese, dintre care vom selecta doar 9 sau 10. Nouă chiar ne place ce facem, nu dorim doar să apărem pe piaţa asta care şi-aşa e „sufocată“.

Cum vi se pare sistemul actual, care constrânge artistul să scoată piese şi clipuri pe bandă rulantă?

Consider c-am fost o trupă foarte norocoasă pentru că am apucat să apărem înainte de dezvoltarea acestui sistem devorator de destine. Dacă trupa Compact s-ar lansa pe piaţă în acest moment, indiferent de cât de frumos ar cânta „Fata din vis“ sau orice alt hit, nu cred că ar putea răzbi în acest hăţiş de interese şi de trupuri dezgolite. Până la urmă, acesta este adevărul, pe toţi îi interesează să vândă. Eu am o propunere. Atunci când vrei să vezi dacă cineva e cu-adevărat artist, scoate-l din Bucureşti şi trimite-l să cânte prin ţară. Îmbracă-l, nu-l dezbrăca şi vezi dacă vinde bilete. Abia atunci poţi spune că eşti un artist adevărat, nu unul fabricat la televizor. Dacă o coardă de chitară se rupe, o schimbi, dar ce te faci dacă te lasă vocea şi ai o sală plină cu oameni care au plătit biletul la concertul tău? În 33 de ani, Compact a făcut playback doar la o televiziune unde nu ni s-au asigurat condiţiile pentru live. Producători sunt puţini în ziua de astăzi, sunt foarte mulţi agăţători de trupe care vor să câştige, sunt foarte multe şuşe. Nu ştiu dacă acestea vor trece proba timpului.

Consider c-am fost o trupă norocoasă, pentru că am apucat să apărem înainte de dezvoltarea acestui sistem devorator de destine.

„MĂ UIT LA TALENT-SHOW-URI ŞI UIT SĂ MAI MESTEC“

Totuşi, chiar dacă lucrurile evoluează în viteză, trebuie să existe şi o parte bună a evoluţiei.

Pe mine nu mă deranjează viteza cu care se dezvoltă societatea. Acum 20 de ani, dacă mă întrebai de telefoane mobile şi de wi-fi mă uitam urât. Cine vrea să stea pe loc n-are decât, dar va fi strivit de tăvălug. Nu aş vrea să fiu ipocrit şi să spun că nu câştig bani din ceea ce fac şi că, vai de mine, mulţumirea sufletească e colosală şi doar asta contează. E adevărat, contează foarte mult când văd un copil de 18 ani care vine la concerte şi-mi cântă cântecele.  Dar, revenind, modul în care a evoluat societatea, tehnologia, contează foarte mult şi are şi un aspect pozitiv. Banii pe care îi câştig se duc foarte repede pe aparatură. Tu, ca artist, trebuie să suni bine. Altfel nu faci faţă, vin atâţia copii talentaţi din urmă... Mă uit la talent-show-urile astea şi rămân cu furculiţa-n aer, uit să mai mestec.

Cum aţi fi văzut traiectoria trupei Compact dacă acest star-sistem ar fi existat când v-aţi lansat?

Nu cred că am fi fost atât de norocoşi, nu cred că am fi putut răzbi, mai ales că noi eram în Cluj. În plus, noi n-am făcut compromisuri, n-am jignit pe nimeni din breaslă, n-am luat locul nimănui. Trupa asta a fost întotdeauna o trupă de prieteni care a făcut totul cu modestie şi, se pare, cu mare succes la public.

„Între Compact, Holograf şi Iris a fost o rivalitate artistică, dar după concerte ajungeam toţi în fundul unui autobuz, cu pâine, slănină, ceapă şi ţuică“

Vorbeaţi despre faptul că trupa Compact s-a bucurat de un mare succes la public. Una dintre cele mai frumoase perioade din istoria formaţiei a fost cea din anii ’80, la Costineşti.

Trupa Compact a luat fiinţă în ’70-’80, iar toţi membrii din formula originală erau din Cluj. Pe parcurs, unii au plecat, alţii au venit, dar anii în care am cântat la Costineşti, între 1980 şi 1986, au făcut trupa cunoscută. Noi stăteam pe loc şi se mişcau doar seriile de studenţi care veneau în vacanţă. Eram la Costineşti de pe 1 mai până pe 25 septembrie.

Pe vremea aceea era o rivalitate puternică între fanii Compact, Iris şi Holograf.

Au fost vremuri frumoase, care au rămas în memoria publicului. Da, fiecare formaţie avea fani fideli. Drept dovadă, în amintirea acelor vremuri, după Revoluţie am făcut turnee împreună, pentru că oamenii cereau aceste concerte. Între Compact, Holograf şi Iris a fost doar o rivalitate artistică. Când intram pe scenă, nu ierta nimeni pe nimeni, eram ca boxerii profesionişti (zâmbeşte). Dar, după concerte, ajungeam toţi în fundul unui autobuz, cu nişte pâine, slănină, ceapă şi ţuică, cu bancuri şi poveşti până dimineaţa.

Vă e dor de vremurile acelea?

Mi-e dor de tot ce înseamnă istoria trupei Compact. Ceea ce am făcut eu, am făcut din convingere, nu pentru că m-a obligat cineva, ci pentru că mi-a plăcut. Şi-acum mă bucur că, printr-un act muzical, putem să atragem atenţia asupra problemei drogurilor. Cineva îmi spunea la un moment dat: „Mă, Paul, dacă ar fi existat droguri în România când erai tânăr...“. Şi eu nici nu l-am lăsat să termine şi i-am zis: „Eram decimaţi“. Vine o vârstă, vârsta negaţiei, când începi să spui „Nu“ fără să asculţi ce vrea să spună cel din faţa ta. Toţi am trecut prin asta când am fost tineri. Este o etapă, treci de ea şi-ţi dai seama că nu poţi numai să înjuri şi să fii un rebel toată viaţa.

Dar aţi fost feriţi, cred că nici nu se ştia în România ce sunt drogurile.

Ascultam Europa Liberă şi eram un pic „implementaţi“ în sistemul capitalist, aşa că aveam idee... Iar prin natura muzicii rock, pe care o cântam şi-o ascultam, cu-atât mai mult. Plăteam şoferi de TIR să ne aducă discuri cu Pink Floyd şi Deep Purple.

Dar cum „evadau“ tinerii atunci?

Mergeam la seri dansante. Mergeam la Casele studenţilor, la „Preoteasa“ sau Clubul Arhitecturii, unde era o emulaţie specială. Ascultam rock, Florian Pittiş mai făcea rost de câte un film ca „Hair“ şi două luni nu mai ieşeam din casă gândindu-mă cât de fain a fost. Erau lucruri rare, ca portocalele de Crăciun. Acum le găseşti pe toate drumurile, dar nu-ţi dai seama cât de bune sunt.  Atunci te bucurai că le aveai o dată pe an, la Crăciun. În ziua de azi eu nu mai văd comunicare între tineri. Dacă te duci într-un mall, unde le place lor să se refugieze, o să vezi patru tineri la o masă, care scot telefoanele, încep să butoneze şi s-a terminat comunicarea.

După perioada de la Costineşti s-a produs scindarea şi au apărut Compact B, în Bucureşti, şi Compact C, la Cluj.

A fost o perioadă în care, din motive financiare, eu am plecat să cânt în străinătate, alături de trupa Sfinx Experience. Am stat cinci ani în Olanda şi am cântat acolo. Apoi m-am reîntors la vechii mei colegi de trupă şi am reluat activitatea. Din păcate, ulterior s-au întâmplat cele două tragedii (moartea lui Teo Peter, ucis într-un accident de maşină, în 2004, şi a chitaristului Emil Laghia, ucis de iubita lui, în 2005 – n.r.).


Cele două tragedii au venit la distanţă de şase luni una după alta. Nu a fost uşor... Nu mai voiam să sărim în bazin. Ştiam să înotăm, dar ne era teamă de apă. Ne-au ajutat fanii, prietenii, fiul lui Teo Peter, care ne-au spus să nu ne oprim. Ca să ne revenim, am plecat într-un lung turneu în străinătate. Când ne-am întors, eram deja sudaţi în noua formulă. Au urmat două albume, multe concerte, iar acum suntem ca o familie.Cum aţi reuşit, ca trupă, să treceţi peste ele?

Mulţi fani sunt revoltaţi de decizia luată în cazul Teo Peter, când cel care l-a ucis a scăpat nepedepsit.

Ar trebui ca statul să aibă mai multă grijă de oamenii din ţara asta. Dacă, Doamne fereşte, Teo l-ar fi omorât pe basistul lui Bon Jovi... Ar trebui să fie mai atenţi cei care ne conduc. Eu îmi exercit dreptul de vot, aşa că-mi permit să-l trag la răspundere pe cel pe care l-am votat.

FATA DIN VIS PURTA PANTOFI ALBAŞTRI

Cum vă simţiţi atunci când la concerte vă cântă piesele şi oameni de vârsta a treia, dar şi adolescenţi? Cum au rezistat piesele Compact atâtea generaţii?

Nimeni nu deţine secretul unui hit. Am cântat lucruri pe care le-am simţit. Toţi suntem făcuţi din dragoste, nu din ură. Cu dragoste începe viaţa fiecăruia pe pământul ăsta. Că după aceea ne transformăm în insensibili, depinde de educaţia fiecăruia, de mediul în care trăieşte fiecare. Eu nu mi-am închipuit, atunci când am scris „Fata din vis“, că peste 30 de ani n-o să pot ieşi de pe scenă fără s-o cânt, pentru că lumea nu mă va lăsa.

A existat o fată din vis?

Da, am întâlnit-o în 1976, cu patru-cinci ani înainte de a se naşte Compact. Veneam de la Alba Iulia împreună cu Leluţ, eram într-un vagon de tren neîncălzit, era un sfârşit de noiembrie urât, cu ceaţă. La un moment dat, a urcat o domnişoară foarte frumoasă, care avea nişte pantofi albaştri. Asta mi-a rămas în cap. Nici nu ştiu cum o chema, m-a frapat culoarea pantofilor, parcă era ireală. Întâlnirea asta atât de mult m-a impresionat, încât ani de zile m-am gândit la ea.  La un moment dat părea ireal, de asta  s-a şi numit „Fata din vis“. Ani de zile am aşteptat-o să vină la concerte.

Şi-a venit?

Nu, dar ce scrisori şi e-mailuri am primit... (râde). 

Dacă trupa Compact s-ar lansa pe piaţă în acest moment, indiferent de cât de frumos ar cânta «Fata din vis» sau orice alt hit, nu cred că ar putea răzbi în acest hăţiş de interese şi de trupuri dezgolite.

Primul afiş, obiect de colecţie
Primul afiş al trupei Compact (Paul Ciuci, Constantin Cărmăşan, Aurel „Leluţ“ Vasilescu, Teo Peter, de la stânga la dreapta) a fost creat de Tibi Salmen, în 1981, în atelierul propriu din Câmpia Turzii – Foto Salmen. Tibi, un tânăr de 20 de ani, a fost primul tehnician şi fotograf al formaţiei Compact. În 15 mai 1981, membrii trupei au plecat în primul turneu la Costineşti, iar Tibi a rămas la Cluj, urmând să trimită echipamentele cu vagonul de marfă. După ce le-a trimis, s-a întors la Câmpia Turzii, unde, bucuros că pleacă a doua zi la Costineşti, a petrecut alături de câţiva amici. În acea noapte a avut accident de motocicletă, iar a doua zi membrii trupei aflau că Tibi a murit. În timp, afişul creat de Tibi a devenit obiect de colecţie.
 

Acest articol a apărut în „Weekend Adevărul“. 

   

     
Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite