VIDEO Îţi mai aduci aminte de eroul lui Karl May, Winnetou? După Pierre Brice, un român a fost cel care l-a interpretat timp de 25 de ani, în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Breazu, în hainele apaşului Winnetou
Mircea Breazu, în hainele apaşului Winnetou

Actorul Mircea Breazu, alias Benjamin Armbruster, cunoscut în România mai ales datorită filmului „Tinereţe fără bătrâneţe“, a făcut furori în Germania, unde l-a interpretat timp de 25 de ani pe şeful apaşilor din cărţile lui Karl May, pe scena festivalului de la Elspe.

Probabil că majoritatea celor născuţi după 1990 n-au auzit de Winnetou. Dar a existat o vreme când românii stăteau la cozi imense pentru a prinde un bilet la filmele în care Pierre Brice îl interpreta pe marele şef al apaşilor, toţi copiii se jucau de-a Winnetou şi Old Shatterhand în faţa blocului, iar romanele lui Karl May erau marfă de contrabandă pentru cei mici. În Germania, poveştile din Vestul Sălbatic sunt la modă şi astăzi. Winnetou a trecut testul timpului. Atmosfera din filmele anilor ’60 este recreată în fiecare vară, pe scena a peste zece festivaluri dedicate lui Karl May, dintre care două mai importante, cel de la Bad Segeberg, un orăşel de lângă Hamburg, înfiinţat în 1952, respectiv cel de la Elspe, localitate situată la 60 de kilometri de Dortmund, înfiinţat în 1958. La Elspe, Winnetou a fost interpretat vreme de 25 de sezoane consecutive, record absolut, de un actor român, Mircea Breazu. Alias Benjamin Armbruster, aşa cum îl ştiu nemţii. Plecat din ţară în 1979, Breazu, ajuns la 69 de ani, s-a pensionat recent de la Teatrul din Bielefeld, pe scena căruia a activat vreme de trei decenii. De şase ani este şi co-regizor la Elspe, iar pe Winnetou l-a jucat pentru ultima oară în 2012. Breazu nu este însă singurul recordman de la Elspe. Actualul director al festivalului, Jochen Bludau (74 de ani), a fost primul interpret al lui Winnetou pe scena festivalului, în 1958, apoi l-a jucat pe Old Shatterhand între 1966 şi 1993, iar o altă legendă locală, Meinolf Pape (67 de ani), a jucat diverse roluri pe scena de la Elspe timp de 50 de ani, fără întrerupere, între 1963 şi 2013. 

A făcut călărie la Steaua Bucureşti, sub îndrumarea unui campion

Mircea Breazu s-a născut la Sebeş, dar adolescenţa şi-a petrecut-o la Timişoara. Înainte de a fi actor, Breazu a fost un foarte bun sportiv. A practicat înotul, ciclismul, ajungând chiar în lotul de tineret, şi automobilismul, iar ulterior a făcut şi călărie la clubul Steaua, sub îndrumarea campionului Mihai Timu, participant la Jocurile Olimpice de la Helsinki, în 1952. Toate i-au folosit ulterior în cariera artistică. “Nu m-am visat niciodată actor, deşi mama era actriţă. Eu speram să ajung un sportiv foarte cunoscut. Dar mama a insistat foarte mult ca eu să dau admitere la IATC. Mi-a spus: «Dragul meu, tu ai crescut cu mine în teatre. Chiar nu vrei să urmezi acest drum?». Până la urmă m-a convins. Cu doar o lună şi jumătate de pregătire, m-am prezentat la admitere şi am reuşit să intru al şaptelea, deşi erau 1.200 de pretendenţi. Atunci mi-am dat seama că am actoria în sânge”, ne-a povestit Breazu. A reuşit să obţină o mică partitură în filmul „Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, încă din primul an de facultate, iar în anul III a fost remarcat de Elisabeta Bostan, care i-a oferit rolul principal, Făt-Frumos, din filmul „Tinereţe fără bătrâneţe”, peliculă premiată la Ciudad de La Plata, Moscova şi Teheran. A urmat debutul în teatru, pe scena de la “Nottara”. Până când a părăsit ţara, Mircea Breazu a mai jucat la Sibiu şi la Braşov, dar şi în filme precum „Mihai Viteazul”, „Ulzana”, „Profetul, aurul şi ardelenii” sau „Jachetele galbene”, iar în „Bătălia pentru Roma” şi-a etalat aptitudinile de cascador.

pierre brice foto getty images

Pierre Brice, eternul Winnetou

Winnetou şi Pierre Brice au fost unul şi acelaşi vreme de mai bine de 35 de ani. Actorul francez (foto, alături de soţia sa, Hella), care s-a stins recent, la 86 de ani, l-a interpretat pentru prima oară pe şeful apaşilor în 1962, în filmul “Comoara din Lacul de Argint”. Succesul a fost imens, aşa că, până în 1968, Brice l-a mai întruchipat pe legendarul apaş de încă zece ori pe marele ecran. Revista „Bravo” l-a pus de 56 de ori pe copertă, performanţă care n-a fost egalată nici măcar de Michael Jackson. Ulterior, Brice, care a rămas până la finalul vieţii un ilustru necunoscut în ţara sa natală, a încercat să abordeze şi alte partituri, dar eşecul a fost total. Publicul îl vedea ca pe Winnetou şi atât. Aşa că Pierre a reintrat în pielea personajului pe scena festivalurilor de la Elspe, între 1976 şi 1986, iar ulterior la Bad Segeberg, între 1988 şi 1991. În 1980 a filmat în Mexic mini-seria de televiziune „Winnetou le mescalero”, regizată de francezul Marcel Camus, iar în 1998, la 69 de ani, i-a dat viaţă pentru ultima oară apaşului în filmul „Întoarcerea lui  Winnetou”.

Sergiu Nicolaescu FOTO Adevărul

Cum i-a cucerit Nicolaescu pe fanii lui Karl May

Puţini dintre români ştiu că regretatul Sergiu Nicolaescu a fost regizorul festivalului de la Bad Segeberg între 1989 şi 1994. Cum a ajuns celebrul cineast să pună în scenă aventurile lui Winnetou? Povestea începe în 1966, pe platourile filmului său de debut, „Dacii” o coproducţie româno-franceză în care Pierre Brice l-a interpretat pe romanul Septimius Severus. Cei doi au legat atunci o relaţie de prietenie care a dăinuit până la moartea regizorului. La începutul lui 1989, Brice, nemulţumit de colaborarea cu Manfred Seide din sezonul precedent de la Bad Segeberg, i-a propus lui Nicolaescu să preia frâiele spectacolului. Iar Sergiu a schimbat radical structura show-ului: mai multe scene de acţiune, explozii spectaculoase, un tempo mai rapid, replici mai scurte şi mai puţine. Succesul nu s-a lăsat aşteptat. În 1991, spectacolul „Moştenirea lui Winnetou” a depăşit pentru prima oară borna de 300.000 de spectatori plătitori, record care a rezistat până în 2009.

Mihai Viteazul

„Ne simţeam ca într-un război adevărat pe platoul lui Sergiu“

Tot ceea ce a învăţat pe platourile de filmare din România i-a folosit enorm lui Mircea Breazu la Elspe, unde îi învaţă şi azi pe actori cum să cadă de pe cal sau cum să mânuiască o armă.

„Adevărul“: Mai întâi aţi fost Făt-Frumos, iar apoi Winnetou…

Mircea Breazu: Aşa este, sunt bornele carierei mele. Pentru „Tinereţe fără bătrâneţe” am participat la un casting extins, la capătul căruia am rămas doar eu şi Andi Herescu, iar doamna Bostan m-a ales pe mine. A doua zi, când m-am întâlnit cu Andi, a încercat să facă o glumă, dar nu prea i-a ieşit: “Ce să-i faci, eu am faţă de XXe siècle, nu de paysan (n.r: ţăran)”. Aluzie la faptul că Făt-Frumos era păstor la începutul poveştii. Altfel ne înţelegeam foarte bine. Mai am o întâmplare amuzantă de atunci. Filmam la Cheile Bicazului. Când făcusem prospecţie, locul nu era asfaltat. Dar peste şase luni ne-am trezit cu şoseaua făcută. Aşa că am fost nevoiţi să vopsim asfaltul, ca să nu se cunoască (râde).

Dar la personajul lui Karl May cum aţi ajuns?

M-a recomandat un director de teatru din Germania. După ce Pierre Brice a renunţat să-l mai interpreteze, cei de la Elspe aveau nevoie de un nou Winnetou, aşa că au făcut o şedinţă cu mai mulţi reprezentanţi ai teatrelor din ţară. Când au auzit că există un român care are un trecut în cinematografie şi ştie să călărească şi să se lupte, m-au chemat imediat. În 1987 am început antrenamentele, iar în 1988 am debutat ca Winnetou, în “Comoara din Lacul de Argint”. Nici că se putea ceva mai bun. Văzusem filmul de 17 ori la cinematograf, când eram în România. Publicul m-a plăcut, aşa că am rămas Winnetou de la Elspe, cum mă ştie toată lumea.

De unde şi până unde Benjamin Armbruster?

De la mama. Eu sunt jumate român, jumate neamţ. Pe mama o chema Ursula Armbruster. Iar Benjamin era un nume care i-a plăcut ei foarte mult. Dar să ştiţi că eu aşa am jucat şi în România. Când jucam în secţia de limbă română a teatrelor pe afiş apărea Mircea Breazu, iar când jucam în secţia de limbă germană eram Benjamin Armbruster.

Şi nu v-a pus niciodată probleme acest lucru?

(râde) Ba da. O dată mi-am dat seama că aveam spectacol în acelaşi timp. Şi în ambele piese aveam rolul principal. S-a mai întâmplat o dată, la Braşov, ca o româncă şi o nemţoaică, care erau prietene, să se îndrăgostească de mine în acelaşi timp. Iar la un moment dat m-au văzut pe stradă, îmi plimbam câinele. Prima a spus “Uite-l pe Mircea”, iar a doua “Uite-l pe Benny”. Atunci şi-au dat seama că eram unul şi acelaşi. Povestea am auzit-o după foarte mulţi ani, chiar de la una dintre ele, cu care m-am întâlnit în Germania.

Nemţii nu se plictisesc niciodată de căpetenia apaşilor?

Nu prea. E adevărat, cei din generaţia tânără probabil că nu mai citesc toate cărţile lui Karl May, dar au părinţi care au văzut la rândul lor spectacolul şi îi aduc şi pe ei. Iar din momentul în care vii aici pentru prima oară, e ca un drog. Cu siguranţă vei reveni. Mi s-a întâmplat să întâlnesc adulţi care au văzut spectacolul în copilărie, iar peste ani i-au adus şi pe cei mici să mă vadă. Mi-au mulţumit că le-am bucurat copilăria. A fost într-adevăr emoţionant.

Într-adevăr, e ceva să joci un rol timp de 25 de ani...Nu v-a tentat niciodată să renunţaţi, în tot acest răstimp?

Nu, am fost foarte ataşat de această echipă. Suntem ca o mare familie aici. De asta nici n-am plecat la Bad Segeberg. După ce Brice s-a retras definitiv, Sergiu Nicolaescu le-a spus celor de acolo că vrea neapărat ca Breazu să-l joace pe Winnetou sub comanda lui. Nu m-am dus, aşa că l-a luat pe Gojko Mitic, actorul care a interpretat şi el destule roluri de indian în filme.

Cum e să treci de pe scenă în scaunul regizorului?

(râde) Emoţiile sunt mult mai mari. Dar asta mă menţine încă tânăr. Colaborez şi cu cei de la Bielefeld în continuare. Avem un spectacol de mare succes, “Sunset Boulevard”. Şi la Elspe am mai făcut câte un rolişor atunci când a fost nevoie.

Aţi jucat şi în „Mihai Viteazul”, cea mai grandioasă producţie românească…

Îmi amintesc cu mare plăcere de momentele de atunci. Pe platourile de filmare aveam impresia că suntem într-adevăr la război. Trebuia să ne legăm foarte strâns cizma de picior, pentru că mlaştina de la Călugăreni era plină de lipitori. Sau mergeam călare pe un pod îngust aflat la 20 de metri înălţime, în condiţiile în care balustrada abia îţi ajungea la genunchi…(râde) Lui Sergiu îi plăcea să trăiască periculos.

Cum aţi plecat din ţară? Bănuiesc că ilegal, aşa cum o făceau mai toţi…

Nu, eu am plecat oficial. Mama reuşise să facă asta cu ceva timp înainte. A lucrat tot în teatru, mai întâi la Pforzheim, iar apoi la Bielefeld. Eu n-aveam însă niciun gând de plecare. Totuşi, la un moment dat ea s-a îmbolnăvit, nu i se mai dădeau prea multe şanse să-şi revină. Atunci am solicitat să mi se dea paşaportul. Sigur, autorităţile n-au fost deloc încântate la început. Până la urmă s-a făcut o şedinţă de partid în care s-a discutat cazul meu. Eu n-am fost membru PCR, dar oamenii de la Braşov m-au respectat enorm. Era acolo doamna Georgescu, care a spus: “Sunt sigură că Mircea ne va reprezenta ţara cu onoare şi acolo”. Atunci s-a decis să-mi dea drumul.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite