Nu toată lumea pronunţă la fel oraşul legendar (nici măcar la Cannes)!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dolor y Gloria este un film atât de tulburător, în sensul cel mai bun al cuvântului, profund, cu umor, cu lumea creatorilor de cinema (cu un clin d’oeil plin de tandreţe pentru Marilyn şi Natalie Wood) şi trecerea timpului peste opera lor, cu un Antonio Banderas absolut fabulos, un alter ego ideal al lui Almodovar, încât nu numai că mă bucur că pelicula (cum spun şi spaniolii, de altfel) vine la Cluj, la TIFF.

Îi mulţumim noi, cinefilii, lui Antoine Bagnaninchi, care l-a cumpărat încă înainte de Festival, racord cu Sf. Anton, o să constataţi de ce. Dar o va putea vedea publicul de acasă şi pe marile ecrane din ţară şi va figura, cu siguranţă, în Caravana filmelor de la Cannes, pe care o organizează, deja de 10 ani, Cristian Mungiu! Sper ca juriul şi preşedintele său Alexandro Inarritu (care de câte ori vorbeşte de locul miraculos unde se află mă face să-mi amintesc de Toma şi de Marinuş Moraru în Actorul şi sălbaticii, unde controversa era pentru Monsieur, aici e pentru Cannes. Cannes se scrie Cannes se citeşte cu s final auzibil, ce umbli cu cioara vopsită? Oare cum ar suna în dialect mexican?) să nu-i ignore pe ceilalţi doi A, Antonio şi Almodovar, care în septembrie face 70 de ani, un Palme d’Or ar fi un cadou bine meritat, pentru că inclusiv dialogul e cizelat până la cel mai mic detaliu, iar rolul mamei, încredinţat Penelopei Cruz, e tot un fel de a ne spune iar, atât de frumos, totul despre iubirea pentru cea care i-a dat viaţă şi nouă bucuria de a merge la cinema pentru clipe sublime imaginate de fiul ei!

Ieri a fost o zi cu producţii una şi una, dimineaţa o comedie adorabilă, The Climb  despre prietenie şi răsturnări de situaţie, cu haz în viaţa de cuplu şi nu numai, regia Michael Angelo Corvino, care scrie la patru mâini cu colegul de generic şi joacă amândoi. Apoi Papicha, al Mouniei Meddour, care la rândul ei ar merita premiul cel Mare la Un certain regard şi nu doar pentru că a avut curajul să arate lumii viaţa tinerelor frumoase şi pline de temperament (de asta li se băga bromură în lapte, la liceu, ca să le domolească!) din Algeria anilor 90, care nu şi-au pierdut speranţa, oricât de greu le-ar fi fost şi le-ar fi!

Sigur că au existat şi excepţii, iar zombii, ca în Atlantic şi Dead don’t die, cu o plantă care cu parfumul ei ar trebui să te facă fericit, dar lucrurile scapă de sub control! Nu-i de mirare că iniţial e una albastră, chiar dacă nu trandafir, şi apoi una roşie, deşi nu e garoafă! Filmul austriecei Jessica Hausner, Little Joe, promitea după sinopsis, dar n-a fost cazul! Iar pe Rocketman, un amestec de muzical stil anii 60, cu influenţe Bollywood, doar fanii lui Elton îl mai salvează şi actorii care-l interpretează, într-o variantă edulcorată, de la puşti la adult! Dar vine de săptămâna viitoare la cinema în România!

Azi ne concentrăm pe regizorul Corneliu Porumboiu şi pe Vlad Ivanov, care au între numele mari care au defilat pe covorul roşu anul acesta o actriţă colegă, cu care a jucat strania Tilda Swinton (acum la Jarmusch), dar şi pe Jamie Bell (în 2019, în Rocketman), precum şi un regizor pe al cărui film sud-coreean încă nu l-am văzut şi e în aceeaşi mare competiţie, Parasite al lui Bong Joon Ho, ambii întâlniţi în distribuţia din Snowpiercer! Nobilă companie!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite