România lui Ponta şi Marko

Nu Ţinutul Secuiesc e problema. Problema este la România.Nu istoria rezolvă problemele, ci privirea senină către viitor.

Mare năzdrăvănie să polemizezi politic, plecând de la întrebarea dacă Ţinutul Secuiesc este sau nu România! Bineînţeles că este. Chiar dacă nişte mici teribilişti secui încearcă să susţină contrariul. Întrebarea este, de fapt, prost pusă. Nu Ţinutul Secuiesc e problema. Problema este la România.

L-am văzut pe tânărul star politic în ascensiune, Victor Ponta, tunând şi fulgerând la Forumul Românilor din Harghita şi Covasna, alături de Vadim Tudor, în stilul începutului anilor '90. A învăţat ceva din deceniul de convieţuire cu Ion Iliescu: ştie când şi cum să se folosească de Corneliu Vadim Tudor. L-am auzit pe premierul Boc aplicându-le secuilor Constituţia, de parcă era vorba de Tablele lui Moise, nu de un contract între oameni, care se poate şi schimba. Şi am auzit răspunsul contondent al liderului UDMR, Marko Bela - bun apărător al cauzei maghiarimii pe cât de abil jucător pentru cauze de partid, cât se poate de pragmatice şi de „tipic româneşti".

A mai trecut un 15 martie. S-au împlinit şi 20 de ani de la evenimentele de la Târgu Mureş, ruşinoase pentru ambele comunităţi. Din păcate, continuăm să trăim în aceleaşi prejudecăţi. Legenda românului care nu poate cumpăra pâine din Ţinutul Secuiesc continuă să sucească minţi. De partea cealaltă, secuii continuă să vadă în autorităţi mai degrabă forţe de ocupaţie decât parteneri.

Intelectualii români şi maghiari se salută, dar comunică rar sau deloc. Despre un manual comun de istorie a Transilvaniei nici nu poate fi vorba. Ne cunoaştem atât de puţin unii pe alţii! Românii continuă să-i privească pe maghiari cu suspiciune, aceştia din urmă se complac într-o autoizolare generatoare de complexe.

Victor Ponta susţine că nu există Ţinutul Secuiesc. Oare? Oare nu este o regiune cu un specific al ei, ca şi Moldova, ca şi Maramureşul, Banatul sau Transilvania? Merită, oare, să îngropăm reforma administrativă a României, după model european, fiindcă nu suntem în stare să dăm un statut rezonabil Ţinutului Secuiesc? Chestiunea ar trebui scoasă din ghearele propagandiştilor şi pusă în mijlocul unei dezbateri politice oneste, la capătul căreia fiecare dintre părţi va ceda câte ceva, pentru binele comun şi pentru ca şi secuii, şi românii să se simtă la fel de acasă. Avem suficiente experienţe europene în această direcţie.

Acum câţiva ani, un intelectual maghiar îmi spunea: „Noi, ungurii, am greşit enorm că ne-am purtat rău cu românii. Dacă ne-am fi purtat bine, am fi avut şi acum Transilvania". Nu ştiu dacă avea dreptate, dar este şi un îndemn la a ne gândi că nu istoria rezolvă problemele. Ci privirea senină şi sinceră către viitorul României noastre.