Adevarul.ro

Liderul comunist de la Bucureşti a închis lista schimbărilor orchestrate de Moscova în 1989. Ani în şir, Mihail Gorbaciov a încercat să-l convingă pe Nicolae Ceauşescu să introducă perestroika (reformă) şi glasnost (transparenţă). Refuzul l-a costat scump pe „nea Nicu“.

„La întâlnirea noastră finală între patru ochi i-am comunicat lui Ceauşescu hotărârile celei de-a XIX-a conferinţă a partidului. I-am arătat cum, începând din 1989, pregăteam trecerea tuturor întreprinderilor pe o contabilitate economică, şi am menţionat relaţiile dintre naţionalităţi.

Ceauşescu mi-a mulţumit pentru prezentarea sinceră şi a declarat, citându-l pe Lenin, că socialismul în diferitele ţări trebuie construit conform condiţiilor naţionale şi că el se va ţine de această regulă.

Atunci m-am convins definitiv că Ceauşescu, pur şi simplu, nu era în stare să pornească pe drumul democratizării, al deschiderii, al înnoirii. Chiar şi primii paşi pe acest drum ar ridica problema desprinderii de regim şi a propriei sale poziţii. Cred că a înţeles asta perfect, dar tocmai de aceea refuza cu atâta încăpăţânare să ia cunoştinţă de realităţi”. 

Mai citeşte şi:

• VIDEO FOTO Serial: „Sfârşitul Ceauşeştilor“
• Super-serial: „Sfârşitul lui Ceauşescu”
• Ceauşescu a vândut un Nobel

Aşa îşi aminteşte Gorbaciov de ultima întâlnire cu Nicolae Ceauşescu, din  4 decembrie 1989. În acel moment, toţi liderii comunişti din Europa de Est erau cei agreaţi de sovietici. Singurul din garda veche care scăpase de schimbările anului 1989, din această zonă a Europei, era Ceauşescu.

Ultimele luni ale anului au fost fatale pentru şefii ţărilor comuniste care ţineau cu dinţii de putere. La Praga a fost  organizată „Revoluţia de catifea“. La Berlin, pe 18 octombrie, Erich Honecker era schimbat cu Egon Krenz. Pe 20 octombrie, la Budapesta, parlamentul a propus modificarea Constituţiei. Totodată a fost schimbată denumirea ţării în Republica Ungară.

Cel mai puternic semnal a venit la 9 noiembrie, când a căzut Zidul Berlinului. La Sofia, pe 10 noiembrie, Todor Jivkov era înlocuit de omul Moscovei,  Petăr Mladenov, în urma unei lovituri de palat. Ceauşescu nu a băgat în seamă schimbările politice din jurul României, încercând să reziste de unul singur.

Culisele întâlnirii decisive

Anul 1989 se apropia de sfârşit. După o serie de schimbări la nivelul liderilor politici ai statelor comuniste est-europene, Ceauşescu rămăsese singurul din vechea gardă. La 1 decembrie, Gorbaciov s-a deplasat la Malta. 

Întâlnirea cu George Bush din 2 şi 3 decembrie a avut loc în largul coastelor malteze ale Mediteranei, pe o mare agitată, la bordul vasului sovietic Maxim Gorki. Înainte de plecare, Mihail Gorbaciov îi convocase pe liderii statelor din Pactul de la Varşovia, la Moscova, pentru ziua de 4 decembrie. Urma să le comunice decizii importante luate la Malta.

Constantin Olteanu, fost secretar al Comitetului Central şi şef al secţiei Relaţii Externe, în 1989, îşi aminteşte de întâlnirea care a prevestit sfârşitul Epocii de Aur.

„După ce a plecat Gorbaciov la Malta, m-a chemat Nicolae Ceauşescu şi mi-a spus: «Ştii că a plecat Gorbaciov să se întâlnească cu Bush?». I-am spus că da. «Uite ce! Cheamă-l pe ambasadorul sovietic să-i transmită lui Gorbaciov ca la întâlnirea cu Bush să discute despre relaţiile sovieto-americane. Să nu discute despre toate problemele ţărilor socialiste, pentru că nu s-a consultat cu noi şi nu l-a împuternicit nimeni»”, povesteşte Olteanu.

9 noiembrie 1989, Berlin: cade Zidul Berlinului, simbolul prăbuşirii comunismului în Europa de Est

„Eu l-am convocat pe ambasadorul rus, Tiajelnikov. I-am spus -  desigur, ceva mai atenuat - că noi ştim că a plecat tovarăşul Gorbaciov şi suntem convinşi că vor fi dezbătute relaţiile sovieto-americane şi nu întreg sistemul. Deşi nu era un diplomat prea versat, a înţeles. A doua zi a cerut să-l primesc.

L-am primit şi mi-a spus: «Am transmis prin Moscova toate problemele». L-am informat pe Ceauşescu. La două zile după treaba aceasta, Tiajelnikov a vrut să-l primesc din nou. Mi-a comunicat că pe 4 decembrie se încheie discuţiile în Malta şi Gorbaciov vrea să aibă o întâlnire, pe linia Tratatului de la  Varşovia, cu membrii Comitetului Politic Consultativ.

Ambasadorul sovietic mi-a transmis o listă cu  delegaţia lor, care trebuia luată drept etalon. Adică Gorbaciov, Rîjkov, preşedinte al Consiliului de Miniştri, Şevardnadze, ministru de Externe, şi Iakovlev, care era omologul meu. L-am informat pe Ceauşescu şi el a pus această problemă în discuţia Comitetului Politic Executiv. Ne-a spus: «Uite, Olteanu a discutat cu ăştia să mergem la Moscova.

Eu - zice Ceauşescu - nu m-aş duce, dar mă duc cu o singură condiţie. Dacă Gorbaciov e de acord să discut cu el înainte sau după această întâlnire». Şi el a mai zis: «Poate ar trebui să meargă numai Stoian, ministrul Afacerilor Externe. Să ia cunoştinţă şi să ne informeze».

Eu cred că asta a spus-o el ca să testeze poziţia celorlalţi, să vadă dacă-l îndeamnă cineva să se ducă sau nu. Nu a spus nimeni nimic. Tot el a revenit şi a spus: «O să mergem aşa. O să merg eu, dacă se confirmă întâlnirea, cu Olteanu şi cu Stoian. Dăscălescu, primul-ministru, nu o să meargă».


M-am convins definitiv că Ceauşescu, pur şi simplu, nu era în stare să pornească pe drumul democratizării, al deschiderii, al înnoirii.
Mihail Gorbaciov,
fost preşedinte al URSS

În pauză a venit la noi Egon Krenz. Şi-a luat la revedere de la Ceauşescu, spunând: «Tovarăşul Ceauşescu, nu ştiu dacă ne vom mai vedea!». Ce a avut în vedere, nu ştiu.
Constantin Olteanu,
membru marcant al PCR


Ceauşescu le-a forţat mâna ruşilor


Cu toate că situaţia devenea din ce în ce mai dramatică, Nicolae Ceauşescu spera într-o reconciliere cu Gorbaciov. Aşa că s-au tras sforile pe axa Bucureşti-Moscova.

Constantin Olteanu îşi aminteşte: „Eu l-am chemat pe ambasadorul sovietic şi i-am spus componenţa delegaţiei. I-am spus să pună următoarea condiţie, o convocare de fapt, că tovarăşul Ceauşescu ar vrea o discuţie cu tovarăşul Gorbaciov înainte sau după întâlnirea mare. El a transmis, şi pe urmă a plecat în concediu. Mi-a trimis răspuns prin însărcinatul cu afaceri interne al ambasadei sovietice:

«Da, tovarăşul Gorbaciov este de acord să se întâlnească  înainte sau după întâlnirea cu toţi invitaţii». I-am transmis lui Ceauşescu şi a  spus: «Bine». Eu i-am spus adjunctului meu,  Mihai Nicolae, fost ambasador prin Iugoslavia, să ia legătura prin ambasadele noastre cu celelalte ţări care participă la întrunirea din 4 decembrie, în afară de URSS, să vadă cine face parte din delegaţia lor.

S-a petrecut duminică la prânz, pe 3 decembrie. Noi plecam dimineaţa, luni. Toate delegaţiile erau cum le-au dat ruşii, şi cu prim-ministru.  Mă duc la Ceauşescu. Ieşise din cabinet şi era pe culoar, împreună cu Tovarăşa. Plecau acasă, pentru că era 12.30, duminică. «E ceva?», m-a întrebat când m-a văzut. Şi i-am spus: «Uitaţi ce este, am verificat treaba asta şi în toate delegaţiile figurează prim-ministru», amintindu-i că a spus ca tovarăşul Dăscălescu să nu meargă la Moscova. A luat notă: «Bine,  hai înapoi!». Îi spune lui Hârjeu, secretarul: «Cheamă-l pe Dăscălescu!» .

Ceauşescu nu s-a mai dezbrăcat. A rămas aşa, în palton, că era iarnă. Am stat în picioare, aşteptându-l pe Dăscălescu. Ceauşescu îi spune: «Mergi şi tu mâine cu noi la Moscova, că uite, merg şi ăilalţi prim-miniştri». Dacă eu nu m-aş fi dus la el, iar el îi vedea pe ceilalţi, aş fi putut să am anumite reproşuri, mai ales că Dăscălescu avea să participe şi la întâlnirea cu Gorbaciov. Şi am plecat împreună la Moscova”.

4 decembrie: atacul lui Nicolae Ceauşescu

3 decembrie 1989: Bush şi Gorbaciov au consfinţit, pe vasul „Maxim Gorki“, soarta blocului comunist   Fotografii: AFP

Luni, 4 decembrie 1989. Ceauşescu trebuia să-şi dea seama că nu mai corespunde  cererilor Moscovei. Din contră, l-a înfruntat pe Gorbaciov chiar în faţa preşedinţilor est-europeni impuşi de Moscova.

Prezent în delegaţia României care s-a deplasat la  Moscova, Constantin Olteanu îşi reaminteşte: „Acolo, Ceauşescu a fost foarte rezervat. S-a mai gândit, era preocupat... bănuia ceva, cred... Dăscălescu a făcut o criză de sciatică. Am intrat în sală. Prima şedinţă a fost cu toate delegaţiile. Gorbaciov a informat cu ce a vrut el. Printre altele, a spus că a vorbit şi cu Papa. «Papa e de acord cu noi», fără să spună care «noi». Gorbaciov a mai zis că Bush s-a dus la Bruxelles ca să-i informeze pe aliaţii lui din NATO.

Ceauşescu nu elogiază, ci spune, cu un buletin Agerpres în mână, adresându-se lui Gorbaciov: «Nu ştiu cum se împacă ce aţi spus dumneavoastră ca între NATO şi Tratatul de la Varşovia să se găsească înţelegere, să atenueze asperităţi, cu ceea ce a declarat Bush în drum spre Bruxelles. El spune că NATO trebuie întărit, trebuie extins», la care Gorbaciov sigur că n-a mai răspuns”. Cu toate că nu mai avea nicio susţinere, Nicolae Ceauşescu i-a atras atenţia liderului sovietic despre modul în care a făcut schimbările din statele est-europene în 1989.

Olteanu povesteşte: „Ceauşescu a ridicat problema să nu mai fie denigraţi  foştii conducători din ţările socialiste care au fost schimbaţi din funcţii. Şi a doua problemă la ordinea de zi, au adus ei atunci o declaraţie  prin care se  condamna intervenţia în Cehoslovacia  din 1968, după 21 de ani. La care Ceauşescu s-a ridicat şi a spus: «Noi nu semnăm declaraţia, pentru că noi nu am intervenit, dimpotrivă, am condamnat-o şi ştie toată lumea. E bine să se facă acest lucru, târziu, deşi trebuia făcut mai demult. Dar eu propun – zice el – să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia». La care Gorbaciov spune că e acolo delegaţia de partid cehoslovacă şi vor discuta cu ei. «E bine aşa, tovarăşe Ceauşescu?», întreabă Gorbaciov. La care Ceauşescu: «Nu. Trebuie să se retragă trupele sovietice din toate ţările în care există». Rumoare în sală. S-a făcut o pauză”.

În pauza dezbaterilor, Ceauşescu mai primeşte un semnal. De la Egon Krenz, succesorul lui Honecker. Constantin Olteanu a fost de faţă. „În pauză a venit la noi Egon Krenz. Era Ceauşescu cu mine, parcă era şi Dăscălescu. Zice: «Ce faceţi?», şi dă noroc cu noi.  Şi-a luat la revedere de la Ceauşescu. Eram în stânga lui, şi spune Egon Krenz, neamţul: «Nu ştiu dacă ne vom mai vedea». Ce a avut în vedere, nu ştiu. Nu a spus aşa în general. A spus: «Tovarăşul Ceauşescu, nu ştiu dacă ne vom mai vedea!». Şi a dat mâna cu noi şi a plecat. Nu i-am dat alt înţeles”.

Ceauşescu, în corzi

A urmat şi întâlnirea bilaterală pregătită încă de la Bucureşti. Ceauşescu a încercat să împingă discuţiile s pre sfera colaborării economice dintre România şi Uniunea Sovietică. Gorbaciov însă îi dădea discret semnale că
totul s-a terminat. Un astfel de episod este cuprins în stenograma acelei întâlniri bilaterale.

În urma insistenţei lui Ceauşescu şi a lui Dăscălescu, de a planifica o nouă întâlnire bilaterală la 9 ianuarie 1990, după o intervenţie a Preşedintelui Consiliului de Miniştri ai URSS, Nicolai Rîjkov, Mihail Gorbaciov a avut o replică misterioasă, care a lăsat loc de mai multe interpretări.

Nu a înţeles nimic

Tot Constantin Olteanu redă şi concluzia la care a ajuns Ceauşescu după acel schimb de replici: „Întâlnirea dintre Gorbaciov şi Ceauşescu a durat 80 de minute. Apoi am plecat, iar în avion s-a comentat. Mai obişnuia Ceauşescu să ne mai cheme pe la el dacă era lungă călătoria. Mai juca şah. Şi zice: «Uite, putea să vină numai Stoian», mi-a spus el mie. Stoian era ministru de Externe.

Dăscălescu l-a comentat negativ pe Gorbaciov, că e un om rău, trebuie să fim atenţi în relaţiile cu el. Şi cam aici s-au oprit discuţiile. Pe la 11 noaptea am ajuns la Otopeni, am cinat împreună şi asta a fost toată treaba. Şi se ştie ce a urmat după aceea, că nu a mai fost mult”.

Schimbări

Ultimele luni ale anului 1989 au fost fatale pentru şefii ţărilor comuniste careţineau cu dinţii de putere. La Praga, la Berlin, la Sofia şi la Bucureşti au fost organizate mişcări de stradă pentru schimbarea regimurilor care nu s-au reformat la comanda Moscovei.








Iată câteva fragmente din ediţia din 14 octombrie a emisiunii ''Naşul", ediţie la care a fost invitat redactorul-şef al ''Adevărul'', Grigore Cartianu:








Vizita lui Mihail Gorbaciov in România