Adevarul.ro

Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989“, vorbeşte într-un interviu pentru „Adevărul“ şi „Historia“ despre patimile prin care trec revoluţionarii cărora nu li se face dreptate. În numărul din decembrie al revistei „Historia“, generalul Dan Voinea şi revoluţionarul Doru Mărieş explică mecanismele prin care a fost tras pe linie moartă „Dosarul Revoluţiei“.

Teodor Mărieş a ieşit din greva foamei după 73 de zile, în care protestul său viza „Dosarul Revoluţiei". Puloverul nu-l poartă în suflet. Poartă patru, unul peste altul, şi toate peste trupul slăbit, să ascundă, cumva, că a pierdut treizeci de kilograme între 4 august şi 16 octombrie 2009.

A rămas o mustaţă de om, dar nu contează. Pentru preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989", „Dosarul Revoluţiei" e ceva pentru care merită să şi mori.

Înainte, Doru Mărieş a fost portar de fotbal, s-a împrietenit cu Duckadam, a mâncat cârnaţi pe tren cu stelistul Lucian Bălan, făcea naveta şi „mica bişniţă".

Şi îl ura pe Ceauşescu. Revoluţionarul nu se dă jos de pe baricadă nici acum, când pare că e linişte în Piaţă şi creşte iarba. De fapt, el de acolo n-a plecat, n-a plecat acasă. „Au murit 1.200 de oameni şi prea puţini au plătit. Cum e posibil?".

În biroul Asociaţiei „21 Decembrie", „Dosarul Revoluţiei" a ocupat toate dulapurile. Sunt peste 1.300 de volume. Doru Mărieş stă la un birou încadrat de steagul României (fără gaură), steagul UE şi steagul NATO. Pe uşă tronează o caricatură cu „emanaţii" pe care Asociaţia i-ar vrea judecaţi. Cu voia dumneavoastră, primul pe listă e Ion Iliescu.

Doru Mărieş fumează mult, ţigări lungi şi subţiri. În toată lupta asta a învăţat ce este răbdarea. Revista „Historia", în numărul care apare mâine, vă spune întreaga poveste a unui eşec istoric: „Dosarul Revoluţiei".

„Adevărul": Sunteţi sănătos?

Doru Mărieş: Culmea, după mai bine de două luni în greva foamei, mi-au ieşit bine analizele. Eu nu sunt religios, habotnic, dar fără o forţă bună nu scăpam. E ceva acolo.

Cum a început toată nebunia asta cu „Dosarul"?

Păi, ei l-au închis prin 1995. Era o plângere a Asociaţiei „21 Decembrie" pentru victimele din Bucureşti, atât. În 2004, am reluat chestiunea, am depus alta. Mă gândeam ce nume erau pe plângerea aia! La prima întâlnire cu generalul Voinea i-am arătat. Mi-a zis atât: „Da, acum ne-aţi dat de lucru, domnule Mărieş!". Mă uitam la faţa lui, n-avea nicio grimasă. Tot ce vedeţi în aceste dulapuri e munca acestui om şi a echipei lui. Eu doar după asta îl judec.

În 2004 urma să se prescrie Revoluţia!

Da, atunci, în decembrie 2004, eram disperaţi. Am văzut că nu fac ăştia nimic şi am zis că mă dezbrac de caracter, trec la presiuni de orice tip. Am venit cu staţie pe maşină, cu scandal, cu curent de la baterie. Au venit unii de la Iaşi să mă ajute cu staţia. Mă gândeam: „Domnule, ce oameni cumsecade!".

Veniseră de fapt să ne saboteze. Urlam să iasă un procuror, oricare. „Ce o să faceţi, o să trageţi în noi, ca acum 15 ani?". Aveam nevoie de oprirea prescrierii. I-au dat până la urmă mână liberă lui Voinea. A infirmat rezoluţia veche şi a dispus reluarea cercetărilor.

Tot au îngropat „Dosarul"!

Da, prin decizia Curţii Constituţionale, prin care se reglementa că trebuie separată partea civilă de partea militară. Acolo a fost comanda politică a lui Ion Iliescu, omul care i-a numit la Curtea Constituţională. El şi trupa lui de civili s-au simţit de atunci eliberaţi.

„S-a dispus ca secretarii de partid să rămână pe funcţii!"

„Adevărul": Domnule Mărieş, a fost Revoluţie sau ce a fost?

Doru Mărieş: Noi susţinem că perioada 20-22 decembrie 1989 a fost Revoluţie, după care a fost o lovitură dată Revoluţiei, când şi-au creat unii, prin diversiune, aura de revoluţionari. Iliescu l-a sunat pe Stănculescu, s-au plăcut şi s-au luat. Erau „ecologişti", se întâlneau prin boscheţi. Erau escroci de pe vremea lui Ceauşescu. Ştiţi care a fost lucrul cel mai criminal pe care l-au făcut?

Cel mai criminal document a fost produs de CFSN şi Ministerul Apărării în ziua de 25 decembrie, în jurul orei 21.00. Se dădea dispoziţie ca secretarii de partid să rămână pe funcţii. Atenţie: cotizaţiile de partid şi UTC se strâng şi se depun în aceleaşi conturi! Atunci au omorât moral Revoluţia!

Aţi făcut greva foamei pentru o Revoluţie omorâtă.

Nu ne dădeau o copie după „Dosarul Revoluţiei", nu puteam trimite la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Lucruri inadmisibile! Am cerut să nu se distrugă şi „Dosarul Mineriadei". Eu am făcut puşcărie după Mineriadă.

M-au ridicat că eram „golan". Am făcut şi atunci greva foamei, am terminat-o la 3 august 1990. Acum am intrat pe 4 august. E ca şi cum aş fi continuat ce începusem atunci.

„Ce bună ar fi fost o bâtă!"Unde v-a prins Revoluţia?

În Bucureşti. La 21 decembrie aveam întâlnire cu un prieten, Doru Bejan, student, şi cu prietena lui, la ora 12.00, la Magazinul Victoria. Se spărsese mitingul lui Ceauşescu. I-am zis lui Doru acolo, în faţa magazinului: „A început! Hai să luăm lanţ şi bâte". Am fost la un magazin de unelte agricole, dar închisese. Ce bună ar fi fost o bâtă! Doru a dus fata acasă, eu am luat-o spre Inter. Erau vreo 30 de oameni care strigau „Jos Ceauşescu!", „Timişoara! Timişoara!", mai multe. Am intrat şi eu.

Vă e frică de moarte?

Am văzut-o în greva asta de trei ori. M-am obişnuit. Colegii mei de la Asociaţie credeau că mă pierd, că mă duc. Lupta asta nu e doar a mea.

Merita să muriţi pentru „Dosar"?

Merita să mor pentru „Dosar", dar mai mult merita să trăiesc. Încă mai cred în victoria finală. Altfel, aş înnebuni.

Aţi fost în CC.

Am fost. Eu am intrat pe geam în CC. Erau muniţie la discreţie şi lăzi cu arme, dispozitivul de apărare al CC-ului fusese abandonat. Am luat armă, între etajul cinci şi şase erau doi ofiţeri din gardă, cu pistol. I-am bătut cu încă doi băieţi. Am alergat să-l împuşc pe Ceauşescu, dar când am ajuns pe acoperiş decolase elicopterul. Dacă îl prindeam, îl omoram fără niciun fel de reţinere!

„Trăgeau la Revoluţie şi acum se ocupă de dosar!"

Cum e cu Baricada?

Eu am fost mai sus, la Sala Dalles. Acolo s-a tras în plin. S-au spart geamurile de la Dalles, am fugit în gang. Am vrut să ieşim toţi deodată. S-a făcut „dop" de oameni. Ştii cum e când se face „dop" de oameni? E atunci când întorci capul şi-ţi dai seama că dacă pici, mori.

Petre Roman ?

Mi se face rău. Când l-am auzit pe Iliescu că nu l-a cunoscut până în decembrie, mi s-a făcut rău. Cum nu l-a ştiut, că mergea la Walter (n.r.- tatăl lui Petre Roman) şi îi ducea cadouri „pentru ăla micu". Nu se poate! Avea Dan Iosif o vorbă: „A fost Petre Roman la Inter, dar cu altă treabă". S-au trezit toţi după ce a plecat dictatorul.

În concluzie?

În concluzie, ce pretenţii să ai, dacă Tiberiu Niţu, Adrian Nicolau şi Claudiu Culea, care trăgeau la Revoluţie în Bucureşti şi Timişoara, că erau militari atunci, au ajuns să investigheze dosarul în locul generalului Voinea? Trăgeau la Revoluţie şi acum se ocupă de dosar! Procurorul Marius Iacob o caută pe Elodia. Pe morţi nu-i mai caută nimeni. O ruşine naţională!

Citiţi în „Historia", începând de mâine!

A fost Cuza dictator? Cuza a introdus reforme radicale dar, în acelaşi timp, a suprimat ziare, a arestat opozanţi şi a suspendat libertăţi democratice. Un istoric din Statele Unite şi trei din România vorbesc despre această domnie controversată.

Zoe Petre: Scurtă istorie a invectivei politice. Un articol despre campaniile politice murdare duse în Antichitate. Asemănările cu prezentul nu sunt întâmplătoare.

Cultul personalităţii, acum 70 de ani. La un an de la instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, oficiosul „România", condus de scriitorul Cezar Petrescu, dedica şefului statului un număr festiv. Nu lipseau expresii, acum consacrate, precum „ilustru conducător" sau „salvator al naţiunii".

Sergiu Nicolaescu: „În film, i-au ucis copilul lui Mihai Viteazul". Cunoscutul regizor spune, într-un amplu interviu, povestea filmelor istorice pe care le-a realizat.

Frumoşii nebuni ai galeriilor de altădată. O fascinantă descindere în lumea suporterilor echipelor bucureştene interbelice Venus, Unirea Tricolor, Rapid.

.

CITEŞTE ŞI ALTE POVEŞTI IMPRESIONANTE ALE CELOR CARE AU MURIT ÎN TIMIŞOARA, ÎN DECEMBRIE 1989:

DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său

REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi

DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa

CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

Decembrie 89. Asasinate în Spitalul Judeţean din Timişoara

Decembrie '89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani