Adevarul.ro

Migraţia europeană este veche de când Columb a descoperit America. S-au schimbat doar destinaţiile şi obiceiurile emigranţilor: din când în când mai trec pe acasă, în vacanţă. „Migraţia din zilele noastre nu seamănă cu cea de acum un secol”, atrage atenţia profesorul universitar Dumitru Sandu, specialist în domeniu.

În primul rând a dispărut migraţia de tipul „one way ticket", când italianul sau irlandezul îşi lua bocceluţa, se îmbarca pe un vapor cu destinaţia SUA şi acolo rămânea până la sfârşitul zilelor.

„Mica Italie" din America

O comunitate semnificativă de italieni exista în SUA încă din timpul Războiului civil, însă fluxul s-a accentuat la începutul secolului XX, când Sicilia arăta ca ruralul din Moldova noastră de acum: plină de bătrâni şi cu tot mai puţini tineri. Din Sicilia au plecat, într-un secol, între 1861 şi 1961, aproape 1,3 milioane de persoane. A fost regiunea italiană care a dat cei mai mulţi emigranţi, în acest interval. La fel ca şi românii, au declanşat în ţara de destinaţie puternice sentimente antiimigraţie, au fost ghetoizaţi, la începutul secolului XX şi, ca orice fenomen de marginalizare, a alimentat infracţionalitatea. La izbucnirea marii depresiunii economice, spre sfârşitul anilor '20, italienii erau deja asimilaţi cu „Mafia".

Europa, de la emigraţie la imigraţie

Teoria spune că statele europene au parcurs în ultimul secol trecerea de la ţară de emigraţie, care furniza migranţi, la ţară de imigraţie, adică s-au transformat în ţări-gazdă. Aşa s-a întâmplat cu toate statele din vestul Europa, unde dezvoltarea industrială a atras ca un magnet populaţia din statele mai sărace. Fenomenul este legat de cel demografic, fiindcă pe măsură ce oamenii emigrau, ţara de plecare se trezea că-şi creşte industria, dar nu mai are suficientă forţă de muncă. Mulţi pribegi s-au întors, dar în general a fost nevoie şi de cetăţeni din afară, pentru a acoperi deficitul. Cele mai întârziate ţări care au urmat acest ciclu au fost exact statele din sudul Europei, unde s-au pripăşit în ultimul deceniu românii.

Între 1950 şi 1970, între 7 şi 10 milioane de italieni, greci, spanioli şi portughezi au luat drumul statelor dezvoltate, ceea ce a dus la un deficit pe piaţa forţei de muncă autohtone. După 1973 s-a constat un declin demografic semnificativ în zona mediteraneeană, ceea ce a făcut ca, treptat, statele respective să se deschidă pentru muncitori străini. Punctul de inflexiune, momentul când imigraţia a depăşit emigraţia, s-a înregistrat în anii '80, mai întâi în Italia, apoi în restul ţărilor sudice. Au venit fluxuri din nordul Africii, apoi locuitori din centrul şi estul Europei. Procesul s-a accelerat după căderea Cortinei de Fier şi a luat amploare în anii 2000, când au intrat în joc şi românii.

Conform teoriei, România va ajunge la rândul ei o ţară de imigraţie, dar probabil că va fi vorba de lucrători proveniţi din Asia, Orient, Africa, Din noile membre UE, Cehia a început deja să înregistreze fluxuri de imigranţi mai importante. În ultimii doi ani, a crescut uşor inclusiv numărul românilor angajaţi în firme ceheşti.

Xenofobia din vremuri de criză

De fiecare dată când economia statelor de destinaţie se contractă, apar şi atitudinile de respingere a imigranţilor, aşa cum se întâmplă acum cu românii alungaţi de peste tot. Şi, inevitabil, este atact grupul cel mai numeros, care "le fură joburile". Ce-i drept, cercetările au demonstrat existenţa ueni legături directe între numărul mare de lucrători străini şi şomajul tinerilor localnici care nu reuşesc să-şi înceapă viaţa activă.

Toate astea au dus la intensificarea atitudinilor de respeingere a străinilor şi la campanii îndreptate direct împotriva românilor. Partidul Popular din Spania, condus de fostul premier Jose Maria Aznar, a avut afişe electorale cu "No querremos rumanos". Cătălin Ghinăraru, secretar ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, spune că lucrurile se vor accentua la anul şi pe măsură ce criza ia proporţii.

Fugăriţi de criză prin toată Europa

Cu toate acestea, puţini români revin în ţară, arăta studiul "Impactul crizei economice asupra migraţiei forţei de muncă româneşti", realizat la comanda Fundaţiei "Friedrich Ebert", lansat săptămâna care a trecut. Asta, cu toate că şomajul îi afectează în primul rând pe imigranţi. În Spania, şomajul naţional este de 21%, în timp ce în rândul imigranţilor depăşeşte 35%.

Doar aproximativ 5% din cei plecaţi s-au întors, dar nu pentru mult timp, potrivit sondajelor realizate. Cum spune profesorul Dumitru Sandu, oamenii nu se mai întorc pentru totdeauna, să moară în patul lor, ci îşi reiau migraţia, după o perioadă petrecută în ţară.

Cei mai mulţi dintre cei afectaţi de restricţiile şi criza din Spania preferă să se mute în alte ţări, să caute joburi în altă parte. Valeria şi Cristian, doi tineri intervievaţi de sociologii care au făcut studiul fundaţiei germane „Ebert", ilustrează situaţia a mii de familii de români. Cei doi au plecat din ţară în 2005, iar criza i-a prins în Spania. Cristian lucra în construcţii, iar Valeria într-o discotecă. Construcţiile au fost primele unde "s-a stricat treaba", aşa încât Cristian a ajuns şomer. Valeria a început să câştige mai puţin. După un timp, au plecat în Irlanda, unde aveau nişte cunoştinţe. Aşa cum arată toate studiile, succesul migrantului depinde de reţeau de sprijin (rude, prieteni). 

Cristian şi-a găsit un job în construcţii, Valeria într-un bar. Criza i-a prins din urmă şi aici: au rămas fără locuri de muncă şi s-au întors în ţară, în 2009. Cu banii strânşi au încercat o afacere cu uşi metalice, dar au dat faliment. Au plecat în Scoţia, iar povestea s-a repetat: criza a venit după ei şi şi aici şi au ajuns în şomaj.

În 2010 au coborât spre sudul Europei, în Cipru, la nişte prieteni. Şi-au găsit joburi în numai o săptămână, dar la negru. Cristian este vânzător într-un magazin, iar Valeria este barmaniţă. Câştigă 35 de euro pe zi, plus bacşişul, care-i dublează venitul. Şi-au închiriat un apartament într-o zonă centrală şi sunt foarte mulţumiţi, mai ales că au parte şi de o climă plăcută, nu ca la britanici. Sunt hotărâţi să rămână în Cipru până Europa va scăpa de recesiune, oricând va fi asta.

Femeile, eroinele „căpşunarilor"

Rezistenţa la criză a emigranţilor români este dată de femei, arată studiile. Joburile lor sunt mult mai stabile decât ale bărbaţilor: construcţiile au dat faliment încă din 2008, pe când forţa de muncă în gospodării, pentru îngrijirea copiilor şi bătrânilor este în creştere.

104.000 a fost în 2007 numărul imigranţilor din Cehia, comparativ cu numai 13.000 de muncitori străini, în 2001.

Un imigrant faimos: Al Capone, Scarface

Prohibiţia, interzicerea vânzării de alcool (reglementată prin Legea Volstead, votată în 1919), n-a făcut altceva decât să amplifice fenomenul Mafiei şi să-i dea mai multă putere economică - banii câştigaţi din alcool au fost investiţi apoi în cazinourile din Las Vegas, ceea ce i-a făcut stăpâni absoluţi pe industria jocurilor de noroc.

Al Capone nu a plătit pentru cele mai odioase crime ale sale   Foto: AFP

Chicago a devenit cunoscut ca oraşul mafiei siciliene, în pofida realităţilor din statistici (unde grecii erau specializaţi pe răpiri şi slavii pe infracţiuni care puneau în pericol viaţa persoanei). Oricum, piaţa neagră din Chicago, controlată de italieni, se situa la vremea respectivă în jurul a 100 de milioane de dolari. Legendele cu oamenii îngropaţi în fundaţiile podurilor s-au păstrat până în zilele noastre, graţie Hollywoodului şi lui Al Capone, liderul care a speriat America anilor ‘30.

Masacrul de Sf. Valentin

Ceea ce a determinat autorităţile să riposteze dur a fost Masacrul din noaptea Sfântul Valentin (14 februarie 1929), când oamenii lui Capone, deghizaţi în poliţişti, au lichidat câţiva membri din banda concurentă, a lui Bugs Moran. Pozele au apărut peste tot, stârnind indignarea locuitorilor din Chicago. Aşa s-a ajuns la formarea celebrei echipe FBI conduse de Eliot Ness, „Incoruptibilii”, care a pus capăt gangsterilor din Chicago. Capone a fost arestat şi trimis în judecată, dar a fost condamnat doar pentru evaziune fiscală, pentru numeroasele crime neexistând dovezi. A fost condamnat la 11 ani de închisoare, dar a fost eliberat condiţionat în 1939. A murit în 1949, distrus de sifilis şi cu minţile rătăcite. Omerta, legea nescrisă care a făcut ca Alfonso Capone să nu poată fi condamnat pentru oamenii turnaţi în ciment, nu a fost specifică doar italienilor. Irlandezul Frank Gusenberg, găsit împuşcat pe o stradă din Chicago, în 1929, le spunea poliţiştilor, înainte de a-şi da duhul: “Cine m-a împuşcat? Nu m-a împuşcat nimeni, sergentule!”

Irlandezii, primii mafioţi care au îngrozit SUA

Cele mai vechi structuri criminale formate din imigranţi le aparţin irlandezilor. Ei au fost primii migranţi de pe Tărâmul Făgăduinţei, unde au pus la cale cele mai vechi reţele mafiote din lumea civilizată. Bandele de gansteri ale irlandezilor au ocupat America, de la un ocean la altul. Semănau mai mult cu interlopii români din Europa de Vest, decât cu mafia italiană. Acum, America are 36 de milioane de cetăţeni de origine irlandeză.

Citeste şi... Popoarele migratoare ale Europei unite