De ce moare mişcarea sindicală

Lipsa cronică de încredere între conducătorii marilor confederaţii sindicale, dar şi între lideri şi mase, la care se adaugă interesele politice sau personale ale aceloraşi lideri au decredibilizat mişcarea sindicală. În primăvară, când Executivul a anunţat măsurile de austeritate, toată lumea, de la lideri şi până la analişti politici, s-a grăbit să prezică „reînvierea" şi revenirea în forţă a sindicatelor pe sce

În mod surprinzător, în pofida severităţii măsurilor luate, mişcările de protest sunt mai degrabă anemice. Rubrica „Dosar" din această săptămână îşi propune să explice declinul mişcării sindicale.

Întreaga istorie postcomunistă a mişcării sindicale îndreptăţea un astfel de pariu, mai ales în contextul unei crize economice care loveşte populaţia mai rău chiar şi decât tranziţia. Niciodată până anul acesta nu s-au redus salariile bugetarilor şi nu s-au executat 75.000 de disponibilizări dintr-o lovitură. Recordul ultimelor decenii l-a constituit restructurarea din sistemul energetic, din 1997. Revoltele au fost anihilate atunci prin acordarea a circa 15 salarii compensatorii, care i-au făcut pe oameni să se înghesuie la înscrierea pe listele concediaţilor voluntari.

Revenirea în pas de pinguin a sindicatelor

Luând în considerare tradiţia sindicală şi pachetul de măsuri gândit de guvernanţi, Economist Intelligence Unit aşeza România, în primăvara acestui an, pe locul 65 mondial în topul ţărilor cu risc ridicat de mişcări sociale. Dintre statele recent intrate în Uniunea Europeană, doar Estonia şi Lituania prezintă un risc mai mare.

Declaraţiile belicoase ale liderilor de confederaţii prefigurau şi ele apariţia unor tulburări de proporţii, mitinguri uriaşe, greve în lanţ, blocarea administraţiei.

Prima acţiune, organizată împreună de cele cinci centrale sindicale, a aruncat în derizoriu manifestările împotriva austerităţii. În loc de peste 70.000 de oameni disperaţi, cum anunţaseră liderii, în Piaţa Victoriei s-au adunat mai puţin de 30.000 de sindicalişti care au ţopăit vesel pe „dansul pinguinului".

A urmat, la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, ceea ce trebuia să fie o grevă generală cum nu mai văzuse România din 1933. Un alt fiasco: ceferiştii n-au mai oprit trenurile, cum ameninţaseră, profesorii n-au reuşit să blocheze Bacalaureatul, iar lucrătorii din administraţie n-au tras obloanele la toate ghişeele.

Acţiunile de toamnă, „sabotate" de Vîntu

Protestele din ultima vreme nu mai au forţa celor din perioada de constituire a sindicatelor  Foto: Arhivă Adevărul

În vacanţa de vară, cele mai negre aşteptări au devenit realitate: s-au tăiat cu 25% salariile bugetarilor, au plecat acasă aproximativ 10.000 de persoane din educaţie, iar din administraţie au dispărut primele zeci de mii de joburi.

În pofida acestor drame, toamna protestelor a debutat cu-un scandal la vârful mişcării sindicale. Scandal ce a coincis cu o arestare spectaculoasă: omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a primit mandat de  arestare pentru 29 de zile pentru favorizarea infractorului, din cauza banilor trimişi fugarului Nicolae Popa (condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI).

În acest caz, procurorii au percheziţionat şi una dintre casele lui Liviu Luca, vicepreşedinte CNSLR-Frăţia, amic şi partener de afaceri cu Vîntu. O prietenie în care s-au mixat numeroase interese economice comune şi prin intermediul căreia, a dezvăluit preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, SOV ar fi dorit să pună mâna pe patrimoniul UGSR, sindicatul unic de pe vremea comuniştilor.

Tocmai aceste legături subterane se pare c-au dat peste cap programul comun de proteste. La numai o zi după ce anchetatorii plecaseră de la vila lui Luca încărcaţi cu câteva cutii de documente şi un laptop, Marius Petcu, preşedintele CNSLR-Frăţia, îşi invita colegii la discutarea urgentă a planului comun de acţiuni. Întrunirea s-a încheiat cu acordul de principiu dat pentru scoaterea în stradă a peste 70.000 de sindicalişti de la toate confederaţiile în ziua de 22 septembrie.

Planul a fost dat peste cap de certurile izbucnite între unii lideri. „Orgoliile exacerbate" ale unora, explica neînţelegerile Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Meridian. Ioan Homoş, secretarul general al Cartel Alfa, a susţinut însă că ruptura a survenit după ce Alfa a refuzat să dea un comunicat în care să spună că percheziţia făcută acasă la Luca este o presiune a Puterii împotriva sindicatelor. „Luca nu este cercetat în calitate de lider sindical, ci de partener al lui Vîntu", şi-au explicat cei de la Alfa refuzul.

Sindicatele, în căutarea „armoniei" pierdute

Odată cu declanşarea protestelor de săptămâna trecută, liderii celor cinci confederaţii şi-au schimbat discursul, încercând să refacă imaginea şifonată a mişcării. Toţi neagă existenţa vreunei fricţiuni între confederaţii. „Mişcarea sindicală nu este dezbinată! Aşa vor unii să o vadă. Că nu se împacă unii între ei, este altceva", spune Ion Popescu, de la Meridian.

„Mişcarea sindicală nu are nicio problemă!", insistă nervos şi Iacob Baciu, preşedintele CSDR. Ba chiar, susţine el, protestele separate, în cascadă, au fost strategia centralelor, şi nu efectul certurilor dintre lideri: „Aşa am gândit totul. După săptămâna asta tragem toţi o concluzie şi vedem unde suntem", a declarat Iacob Baciu.

„Război de uzură"

Toate neînţelegerile se reduc, potrivit declaraţiilor făcute de lideri în ultimele zile, la o simplă chestiune de strategie sindicală. În timp ce
Petcu de la CNSLR-Frăţia crede că un protest reuşit constă într-o acţiune unică şi impresionantă prin proporţii, Hossu, de la Alfa, este convins că succesul vine din presiunea permanentă asupra Puterii. „Am ajuns la un război de uzură. Războiul ăsta nu se câştigă prin victoria într-o bătălie decisivă. S-a depăşit faza aia!", spune Hossu.

Acţiunile de săptămâna trecută au crescut optimismul liderilor. Sunt mai reţinuţi în declaraţii, dar sugerează că vom asista curând la momente istorice, folosind chiar aceiaşi termeni: „Asta a fost încălzirea", atrage atenţia Ion Popescu. Hossu spune: „Schimbăm modalităţile! De săptămâna viitoare!" „Abia au început protestele. Sunt antrenamente, e încălzirea pentru un meci de durată", susţine vesel şi Iacob Baciu.

Se diversifică arsenalul luptei sindicale

Petcu şi Hossu doresc un protest non-stop, eventual într-una dintre intersecţiile importante ale Capitalei. Sau blocarea străzilor din oraşe şi a drumurilor europene, imaginează Hossu. Baciu vorbeşte despre posibilitatea unei greve perlate (încetinirea lucrului cu respectarea normelor la locul de muncă).

De exemplu, spune liderul CSDR, închiderea curentului timp de cinci minute în puncte strategice. Sau, la extrema cealaltă, este posibilă greva prin exces de zel: vameşii să verifice câte jumătate de oră fiecare autovehicul ce intră în ţară, poliţiştii să măsoare presiunea din cauciucurile maşinilor din toată România etc.

„Membri simpli sunt vinovaţi de eşec"

Liderii au negat eşecul manifestaţilor din prima parte a anului. Şi nu sunt de acord nici cu decredibilizarea mişcării: „Stăm bine în comparaţie cu alte instituţii", spune Bogdan Hossu. „Avem între 26 şi 32% credibilitate în rândul populaţiei", se laudă preşedintele Alfa.

În fond, şi Biserica a scăzut, completează sindicalistul.De unde participarea foarte redusă la proteste, raportat la mulţimile adunate altădată? Hossu crede că România, în general, nu are o cultură a responsabilităţii cetăţeneşti: „Structural, noi românii suntem obedienţi".

Hossu îşi aminteşte cu nostalgie de vremurile de glorie, prin anii '90, când se certau cu miniştrii câte două zile numai pentru a stabili numărul celor desemnaţi pentru negocieri: „Responsabilitatea asumării sociale era mult mai mare în anii ăia", este concluzia acestuia.  

Dumitru Costin, preşedintele BNS, a fost singurul care a recunoscut că mitingul din 19 mai a fost un fiasco: „Mi-am asumat personal răspunderea şi mi-am depus mandatul pentru că n-am reuşit să mobilizăm oamenii", povesteşte liderul. A revenit la conducerea organizaţiei în mai puţin de o lună, după ce Consiliul Naţional al BNS i-a acordat votul de încredere.

Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicalor Libere din Învăţământ (FSLI) şi vicepreşedinte CSDR, recunoaşte şi el că a fost dezamăgit de răspunsul primit de la dascăli. Mai ales că aceştia semnaseră în proporţie de peste 80% pentru grevă şi proteste: „Ei ne-au cerut să declanşăm greva şi apoi s-au retras. Unii au cedat ameninţărilor şi de teamă că vor fi trecuţi pe lista concediaţilor".

În mod paradoxal, profesorii au stat mai mult în grevă atunci când au cerut măriri salariale decât anul acesta, când a fost vorba de reducerea veniturilor cu 25% dintr-o lovitură. În 2005, pentru o creştere cu mai puţin de 12%, dascălii au blocat şcolile timp de peste trei săptămâni, iar unii au apelat la forme radicale de protest, precum greva foamei.

„Oamenii aşteaptă de la lideri să-i reprezinte. Stau ca spectatorii şi vor ca noi să fim actorii. De la un anumit punct, dacă nu intră şi ei în piesă, pe scenă, nu se schimbă nimic!", spune Cornea.

Şi Marius Petcu de la CNSLR-Frăţia dă vina pe membrii sindicatului: „Le este frică să iasă la miting sau grevă pentru că şefii lor de birou au funcţii politice".

„Joaca liderilor s-ar putea încheia curând"

Analistul Ilie Şerbănescu spune că n-a fost nimic semnificativ, până acum, dar prevede că protestele sindicale vor lua o turnură violentă, curând.

„Liderii s-au tot jucat cu afirmaţia că i-ar putea scăpa din mână pe oameni. Acest lucru este posibil să se întâmple cu adevărat, curând, deoarece situaţia este disperată". Din păcate, crede analistul, cât timp bugetul nu are bani, orice acţiune nu va avea efectul scontat, adică o situaţie mai bună pentru salariaţi, indiferent cine este la guvernare.

Pe cine nu te poţi baza la un miting

Potrivit preşedintelui Alfa, Bogdan Hossu, la proteste nu te poţi baza pe bugetari şi nici pe bucureşteni. Deşi lucrătorii din sistemul de stat au fost cel mai afectaţi în ultima vreme, săptămâna trecută aceştia n-au reprezentat decât 20% din totalul sindicaliştilor Alfa ieşiţi în stradă, în provincie. Per ansamblul confederaţiei, bugetarii înseamnă 45% din totalul membrilor. Hossu explică pasivitatea acestora:

„Presiunile din sectorul bugetar au început abia acum un an. Înainte aveau un loc sigur, se luptau doar pentru mai mulţi bani. De asta, mentalitatea sindicală a pătruns foarte puţin în sistemul de stat", este de părere Hossu. La fel de neserioşi sau comozi sunt şi bucureştenii, explică preşedintele Alfa.

Ciorbea: „Nu se mai negociază ca în anii '90"

Victor Ciorbea, fost lider sindical între 1990 şi 1996 

Fostul premier din perioada 1996-1998, Victor Ciorbea (56 de ani), crede că forţa sindicatelor este mult mai mică decât în anii '90. Ciorbea ia în calcul atât perioada din 1990 până în 1996 când a ocupat funcţii sindicale, dar şi de cea în care a fost prim-ministru. „Sectorul de stat era mult mai puternic şi mai dezvoltat. Sindicatele scoteau uşor în stradă zeci de mii de oameni", îşi aminteşte Victor Ciorbea.

Degradarea mişcării sindicale

În ceea ce priveşte slaba reacţie a sindicatelor la măsurile sociale extrem de dure din ultimii doi ani, Victor Ciorbea crede că sunt mai multe cauze.

Una ar fi sindicalizarea redusă. În urma privatizărilor, numărul membrilor de sindicat a scăzut. „Până în 2000 era o obişnuinţă să fie umplute marile intersecţii. Era obişnuinţă să blochezi şi Piaţa Universităţii", spune Ciorbea. În altă ordine de idei, acesta crede că românii au uitat să mai protesteze.

„Spiritul contestatar al românilor a scăzut. Poate că şi încrederea lor în schimbările care se pot produce. Oamenii sunt mai dezgustaţi ca oricând. În locul puterii nu aş miza pe această obedienţă totală, incapacitatea românilor de a acţiona. Nu aş miza pe credinţa că forţele de represiune au capacitatea să reprime orice", subliniază fostul premier.

Victor Ciorbea mai atrage atenţia şi asupra liderilor sindicali: „Unii lideri sindicali, sub diverse forme, s-au uzat şi nu mai prezintă credibilitate. Unii au înţeles să fie prezenţi în toate. Aţii au calitate de patroni şi de lideri de sindicat".

Pe acest fond, Ciorbea crede că pot exista şi diferite derapaje. „Pe fondul sărăciei, oamenii nu mai sunt luaţi în seamă de putere, iar pe de altă parte nu sunt reprezentaţi corespunzător de către lideri. În anii '90, sindicatele erau o forţă. Erau negocieri şi de câte o săptămână cu membrii Guvernului. Să nu uităm că în iarna 1990-1991 a fost greva ceferiştilor. În urma acesteia, după un blocaj de aproape o săptămână s-au pus bazele unor legi în ceea ce priveşte conflictele de muncă. Acum nu mai există această forţă, iar oamenii pot fi scăpaţi de sub control", a mai adăugat Ciorbea.