Colos industrial anihilat de capitalism

De la 10.400 de angajaţi, combinatul funcţionează acum cu 800. Fostul CSR, actual TMK, a început lupta cu capitalismul după 1990, atunci când numărul angajaţilor a început deja să scadă treptat. 

Combinatul Siderurgic din Reşiţa a fost mândria României pe vremea comunismului, înainte să mai apară pe piaţă şi altele similare, aşa cum este, de exemplu cel de la Slatina. Piesele sale unicat, produse de cei aproape 10.400 de angajaţi le mai vedem chiar şi acum la trenurile autohtone. Foştii ceserişti, care au reuşit să-şi păstreze joburile prin lupta dură cu economia de piaţă şi privatizările dezastruoase îşi amintesc şi acum cu mândrie de perioada de aur, dar se consideră norocoşi că au loc de muncă. „Noi am produs discuri şi bandaje prin forjare pentru calea ferată, unice în ţară. La Combinatul Siderurgic Reşiţa, s-a produs chiar şina de cale ferată, dar şi de mină", spune Iosif Ciuciuc, unul dintre angajaţii care a reuşit să treacă peste perioadele de restructurare ale uzinei.

Premieră şi în hidroenergie

Potrivit istoricilor, CSR a avut parte de câteva premiere la nivel naţional în ce priveşte sistemul hidroenergetic. „În 1970 s-a terminat de construit barajul Trei Ape de pe Timişul superior. Acest baraj reprezintă o premieră la nivel naţional, fiind construit din anrocamente, cu nucleu de argilă", spune istoricul Mircea Rusnac. De altfel, specialiştii sunt şi acum de părere că sistemul hidroenergetic de pe Bârzava superioară este unul dintre cele mai interesante din ţară.

Greve istorice la CSR

Liderii sindicali îşi amintesc şi acum cu groază de schimbările prin care a trecut uzina, după ce a picat regimul comunist. Oamenii povestesc că declinul uzinei a început în 1993, iar de atunci lucrurile au mers tot mai prost. „S-a închis sectorul de producţie primar, a scăzut producţia, au început restructurări masive. Atunci, la CSR au rămas doar 6.800 de angajaţi", spune liderul sindicatului „Vatra", Iancu Muhu, unul dintre cele mai puternice sindicate din ţară. Situaţia nu a mai putut continua, astfel că, în luna decembrie a anului 1994, 30.000 de reşiţeni li s-au alăturat ceseriştilor şi au ieşit în stradă să întrebe Guvernul de atunci în ce direcţie s-o apuce. Sloganele le-au adus investiţii. „După acel protest, la CSR s-a construit cuptorul electric, Guvernul alocând bani pentru cumpărarea lui. Ulterior, în judeţ a mai ajuns 1 milion de dolari pentru înfiinţarea secţiei de turnare continuă, iar lucrurile s-au menţinut bine o perioadă", a adăugat liderul sindical. Combinatul a rămas pe linia de plutire, dar datoriile pe care le-a acumulat creşteau de la o zi la alta, astfel că,  statul s-a spălat pe mâini în faţa mulţimii şi a privatizat uzina. şi acum, angajaţii CSR spun că acea privatizare a fost una dezastruoasă. Nu s-au făcut investiţii, iar oamenii nu-şi primeau salariile, astfel că perioada 2000-2003 a însemnat alte proteste cu greva foamei şi drumuri blocate.