Mai bine grecii, decât noi, europenii!

Ţările mari sunt îngrijorate de propria lor soartă şi nu de cea a celor îndatorate în perioada de euforie.

Iorgos, proprietarul unei pensiuni în nordul Greciei, e foarte liniştit. Spre dimineaţă, prietenii lui, pescarii, îi aduc ce tocmai au prins. Din piaţă ia fructele şi zarzavaturile. El şi soţia lui gătesc, fata lui, altfel arhitectă, serveşte la mese. Musafirii din camerele micuţe pe care le-a construit pe rând, sus deasupra apei foarte albastre a mării, sunt mulţumiţi. Viaţa merge înainte. Nimic nu se prăbuşeşte în jurul lui. Ce-l interesează că a sosit momentul în care ţara trebuie să recurgă la ultima opţiune posibilă. Dobânda obligaţiunilor greceşti pe doi ani a ajuns la o diferenţă de peste 7% faţă de dobânda plătită de Germania. Grecia nu mai poate atrage fonduri de pe piaţa de capital la costuri rezonabile. Între timp, Bruxelles-ul încearcă să păcălească investitorii cu diverse mistificări menite să ascundă bătălia dintre Germania şi Franţa în Europa. Se pare că experţii UE au convenit asupra unui împrumut de 20-25 de miliarde de euro acordat Greciei cu o dobândă cu 3,5% mai mare decât cea a FMI-ului. Asta evident nu rezolvă nimic. Simon Johnson, fost economist şef al FMI, spune că Grecia are nevoie de 110 miliarde pentru a putea spera ieşirea din căderea în spirală. Ea a intrat într-un cerc vicios. De fapt, orice încercare de echilibrare prin creşterea impozitelor şi prin economii bugetare duce la o scădere a cererii pe piaţă mult mai mare decât economiile făcute. Responsabilii europeni reacţionează arţăgoşi la orice comparaţie între Grecia de astăzi şi Argentina înainte de prăbuşirea din 2001. „Grecia este însă mult mai îndatorată şi mai puţin competitivă decât era Argentina" (Simon Johnson).

Datoria publică a Argentinei era de 62% din PIB-ul pe 2001, Grecia va ajunge la 120% anul acesta. Deficitul bugetar era de 6,4% din PIB, iar al Greciei de 11,4% anul trecut. Deficitul de cont curent al Argentinei era de 1,7% din PIB, în timp ce cel al Greciei era de 11,2% din PIB în 2009. Toate acestea arată că cea mai puţin rea soluţie pentru Grecia este declararea insolvenţei, reducerea datoriei către creditori la cel mult o treime din cea actuală, însoţită de ieşirea din zona euro. Astfel Grecia s-ar putea aştepta la o creştere economică decentă pe la mijlocul anului 2011.

Deşi cred că soluţia dependenţei de o monedă externă are virtutea de a sili guverne neputincioase să-şi restructureze totuşi cheltuielile, în acest caz devenit acut, ea nu mai funcţionează. Ieşirea din zona euro va da însă o lovitură ce ar putea fi fatală sistemului bancar grecesc. Va duce la retragerea rapidă a banilor de frica devalorizării. Acesta este un risc, dar altă soluţie nu pare a exista.

Din păcate, Grecia este doar vârful aisbergului, aşa cum spuneam şi altă dată. Ţările mediteraneene, Irlanda sau ţări din Europa de Est se află în situaţii similare. Rezolvarea nu constă în acordarea de ajutoare pentru a scăpa de faliment. Aceasta este o minciună. De fapt, nu este decât un ajutor pentru creditorii europeni cu scopul de a-i scăpa pe ei de faliment. Aproape 400 de miliarde de euro din datoria publică şi privată externă a Greciei (163% din PIB) sunt datoraţi acestor creditori. Ţările mari sunt îngrijorate de propria lor soartă şi nu de cea a celor îndatorate în perioada de euforie.

La doi ani de la declanşarea marii crize din 1929, în iunie 1931, banca austriacă Credit Anstalt s-a prăbuşit. A expus grav şi celelalte mari bănci europene. S-a declanşat un cutremur în zona Europei Centrale. Unda de şoc s-a propagat, eliminând orice semn de revenire apărut la începutul anului 1931. A început Marea Depresiune financiară.

În cartea „Lords of Finance", Liaquat Ahamed povesteşte cum interesele geo-politice ale ţărilor mari au distrus orice posibilitate de salvare. Astăzi trebuie să acceptăm realitatea că uniunea monetară europeană este precară atâta vreme cât există diferenţe de mentalitate, de cultură, de comportament economic, de nivel de dezvoltare a fiecărui membru al ei.

Europa trebuie să arate că poate găsi o soluţie nu pentru Grecia, ci pentru ea însăşi.

Altfel, falimentul uneia sau alteia dintre ţări se va întâmpla într-un fel sau altul. La fel şi contagiunea.

Între timp, Iorgos trăieşte mai departe liniştit. La fel şi ciobanii din Făgăraş.