Aproape 600.000 de evacuaţi în Arhipelagul Nipon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bilanţul oficial al victimelor seismului de vineri, din Japonia, ajunsese aseară la 688 de morţi şi 1.570 de răniţi. Mii de persoane sunt însă dispărute, iar autorităţile se aşteaptă ca numărul morţilor să depăşească 10.000 în regiunile afectate de tsunami.

 „New York Times" a publicat pe site-ul său imagini din satelit din zona de coastă a Japoniei, realizate înainte şi după  tsunami. Circa 590.000 de persoane au fost evacuate în Japonia, a anunţat ieri Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

Aproximativ 380.000 de persoane au fost evacuate din zonele afectate de seism şi tsunami şi au fost adăpostite în 2.050 de centre de evacuare. Alte 210.000 de persoane au fost evacuate din apropierea centralei nucleare Fukushima.

Coşmarul japonez, trăit şi de moldoveni


ONU a anunţat că în Japonia au ajuns echipe de intervenţie din SUA, Elveţia, Australia şi Mexic, însă operaţiunile de salvare se desfăşoară cu dificultate din cauza replicilor seismice, a alertelor de tsunami şi a incendiilor. În plus, OCHA adaugă că multe regiuni aflate de-a lungul litoralului nord-estic rămân izolate şi inaccesibile. Până în prezent, echipele de intervenţie au reuşit să salveze 3.000 de persoane. 

Două zile în mare, agăţat de acoperiş

Şapte experţi ai ONU specializaţi în evaluarea dezastrelor au ajuns la Tokyo, unde vor participa la coordonarea activităţii echipelor internaţionale. Un japonez în vârstă de 60 de ani a fost salvat ieri la 15 km în largul coastei nord-estice a Japoniei, după ce a supravieţuit două zile agăţat de o bucată a acoperişului casei sale, distrusă de tsunami.

Hiromitsu Shinkawa a fost reperat de un disturgător al marinei. Starea de sănătate a bărbatului e bună. El a fost transportat la spital de un elicopter.

Potrivit agenţiei Jiji, acest locuitor al oraşului Minamisoma se pregătea să fugă în momentul în care locuinţa sa a fost lovită de tsunami.
„Mă întorsesem să recuperez câte ceva din casă şi am fost surprins de val. M-am agăţat de o bucată din acoperiş. Asta mi-a salvat viaţa", a declarat bărbatul. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite