Fukushima: Electricitatea a fost restabilită parţial la reactorului 1 a centralei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia pentru siguranţă nucleară a anunţat că electricitatea a fost restabilită parţial, joi, în sala de control a reactorului 1, al centralei Fukushima din nord-estul Japoniei.

"La ora 11.30 (04.30 ora României), lumina în sala de control s-a aprins, dar nu suntem siguri că acest lucru înseamnă că sistemul de răcire va putea funcţiona", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul agenţiei.

Centrala Fukushima Daiichi (Fukushima 1) are şase reactoare, a căror alimentare electrică a fost întreruptă de cutremurul şi tsnumani devastoate din 11 martie, care au scos din serviciu sistemul de răcire al combustibilului şi a determinat o serie de accidente însoţite de scurgeri radioactive, potrivit Mediafax.

Iluminarea a fost restabilită marţi seara în sala de control a reactorului 3, graţie unei linii de înaltă tensiune adusă din exterior.

Toate reactoarele au fost conectat la distribuitoarele de energie, dar numai câteva linii au fost alimentate, în aşteptarea verificării stării celorlalte aparate, pentru a se evita un scurt-circuit.

Agenţia pentru siguranţă nucleară a anunţat joi că tehnicienii companiei Tokyo Electric Power (TEPCO) vor încerca să repună în funcţiune o pompă de alimentare a reactorului 3, cel mai avariat.

"Muncitorii speră să renunţe la folosirea apei de mare şi să utilizeze o pompă pentru alimentarea piscinei cu apă curentă", a declarat acest oficial. Acest rezervor este situat sub reactor, care este el însuşi protejat de o incintă de securitate.

Potrivit agenţiei, linia electrică din interiorul acestei incinte este "relativ în stare bună".

Dispozitivele de răcire ale reactoarelor 5 şi 6, mai puţin avariate, sunt în prezent singurele operaţionale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite