Românii din Japonia nu-şi revin din şoc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciun român din Japonia nu se află printre victime, dar teroarea trăită îi marchează în continuare. Luana Elena Matei, o româncă din Tokyo, ne-a povestit: „Totul este bine în Tokyo, dar sunt încă şocată şi nu îmi vine să cred că s-a întâmplat asta. Am zis că până aici mi-a fost, şi chiar după ce s-a terminat cutremurul au fost atât de multe replici, încât ziceai că suntem pe mare, şi nu pe pământ".

„Oamenii mergeau cu căşti de protecţie, îndreptându-se spre case ordonaţi şi tăcuţi, în magazine nu se mai găsea prea multă  mâncare, afară scăzuse temperatura, s-a înnoptat mult prea devreme, poate sună exagerat, dar am zis că vine sfârşitul lumii şi că ăsta e doar începutul", a mai spus Luana.„Reţeaua de telefonie nu a mers până acum câteva ore. Toată capitala a fost paralizată în ultimele 14 ore, abia au dat drumul la câteva linii de metrou, pe care s-a bulucit toată lumea", ne-a spus Mihaela Butnariu.

Citiţi şi:

În mijlocul tragediei din Japonia cu adevarul.ro

Familia din Buzău care îşi căuta cu disperare rudele aflate în Japonia răsuflă uşurată. După ce şi-a sunat de nenumărate ori rudele şi a apelat şi la autorităţile nipone, Nina Androne a aflat că nepotul ei, Ciprian Bălbărău, se află, împreuna cu mama, soţia şi copilul, la un adăpost din Sendai, cel mai afectat oraş după cutremurul de vineri.

Centru de informaţii

Ambasada României la Tokyo, care se află în permanentă legătură cu autorităţile locale şi centrale nipone, nu a primit semnalări că printre victimele cutremurului s-ar afla şi cetăţeni români, anunţă într-un comunicat Ministerul de Externe. MAE japonez a creat un centru de informaţii pentru reperarea cetăţenilor străini care sunt în zonele afectate şi despre care nu există informaţii. Până la această oră, nu există informaţii despre victime cetăţeni ai Uniunii Europene.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite