MAE: Până acum nu există informaţii că s-ar afla şi români printre victimele cutremurului din Japonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul român de Externe nu a primit informaţii din partea autorităţilor nipone că ar exista cetăţeni români printre victimele cutremurului produs în Japonia.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă regretul pentru pierderile de vieţi omeneşti, compasiunea pentru familiile victimelor şi, totodată, solidaritatea cu persoanele afectate de seismul de mare intensitate care a avut loc în nordul Japoniei.

Ambasada României la Tokyo este în permanentă legătură cu autorităţile locale pentru obţinerea de date referitoare la eventuale victime, cetăţeni români, informează Mediafax.

MAE precizează că liniile de comunicaţii şi internet nu sunt funcţionale în zona de nord a Japoniei, situaţie ce pune în dificultate confirmarea existenţei cetăţenilor români în zona afectată.

Cutremurul cu magnitudinea de 8,9 care a afectat vineri nord-estul Japoniei a fost resimţit până la Beijing, situat la 2.500 de kilometri în vest, au anunţat locuitori citaţi de AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite