Japonia: carantină nucleară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalul din camera de control a reactorului 1 a fost evacuat. Cei 50 de muncitori care au fost evacuaţi pe timp de noapte de la centrala de la Fukushima au putut reveni la posturi. Substanţe radioactive au ajuns în atmosferă după incendiul de la reactorul 4. Nivelul de radiaţii a crescut inclusiv în oraşul rus Vladivostok, aflat la circa 800 de kilometri distanţă de Fukushima.

Citiţi şi: Specialist în radioactivitate de la Iaşi: „Cernavodă nu este un pericol“

Sunt 437 de reactoare nucleare în întreaga lume

Primele răspunsuri la apelul de solidaritate al Crucii Roşii pentru victimele catastrofei din Japonia

O explozie s-a produs ieri-dimineaţă la reactorul 2 al centralei nucleare de la Fukushima din cauza acumulării de hidrogen, au anunţat autorităţile nipone. Clădirea ce izolează reactorul pare să fi fost deteriorată. Yukio Edano, purtătorul de cuvânt al guvernului, a declarat că au fost afectate bazinul de condensare şi vasul de izolare pentru răcirea reactorului. Probleme au apărut şi la reactoarele 5 şi 6, din cauza temperaturilor ridicate la rezervoarele de combustibil uzat.La reactoarele 1 şi 3, sistemele de răcire nu au fost stabilizate.

Compania ce deţine centralele de la Fukushima, TEPCO, a anunţat că intenţionează să evacueze personalul din camera de control a reactorului 1, din cauza nivelului ridicat de radiaţii: 400 de milisiverţi - unitatea de măsură pentru dozele de radiaţii care ajung în organism - pe oră. Riscul de cancer apare la o doză de 100 de milisiverţi pe an. O expunere de şapte minute la 400 de milisiverţi echivalează cu expunerea pe care o suportă un angajat la o centrală nucleară timp un an. Iar o expunere de 75 de minute duce deja la îmbolnăvire.

Bare de combustibil nuclear, topite

Potrivit „Le Monde", gradul de expunere admis pentru persoanele obişnuite este de un milisivert pe an. De altfel, compania a mai lăsat din peste 800 de muncitori doar 50 - numiţi eroi de mass-media - care să facă faţă deficienţelor ce apar în lanţ la reactoare.

Mult mai gravă este situaţia la reactorul 4, unde o explozie, tot din cauza hidrogenului acumulat, a provocat un incendiu la rezervorul de combustibil uzat. Explozia a creat două găuri în zidul exterior al clădirii reactorului. Barele de combustibil s-au topit şi emisii radioactive au fost eliberate direct în atmosferă.

Reactorul 4 era oprit de mai multe luni pentru mentenanţă. Experţi citaţi de cotidianul „The New York Times" susţin că barele de combustibil uzat păstrate într-un bazin nu au mai putut fi răcite şi au luat foc. Aceste bare sunt la fel de periculoase ca şi combustibilul din reactoarele aflate în stare de funcţionare. Din acest motiv, TEPCO ar putea decide să arunce apă din elicopter în încercarea de a răci bazinul pentru combustibil uzat, a anunţat un oficial al companiei, citat de Reuters.

Potrivit specialiştilor, pericolul la reactorul 4 este mult mai mare decât la celelalte, deoarece bazinul pentru combustibil uzat nu este protejat de un zid dublu dintr-un aliaj solid de oţel şi beton, aşa cum este cazul la miezul unui reactor.

190 de persoane iradiate

image

Explozia de la reactorul numărul 4 de la Fukushima, văzută din satelit  Foto: AFP

Autorităţile au recunoscut că 190 de persoane au fost expuse radiaţiilor. Persoanele care locuiesc într-un perimetru de 30 de kilometri au fost sfătuite să nu iasă din casă şi să renunţe la folosirea aerului condiţionat.

Ministerul Transporturilor a anunţat că a instituit o restricţie de zbor de 30 de kilometri în jurul centralei de la Fukushima. La Tokyo, nivelul radiaţiilor era de 20 ori peste limitele normale. Agenţia de meteorologie a Naţiunilor Unite a încercat să-i mai liniştească pe japonezi, anunţându-i că vântul îndreaptă norul radioactiv spre Oceanul Pacific.

SUA au detectat o creştere a nivelului de radioactivitate la baza lor din Yokosuka. 17 militari americani, care participă la misiuni de salvare, au fost expuşi la un nivel scăzut de radiaţii. Aceştia şi-au continuat însă activitatea, după ce s-au spălat cu apă fierbinte şi săpun - cea mai bună metodă de decontaminare în cazul în care expunerea a fost scăzută, după cum explică Bill Caton, de la Corpul de Logistică al Marinei americane.

Washingtonul a anunţat aseară că mai multe nave americane vor fi readuse mai aproape de coastele din nord-estul Japoniei, după ce în cursul zilei de ieri fuseseră repoziţionate din cauza radiaţiilor. Alte nave SUA care ar fi trebuit să ajungă la Honshu, în est, unde ieri a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter, se îndreaptă spre coastele vestice.

Ce substanţe radioactive s-au scurs

Din declaraţiile autorităţilor reiese că au ajuns în atmosferă izotopi radioactivi de iod şi cesiu. Experţii susţin că în mod normal s-au scurs şi izotopi de nitrogen şi argon. Deocamdată nu există dovezi că ar fi ajuns uraniu şi plutoniu în atmosferă. Particulele radioactive pot fi inhalate, pot ajunge în mare şi în sol, de unde contaminează recoltele, apa potabilă şi viaţa marină.

Ajutor de la ruşi şi de la americani

Guvernul de la Tokyo a decis să ceară ajutorul experţilor străini după avalanşa de probleme cu care se confruntă la centrala nucleară de la Fukushima. Pe lângă o echipă de experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, în Japonia vor sosi zilele acestea 15 specialişti americani şi mai mulţi experţi în securitate nucleară din Rusia.

Zboruri aeriene suspendate

Mai multe companii aeriene mondiale, printre care Lufthansa, Air France, Air China au decis, să-şi reducă, să-şi reorienteze, sau unele chiar să-şi suspende zborurile cu destinaţia Japonia. Motivul este creşterea pericolului de contaminare nucleară în urma accidentelor de la reactoarele centralelei atomice Fukushima 1.

Premierul Kan: „Ce naiba se petrece aici?"

O nouă explozie la centrala nucleară de la Fukushima. Învelişul reactorului nu mai este etanş, riscul unei tragedii creşte. Guvernanţii de la Tokyo reacţionează prin tăcere. Câteva ore bune. S-a întâmplat ieri, în Japonia, unde situaţia devine din ce în ce mai tensionată. Asaltat de solicitările jurnaliştilor, dar şi ale statelor care au cetăţeni pe teritoriul nipon, Executivul condus de premierul Naoto Kan a ieşit la declaraţii de presă.

Iar şeful Executivului nu s-a sfiit să critice vehement felul în care compania Tokyo Electric Power (TEPCO) a gestionat situaţia de criză apărută după cutremur la centrala nucleară Fukushima. Un reporter al agenţiei de ştiri Kyodo l-a surprins pe şeful Guvernului nipon, care tocmai lansase populaţiei un apel la calm, mustrându-l pe unul dintre directorii TEPCO. „Televiziunile relataseră că avusese loc o explozie. Dar la biroul premierului nu a fost semnalat niciun incident timp de o oră. Ce naiba se petrece acolo?", ar fi spus Kan membrilor TEPCO.

Pedeapsă de la Dumnezeu

Ieşirea premierului vine la scurt timp după o declaraţie şocantă a guvernatorului capitalei Tokyo, potrivit căruia tsunamiul de vineri a fost pedeapsa lui Dumnezeu. „Politica Japoniei este pătată de egoism şi populism. Trebuie să folosim tsunami-ul pentru a şterge egoismul care ne-a afectat mentalitatea", a declarat  Shintaro Ishihara.

Când a conştientizat gafa de comunicare, oficialul a cerut scuze populaţiei pentru cele afirmate. Cert este că opinia publică din Japonia este extrem de nemulţumită de modul în care TEPCO oferă informaţii despre accidentele produse la centrala nucleară, dar şi de datele contradictorii oferite de instituţiile statului.

Apocalipsa, pe zile

- 15 martie - Două noi cutremure de 6,2 şi 6,4 grade pe Richter au zguduit Japonia, unul în apropiere de Fukushima şi cel de-al doilea în apropiere de Shizuok, fiind resimţite puternic şi la Tokyo. Criza nucleară s-a agravat după două noi explozii la reactoarele 2 şi 4, urmate de un incendiu la reactorul 4. Sistemele de răcire de la reactoarele 5 şi 6 nu mai funcţionează. Nivelul de alertă a fost ridicat de la nivelul 4 la 6, pe o scară până la 7. Bilanţul oficial al victimelor era de 2.414 morţi şi 3.118 dispăruţi. 100.000 de soldaţi continuă să caute supravieţuitori, activitatea economică este încă perturbată.

- 14 martie - Noi replici seismice, două explozii la reactorul 3 al centralei Fukushima 1. 2000 de corpuri descoperite pe plajele provinciei Miyagi. Japonia cere ajutorul AIEA şi SUA.

- 13 martie - Premierul Naoto Kan declară că ţara se confruntă cu „cea mai mare criză din ultimii 65 de ani, după al doilea Război Mondial". Şeful poliţiei din Miyagi anunţă că se aşteaptă la 10.000 de morţi numai în această regiune. Sosesc primele echipe de salvatori din străinătate. Numerose state îşi sfătuiesc cetăţenii să nu se deplaseze în Japonia.  

- 12 martie - Explozie la reactorul 1 al centralei Fukushima 1, urmată de prăbuşirea clădirii care-l adăpostea. Accidentul a fost calsat la nivelul 4 din 7. Prefectura din Miyagi a anunţat că a descoperit între 300 şi 400 cadavre în portul Rikuzentakata şi între 200 şi 300 pe o plajă din Sendai.

- 11 martie- ora 14,46 locală - Un seism cu magnitudinea, 8,9 grade - 9,0 clasat ulterior cel mai mare înregistrat vreodată în Japonia, urmat de un tsunami de 10 metri au lovit nord-estul arhipelagului. Televiziunile japoneze difuzează imagini cu valuri de apă şi nămol care iau tot ce întâlnesc în cale: nave, maşini, case. Primul bilanţ indică în jur de 1.000 de morţi. Autorităţile anunţă oprirea automată a 11 reactoare ale centralelor nucleare situate în provinciile apropiate de epicentrul seismului. Un incendiu se declanşează la centrala nucleară Onagawa. Transporturile feroviare, aeriene şi rutiere sunt oprite în est.

Martor în zona cu restricţii de lângă Fukushima

image

Victimele iradierii sunt evacuate cu elicoptere militare Foto: Reuters

Haos şi panică, oameni refugiaţi în sălile de sport ale şcolilor... alţii care circulau nestingheriţi pe stradă, în zona, care, oficial, fusese evacuată din cauza riscului de iradiere. Este mărturia unui om de afaceri japonez, fost jurnalist, care a pătruns fără probleme în zona restricţionată din vecinătatea centralei nucleare Fukushima.

Yasumitsu Yamada a vrut să vadă cu ochii lui cât de reale sunt măsurile de securitate luate de autorităţile nipone. El a povestit agenţiei de presă DPA că mai avea puţin şi ajungea la poarta centralei. „Poliţia nu m-a reţinut. Străzile nu erau blocate, aşa cum anunţaseră la televizor", a declarat bărbatul. Executivul de la Tokyo comunicase că a evacuat din localităţile din apropierea uzinei nucleare peste 200.000 de oameni. „Ce se spune în jurnalele de ştiri de la televizor este fals", a declarat Yamada. Panică şi haos în rândul populaţiei din zona Fukushima a existat, susţine fostul jurnalist, însă poliţia nu a dat voie nimănui să fotografieze în regiune ca să nu provoace un val de isterie în întreaga lume.

Nu vor să fie evacuaţi

Yamada a povestit că în zona restricţionată de lângă Fukushima au rămas mulţi oameni, cei mai mulţi vârstnici, care s‑au ascuns în şcoli şi în săli de sport. Circulaţia mijloacelor de transport în comun fusese suspendată în zonă, însă automobilele circulau fără restricţii. Yamada a ajuns în Otemachi, localitate situată în apropierea centralei nucleare, cu un şofer care i-a cerut 150 de euro pentru doar 15 kilometri.

În zona restricţionată ieşeau şi intrau multe maşini de poliţie şi ambulanţe, a povestit bărbatul. Sute de oameni s‑au înghesuit la aeroportul din Fukushima, disperaţi să plece, încă de la primele explozii înregistrate la reactoare, spune el. Yamada s-a întors la Tokyo cu simptome care pot indica o iradiere.

„Mă doare capul, ochii îmi lăcrimează tot timpul", a povestit el. Autorităţile nipone susţin că fac eforturi deosebite să nu lase pe nimeni în zona de risc. În plus, operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor continuă. Iar minuni se‑ntâmplă. La patru zile de la cutremur, doi oameni, unul dintre ei o femeie de 70 de ani, au fost scoşi în viaţă de sub dărâmături. Dar nu mulţi au avut acest noroc. O imagine cu doi japonezi ucişi de tsunami găsiţi îmbrăţişaţi sub dărâmături a făcut înconjurul lumii.

"Poliţia nu m-a reţinut. Străzile nu erau blocate, aşa cum anunţaseră la televizor."
Yasumitsu Yamada
om de afaceri, fost jurnalist

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite