„Nu vreau o Românie doar cu Starbucks“

Scriitorul Ovidiu Hurduzeu, cel care susţine, din America, ideea „României profunde".

Când lumea idealizează modelul american, el vorbeşte despre lumea „sclavilor fericiţi" care trăiesc cu antidepresive. Şi spune că „a te realiza" nu e totuna cu „a trăi". Când oamenii caută febril oportunităţile oferite de globalizare, el vorbeşte despre America profundă, dar şi despre România ţăranului şi a micului întreprinzător. Poţi fi sau nu de acord întru totul cu scriitorul Ovidiu Hurduzeu, tradiţionalistul român de dreapta care locuieşte în America.

 A absolvit în 1981 Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, a lucrat ca profesor la ţară şi traducător. Deşi remarcat de critică încă din 1983, abia în 1988 îi apare prima carte şi în acelaşi an pleacă din ţară.

Locuieşte o scurtă perioadă în Italia, unde îşi câştigă existenţa făcând curat într-un hotel, apoi se stabileşte în SUA. Şi în America practică diverse meserii (printre altele, paznic de noapte la un spital). Viaţa i se schimbă odată stabilit în California. Soţia lui face carieră de manager, iar Ovidiu Hurduzeu câştigă o bursă la Stanford University. „Nu s-a îmbogăţit în America. În schimb i-a mai căzut de pe ochi un alt rând de solzi.

Cartea Sclavii fericiţi este rodul acestei dezlipiri (...) Titlul i-a fost inspirat de Huxley, marele scriitor şi intelectual britanic, care în anii ’30 a înţeles că manipularea fiinţei umane nu se face doar prin instrumentul fricii, ci şi prin acela al confortului", scrie Dan Stanca despre cartea „Sclavii fericiţi – Lumea văzută din Silicon Valley", apărută în 2005.

Adevărul: Veniţi din când în când în România la intervale regulate. Cum regăsiţi România de fiecare dată când reveniţi?
Ovidiu Hurduzeu: Schimbată. Unele lucruri sunt mai bune, unele mai puţin plăcute. România este într-un boom economic şi se vede o înnoire a nivelului de trai, chiar a nivelului de civilizaţie. Eu, după ce am plecat în America, m-am întors prima dată în 1997, deci după aproape 10 ani. De atunci, vin aproape în fiecare an şi se vede un progres evident.

Dar... pentru că există şi un „dar"...

Dar.. şi acum urmează lucrurile mai puţin plăcute, Bucureştiul o să ajungă un fel de Bangkok. Văd o dezvoltare anarhică, speculativă, în sensul consumismului desfrânat, fără limite. Şi se vede şi la nivelul mentalităţilor. Lumea e atrasă foarte mult de sclipici, de marfă, de vitrină - lucruri care în Occident sunt demult depăşite. Dar, pe de altă parte, noi încă n-am intrat cu totul în acea maşină, în acel sistem care nu-ţi mai dă libertate.

La ce vă referiţi?

Vedeţi, eu am plecat în America pentru Statuia Libertăţii. Şi când am ajuns acolo mi s-a spus: lumea vine în America pentru bani, iar dumneata vii pentru Statuia Libertăţii? Aceasta e maşinăria. Totul se reduce la job şi competiţie, la faptul că pur şi simplu nu mai trăieşti. Supravieţuieşti. Te realizezi, cum se spune.

"Eu mizez pe o absorbţie a societăţii moderne mai ...

Aţi mai vorbit despre diferenţa dintre a trăi şi a te realiza...

Asta este problema mea în sisteme ca în America. Eu nu vreau neapărat să câştig. De exemplu, soţia mea câştigă foarte bine. Are 180 de mii de dolari pe an, înainte de taxe. Eu aş putea să trăiesc cu mult mai puţin. Aş fi mult mai liniştit. Dar nu se poate. Pentru că, dacă nu ai banul ăsta, în America eşti un om sărac.

Dintr-odată trăieşti într-un cartier prost. Trăind într-un cartier prost îţi dai copiii la o şcoală unde dai numai de arme, de droguri. Nu faci bani numai ca să te dai mare sau să-i arăţi vecinului că ai BMW. Pur şi simplu, nu poţi altfel! Odată intrat în joc nu poţi să mai revii.

Fiindcă pierzi tot. De exemplu, eşti director. La un moment dat spui: nu mai vreau să fiu director. Vreau să revin la simplu inginer.
Te dă afară de tot! Înseamnă că nu mai ai entuziasm... E o societate care te forţează, nu mai poţi da înapoi. Singurul mod prin care poţi să ieşi din sistem este să de îmbogăţeşti atât de tare încât să nu mai fii nevoit să munceşti. Dar astfel de cazuri sunt puţine.

Aşa va fi şi în România globalizată?

Exact. Dacă observaţi, oamenii care lucrează în bănci sau multinaţionale nu mai ştiu altceva. Stau acolo la muncă, după aia un concediu. Nu mai au contact cu lumea exterioară. Ca în cazul fetei care a murit cu dosarele în braţe. Şi în America se întâmplă, multe persoane trăiesc cu antidepresive. Sunt acolo şi ştiu. Sunt în zona sclavilor fericiţi.

Dar spuneaţi şi că România mai are o parte încă situată în afara acestei maşinării...

Mă refer la acea Românie profundă. Bucureştiul nu e România. Bucureştiul este Bucureşti. Există însă o Românie profundă, a tradiţiei, atâta câtă a mai rămas. Această Românie absoarbe civilizaţia modernă, dar mai încet, mai aşezat. Şi eu pentru asta mizez, pentru o absorbţie a societăţii moderne mult mai înceată şi cu mai mult discernământ.

Dar nu trebuie să recuperăm foarte repede ceea ce am pierdut în deceniile de sistem închis?

Dacă ne grăbim o să absorbim lucrurile proaste. Ne-am repezit la ceea ce este superficial, nu la adevăratele valori ale societăţii libere şi economiei de piaţă. Eu am dat exemplu America fiindcă trăiesc acolo. Dar societatea sclavilor fericiţi este societatea globală. Ea se referă şi la România în măsura în care a devenit o societate de consum ca şi la America. Altfel, şi societatea americană are o parte a ei tradiţională, absolut necunoscută fiindcă nu este prezentată în lume.

În America, multe persoane trăiesc cu antidepresive. Sunt acolo şi ştiu. Sunt în zona sclavilor fericiţi.
Ovidiu Hurduzeu,
scriitor

Care este, de fapt, dreapta românească de la noi?

"Trebuie să existe şi o voce a tradiţiei"

Noi mai avem lupi, mai avem urşi, mai avem ţărani. Ei nu mai au ţărani. Dacă spui asta în Franţa, găseşti „La France profonde", pe internet. Dacă mă duc în Olanda mi se spune: A, Olanda aceea a fost acum 200 de ani, acum nu mai avem. Dar noi mai avem! Atunci, hai să păstrăm!

Asta nu înseamnă că nu ne modernizăm. Oricum ne modernizăm. Dar trebuie să existe în România o voce, a tradiţiei, pe lângă atâtea alte voci. România profundă nu este numai un proiect economic. Trebuie să fie şi un proiect spiritual.

„Apăr tradiţia, comunitatea, micul întreprinzător"

Puteţi fi acuzat că sunteţi retrograd...

De ce? Să demonstreze că sunt retrograd.

Că sunteţi extremist de dreapta...

Dar care este la noi dreapta românească? Cine e? E dl Patapievici, dl Pleşu, cine? Ei îşi spun neoconservatori, dar văd că sunt liberali. Dreapta domnului Vadim sau a dlui Silvestri? E dreapta cripto-securistă, e pseudodreaptă, care mânjeşte dreapta. Adică eu vin cu un discurs de dreapta serios, iar ei îmi spun: A, dumneata eşti cu Vadim! Dar eu n-am treabă cu Vadim!

Vorbiţi de România profundă. Cine e România profundă?

Şi dl Patapievici mi-a răspuns că nu ştie de România profundă. Se întâmplă exact ca în America. Cine e Sarah Palin? S-a văzut că a adus imediat 10 procente. Pentru că reprezintă America profundă, a oraşelor mici, a oamenilor care-şi văd de treabă, care îşi doresc să fie liberi, să nu depindă de stat, de guvernul federal.

Această Americă este necunoscută în exterior. E cunoscută acea Americă imperială, care pe americanul de rând nu îl pasionează. La fel există şi o Românie tăcută, nereprezentată la nivel politic sau de elite.

Unde e acea Românie?

Este România micului întreprinzător, a ţăranului. Este învăţătorul de la ţară pe care nu-l ia nimeni în consideraţie.

Dar această Românie poate fi strânsă în jurul unei idei?

Da, poate fi strânsă în jurul unui conservatorism tradiţional. În noiembrie voi lansa o carte scrisă împreună cu Mircea Platon, care se numeşte „A treia forţă - România profundă".

Multă lume caută „a treia forţă", dar nimeni n-a găsit-o.

Noi am vrut să activăm puţin lucrurile. Ştim că o să dăm drumul la controverse.

Şi cum aţi defini dumneavoastră a treia forţă?

Vorbim despre tradiţie - în sensul că toate modelele politice sau culturale trebuie să aibă rădăcini în istoria respectivă, a locului. Nu un proiect pe care să-l aplicăm ca o ştampilă. Apărăm religia, familia, comunitatea mică, tradiţiile, micul băcan ameninţat că vine mallul, ţăranul căruia i-au făcut o inginerie economică - trei milioane de români au fost trimişi în Spania. Explicăm totul acolo în carte - şi asta n-o să le placă, faptul că această dreaptă tradiţională este antielitistă.

Asta îmi aminteşte de anul 1990, de discursul antielitist...

Dar antielitismul nostru nu înseamnă un discurs antiintelectual, nu spune că muncitorii trebuie să conducă. Spune doar că omul intelectual trebuie să fie ancorat în problemele concrete, nu să vină abstracţiuni. De altfel, în America, şi chiar în Europa de Vest oamenii se feresc să spună că sunt în elită. Americanului nu-i place.

Chiar dacă e Bill Gates, el e în blugi şi vrea să fie om din popor. La ei, elitele sunt tipii care manipulează, trag sforile în politică...
Ca şi în America, există şi o Românie tăcută, nere¬pre¬zentată la nivel politic sau de elite
Ovidiu Hurduzeu,
scriitor

„Nu vreau o Românie doar cu cafenele Starbucks"

Aţi fost şi dumneavoastră un sclav fericit?

Nu am fost sclav fericit fiindcă am fost sponsorizat de soţie. Mi-am făcut doctoratul. Am văzut cum este treaba şi la Stanford.

Totul e o „politică corectă". Universităţile americane sunt dominate de idei de stânga.

Vorbiţi de România profundă. Dar acea Românie globalizată totuşi produce, munceşte. Nu cumva munceşte şi pentru România tradiţională, pe care vreţi s-o menţineţi ca pe un muzeu?

Tocmai, că nu vreau să ajungă muzeu! Pe mine mă interesează o Românie tradiţională care să producă. De ce nu luăm noi exemplu de la Italia? Economia lor e bazată pe micile familii. De ce nu am făcut aşa? E bine că vin malluri, că vine Carrefourul.
Dar aţi văzut cum sunt trataţi furnizorii? Că a fost un scandal şi în presă. Eu vă spun şi de WalMart. Sunt multe documentare în America. Eu lucrez cu copiii de liceu şi sunt documentare care li se prezintă copiilor în orele de ştiinţe politice. Acolo arată cum îşi tratează furnizorii. Ajung să le dea marfa aproape gratis numai ca să fie la WalMart. La fel şi Starbucks.

Au în America nişte sisteme astfel încât să nu mai deschizi niciun fel de cafenea în zonă. Acum în America sunt numai Starbucks! Nu mai există o altă cafenea. Aşa ceva nu vreau să văd la noi. Hai să menţinem aici tradiţia, să ne gândim ce putem noi să facem aici, în cadrul Uniunii Europene, în cadrul tratatelor pe care le avem şi să fim şi noi o voce în Europa.

Credeţi că ideile dumneavoastră vor prinde sau se vor pierde într-un cor de alte şi alte idei?

Ca să vedem dacă se prinde, problema e competiţia liberă a ideilor, cum zice dl Patapievici. Ca să am competiţie liberă trebuie să am acces la mass-media.

Şi nu-l aveţi?

Până acum nu. Sunt blocat în toate revistele Uniunii Scriitorilor, fiindcă aş fi antioccidental. M-au blocat şi la premiul Uniunii. Dar eu mă separ clar de această dreaptă mânjită à la Vadim. Singura mea referinţă occidentală este dreapta tradiţionalistă din America.

Cu ea mă pot compara. Şi nu cu neoconservatorii americani. Sunt acolo oameni foarte de calitate, dar trebuie văzută istoria lor. Este un grup de foşti stângişti, care în timpul preşedintelui Reagan au intrat în Partidul Republican şi aici au imprimat această latură imperială, agresivă. Dacă Troţki vorbea de revoluţia permanentă, pentru ei trebuie să fie război permanent. Dar ei au făcut şi partea bună, că au fost foarte agresivi cu ruşii în timpul Războiului Rece.

"În America, doar săracii sunt relaxaţi"

„Fenomenul" Sarah Palin. Faptul că această Sarah Palin a avut atât de mare succes a arătat că America profundă are o voce foarte puternică. Aceasta e America omului de rând, a americanului credincios. Nu ştiu cum a fost percepută în România. Probabil că la români a surprins un pic mesajul ei religios – ea este penticostală.

Eu n-aş pune atât accentul pe religie, cât pe faptul că ea e genul de om independent. Soţul ei face parte dintr-un partid din Alaska ce vrea independenţa statului. Este al treilea partid independent din America, în afara celor două mari, evident.

America şi globalizarea. Globalizarea a adus şi în America lucruri proaste. Şi-au mutat fabricile în China, că e mai ieftin. S-a dovedit că lucrurile sunt la fel de scumpe, ba mai scumpe decât acum 20 de ani. Nu mai există joburi bine plătite în America, toate s-au dus în China. Şi acum americanul trăieşte din servicii şi slujbe temporare. Este o scădere a nivelului de trai. Au mai rămas nişte joburi supercalificate, pe care nu le poţi exporta.

Bogăţie şi stres. Am întâlnit oameni extrem de bogaţi în România, dar care au şi timp liber, sunt relaxaţi. Genul ăsta nu l-am întâlnit în America. Poate săracii sunt mai relaxaţi pentru că ştiu că nu au altă variantă. Dar bogaţii sunt superstresaţi. Am întâlnit, de asemenea, mulţi români care au venit în America fascinaţi de consumism. Nu-şi cumpără decât cămaşa aia, şapca marca cutare, altfel parcă nu pot ieşi pe stradă. În America, probabil din cauza educaţiei protestante, bogăţia nu se etalează. Cine are o vilă a lui şi-o pune pe un deal, departe de ochii lumii.

Despre Europa. Nu-mi place ideea Europei federale. O Europă cu guvern central de la Bruxelles va fi o birocraţie federală care se va suprapune birocraţiilor regionale. Nu funcţionează, nu suntem pe sistem american. Aş vrea eu ca România să aibă libertatea Californiei! Oricum, în mijlocul tuturor acestor discuţii trebuie să facem un proiect al nostru. Şi de aceea toate forţele, şi liberale de dreapta, şi conservatoare trebuie să vină cu o idee. Şi vin şi cei mai tradiţionalişti.