Cele mai vandute carti in anul 2003

0
Publicat:
Ultima actualizare:

topul editorilor

Alaturi de premiile, mai mult sau mai putin prestigioase, acordate anual cartilor remarcabile, un alt indicator important al domeniului editorial il constituie vanzarile. Numarul de exemplare vandute dintr-un volum reflecta, in ultima instanta, popularitatea de care se bucura un scriitor, propunand o ierarhie de cele mai multe ori extrem de diferita de cea reflectata de premii. Cu toate ca editurile evita de fiecare data sa declare numarul exact de exemplare vandute dintr-un titlu, ele ofera, totusi, la sfarsit de an, un top al celor mai bine vandute volume editate. Interesant este ca printre cele mai vandute carti nu gasesti nici una care sa fi primit vreun premiu al Uniunii Scriitorilor, de exemplu, semn ca la noi gusturile publicului si ale "mediilor literare" difera destul de mult. De asemenea, nu sunt de gasit nici marii prozatori romani in viata. Singurele exceptii notabile in topurile primite la redactie fiind Gabriel Liiceanu, cu "Usa interzisa" (desemnata Cartea anului 2002 de Romania Literara) si Matei Calinescu cu "Portretul lui M" (nominalizata in 2003 la premiul "Cartea anului"), ambele carti fiind insa volume de memorii, si nu de proza. Autorii romani nu lipsesc insa cu desavarsire din topurile celor mai vandute carti, insa ei sunt prezenti mai degraba cu carti practice, si nu de fictiune (ex. Codul bunelor maniere, A face dragoste aproape perfect). Interesanta este si prezenta pe primul loc al sectiunii "autori romani", la editurile ALL, a lui Bujor Nedelcovici, cu o carte lansata de curand, despre dosarul sau la Securitate, semn ca romanii sunt inca interesati de lamurirea chestiunilor legate de activitatea fostei politii politice. In rest, in topul autorilor romani isi mai fac loc scriitorii clasici cum ar fi Bacovia sau Eminescu. Ca si in anii trecuti, romanii dau semne ca prefera proza straina, campionul absolut al vanzarilor in Romania fiind Paulo Coelho (unul dintre "campionii mondiali" ai vanzarilor de carte, de altfel). Conform datelor furnizate de cateva dintre editurile importante, cele mai vandute carti in anul 2003 au fost urmatoarele (mentionam ca impartirea pe categorii a titlurilor apartine editurilor):
Editura Humanitas
Fictiune: Paulo Coelho - Alchimistul; Paulo Coelho - Unsprezece minute; Paulo Coelho - Manualul razboinicului luminii; Non-fictiune: Bebe Mihaescu - A face dragoste aproape perfect; Aurelia Marinescu - Codul bunelor maniere astazi; Gabriel Liiceanu - Usa interzisa.
Editura Polirom
Fictiune: J.D. Salinger - De veghe in lanul de secara; Vladimir Nabokov - Lolita; Helen Fielding - Jurnalul lui Bridget Jones; Non-fictiune: Ion Chiruta, Vasile Postolica - Incursiune in reflexoterapie; Graham Gunn - Feng shui. Armonia casei tale; Speranta Anton - Incursiune in medicina naturista (editia a VIII-a, 2 vol.); Autori romani: Matei Calinescu - Portretul lui M; Stefan Agopian - Fric; Adrian Cioroianu - Focul ascuns in piatra;
Editura "Paralela 45"
Fictiune: William S. Burroughs - Pranzul dezgolit (Naked Lunch); Arkadi Strugatki, Boris Strugatki - Orasul damnat; Ernst Junger - Pe falezele de marmura; Nonfictiune: Dante Alighieri - Divina Comedie; Boris Vian - N-as prea vrea ca s-o mierlesc / Je voudrais pas crever; Umberto Eco - Opera deschisa; Autori romani: George Bacovia - Plumb / Plomb; Gellu Naum - Calea Searpelui; Mihai Eminescu - Poezii / Poesies;
Editurile ALL
Fictiune: Mario Vargas Llosa - Sarbatoarea tapului; Patrick Girard - Romanul Cartaginei; J.J. Armas Marcelo - Precum in cer asa si la Havana; Non-fictiune: Claudio Rendina - Papii. Istorie si secrete; Claudio Rendina - Dogii. Istorie si secrete; Colectia "Secolul XX"; Autori romani: Bujor Nedelcovici - Un tigru de hartie; Vasile Andru - Istorie si taina la Sfantul Munte Athos; Virgil Tanase - Zoia.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite