"Am fost ultima descoperire a lui Duke Ellington"

Ochelarii de soare nu folosesc la nimic: chiar indaratul lor, ochii negri si jucausi, care imprastie lumina, sunt cea mai buna definitie a unei stari - bucuria. Bucuria de a trai si, mai presus de

Ochelarii de soare nu folosesc la nimic: chiar indaratul lor, ochii negri si jucausi, care imprastie lumina, sunt cea mai buna definitie a unei stari - bucuria. Bucuria de a trai si, mai presus de toate, cea pe care ti-o da cantecul au guvernat viata acestei femei. O viata tumultuoasa, fascinanta, din care au facut parte Duke Ellington, Ella Fitzgerald, Sarah Vaughn sau Quincy Jones. Oameni si amintiri despre care Aura Urziceanu, intoarsa pentru cateva zile in Romania - este membra in juriul Cerbului de Aur 2004 -, vorbeste cu umor si cu dragoste. O faptura calda, fermecatoare, naturala si surprinzatoare, la fel ca aparitiile sale din concerte.
- Aveti in urma o cariera exceptionala. Cum au fost anii dintai?
- Aveam 20 de ani cand am semnat un contract cu o firma americana, care ma manageriaza si in prezent. Am inceput cu 320 de concerte pe an. Nici nu realizasem cate sunt. Astazi, programul este mult mai "lejer": un concert la trei zile...
Ei sunt multumiti, nu au nici o intentie sa inceteze colaborarea. Mi-au spus ca, atata vreme cat vindem bilete in toata lumea, n-au nici un motiv sa renunte.
- Spectatorii din Canada, SUA, Japonia, Portugalia ori Brazilia va asteapta si va vor in mijlocul lor. Care public va e cel mai aproape?
- Fireste ca publicul sufletului meu ramane cel de acasa (din pacate, nu s-a mai intalnit cu el de 10 ani - n.n.). Dar, pe langa romani, brazilienii imi sunt cei mai apropiati. M-au pus sa verific in arborele meu genealogic, sunt convinsi ca am ceva sange de-al lor, ca prea mi se potriveste ritmul lor...
- Ritmul v-a dat dintotdeauna aripi...
- Cant de mult, dar pe la 16 ani stiam deja foarte clar ce vreau. Cantam jazz intr-o perioada in care la noi nu prea se facea asa ceva. Se difuza cate putin, dupa miezul noptii. Atunci am aflat de Ella, de Duke, imi imaginam cum sunt repetitiile lor, imi spuneam ca mi-as da 10 ani din viata sa-i vad. Cum as fi putut sa sper ca, peste cativa ani, pe cand cantam intr-un orasel din Canada, aveam sa-l cunosc pe Duke Ellington? In seara aceea daduse un concert in oras, dar avand angajament la un bar, n-am putut merge sa-l ascult. Dupa spectacol a venit el, neanuntat, la barul la care cantam. Noroc ca n-am stiut ca e in sala, ca n-as mai fi fost in stare sa cant. Dupa ce am terminat, m-a chemat la masa lui si m-a felicitat. Am avut cu el un contract de 6 ani, la New York. A fost un privilegiu sa-l cunosc si sa lucrez cu el, un om fenomenal, nu doar muzical, ci si ca suflet. El mi-a dat statutul international, am fost ultima descoperire a lui Duke Ellington.
- Dupa moartea marelui jazzman, in 1973, o alta intalnire v-a marcat drumul: aceea cu faimosul Quincy Jones...
- Inceputul cu Duke, apoi colaborarea cu Quincy. M-au admirat, m-au respectat si m-au iubit. A fost cel mai mare castig al carierei mele.
- Deceniile petrecute departe de Romania nu au insemnat doar munca si succes, o casnicie fericita cu bateristul canadian Ron Rully si bucuria nasterii unui fiu. V-a mai insotit, peste tot, dorul.
- Mi-au lipsit casa, pamantul, sa vorbesc romaneste. Ma bucur ca peste tot in lume intalnesc romani. E o emotie fenomenala care ne cuprinde atunci cand ne gasim, ne place sau nu sa recunoastem.
- Cum credeti ca ar fi aratat cariera dumneavoastra daca nu ati fi parasit Romania?
- Daca as fi ramas aici, poate ca ar fi trebuit sa fac altceva. Dar ar fi fost mare pacat...
- Aura Urziceanu e un spirit "nelinistit", tocmai de aceea jazz-ul i se potriveste ca o manusa. Cum ati defini jazz-ul?
- Jazz-ul inseamna libertate si improvizatie. Fiecare concert al meu suna altfel, pot crea numai asa cum simt, nu cant de doua ori la fel. Pana cand voi inchide ochii, nu voi inceta sa experimentez. Si, indiferent de cat de obosita as fi, dupa o zi de mers pe drum, chiar daca se poate intampla sa am o stare mai proasta, atunci cand urc pe scena totul se schimba intr-o clipa si bucuria de a canta fiecarui spectator in parte ma face sa-mi revin imediat.
- Iti e mai greu sa-ti revii, ascultand cum vorbiti despre "monstri sacri". Ati cunoscut voci legendare: Ella Fitzgerald, Sarah Vaughn, Aretha Franklin...
- O mare prietenie m-a legat de de Sarah Vaughn; cu Ella Fitzgerald am cantat doar o singura data, dar a fost extraordinar, pe Aretha Franklin o admir de mult si, cand ne-am intalnit, mi-a spus ca si ea ma admira, chiar inainte de a ne cunoaste.
- Ce ar fi de stiut despre Aura Urziceanu, pentru a o cunoaste cu adevarat?
- Existenta mea a insemnat sa cant. Am avut ocazia sa cant cu muzicieni minunati din intreaga lume. Numai ca lumea nu stia mai nimic despre tara mea. Cand mergeam la interviuri tv, luam de fiecare data harta cu mine. Le explicam unde e Romania, locul de unde vin, dupa care ne apucam sa vorbim despre muzica. Nu conteaza ca am colindat lumea si ca m-am maritat cu un canadian, am ramas romanca. Oriunde cant, Rapsodia Romana e obligatorie. Publicul o asteapta, e un fel de desert. Si cartea mea de vizita.
Aceasta romanca senzationala, care i-a vrajit pana si pe titanii jazz-ului mondial, va reveni, peste cateva luni, la Bucuresti, pentru un concert. Acum nu poate ramane in tara decat cateva zile (n-a mai avut o vacanta de vreo 20 de ani), rastimp in care vrea sa-si intalneasca prietenii si sa dea o fuga la mare. ("N-am mai vazut marea de cand am plecat din Romania...") Pentru toamna pregateste, insa, un spectacol de calibru, cu muzica usoara, preclasica, jazz si folclor, in care ii va avea alaturi pe profesionistii din Orchestra Nationala Radio, dirijata de Ionel Tudor, un vechi si bun prieten, cu care se simte ca in familie. Un membru al familiei "oficiale" o va insoti atunci: fiul sau, in varsta de 30 de ani, care este compozitor, textier si aranjor. Mama Aura Urziceanu a primit in dar de la baiatul sau o piesa, pe care o va canta in prima auditie maine seara, pe scena Cerbului de Aur. De aur este si vocea acestei femei, care are si un nume care a "condamnat-o", parca, sa straluceasca.