"A trebuit s-o iau mereu de la capat, dar asta m-a ajutat sa nu innebunesc"

Este unul dintre oaspetii insemnati ai BiFEST. Un cineast care a preferat sa ramana intr-o Cehoslovacie guvernata de interdictii, in loc sa plece la Hollywood, precum compatriotul sau Milos Forman.

Este unul dintre oaspetii insemnati ai BiFEST. Un cineast care a preferat sa ramana intr-o Cehoslovacie guvernata de interdictii, in loc sa plece la Hollywood, precum compatriotul sau Milos Forman. Despre care stie ca "Face copii si, din cand in cand, cate un film. Dar unele dintre ele imi plac foarte mult", recunoaste zambind. Asa cum recunoaste, mult mai grav, ca favoritii sai sunt Altman, Woody Allen, generatia mai varstnica. De filmele tinerilor se fereste, pentru ca vrea sa pastreze o imagine pozitiva a lumii. "De aceea nu trebuie sa ma uit la Tarantino", incheie cateogoric. Dar un creator e definit cel mai bine nu de preferinte, ci de propriile realizari. Pe langa medalionul cu filmele sale celebre, regizorul ceh Jiri Menzel va prezenta in festival ultima sa creatie, un scurtmetraj intitulat "Violoncelul". Despre aceasta pelicula, reputatul cineast povesteste: "E un proiect pus la cale de regizori britanici si germani, un film alcatuit din scurtmetraje care sa reprezinte cinematografia europeana. Au mai fost contactati Bertolucci, Godard, Szabo... Am avut de raspuns unei tematici interesante: sa prezentam 10 minute de viata. Puteam folosi orice forma de exprimare, cu conditia sa ne incadram exact in timp, nici o secunda in plus sau in minus. Eu am pornit de la ideea ca viata, in general, e scurta si am prezentat trecerea timpului prin modificarile care apar pe chipul omului. Sunt prieten cu un actor care joaca de aproape 50 de ani, asa ca am taiat din filmografia lui scurte scene care sa ilustreze schimbarile prin care a trecut chipul lui". Chipul lui Jiri Menzel ascunde, dincolo de bonomia sa, un umor taios si o sensibilitate aproape desueta intr-un prezent bantuit de alienare. De altfel, cehul regreta vremurile trecute, in care, supravietuind razboaielor mondiale, oamenii mai aveau, inca, nevoie unul de celalalt. "Noi traim de mai bine de 50 de ani in pace si bunastare, care ne fac sa nu mai avem nevoie unii de altii. Ne intereseaza mai mult ce se petrece in lume decat ce se intampla cu cei de langa noi. Suntem inecati in informatii. Daca bunicii nostri isi rupeau piciorul, tot satul vorbea despre asta. Astazi privim crimele cele mai oribile la televizor, in timp ce ne luam cina in liniste". Despre linisti si nelinisti, despre film si povestile din viata am vorbit cu Jiri Menzel, un spirit care a supravietuit unor vremuri "interesante".
- Un regizor care primeste Oscarul la doar 29 de ani (in 1968, pentru Film Strain, cu "Trenuri bine pazite" - n.n.) e perfect indreptatit sa spere ca va avea o cariera stralucita. Ceea ce a urmat acelui succes a confirmat asteptarile?
- Am primit acel premiu in 1968, cand situatia din tara mea nu era normala. In acea vreme am primit si o oferta de a lucra in America, dar pentru ca ma pregateam sa filmez "Ciocarliile pe sarma" am renuntat, spunand ca America mai poate astepta. Pana a-mi da seama ce se petrece, au intrat rusii in Cehoslovacia, iar prioritatile s-au schimbat. Au fost momente in care am regretat ca nu am ramas in strainatate, dar cu timpul am observat ca viata a fost mai interesanta si mai vesela asa.
- Ce ati castigat si ce ati pierdut nealegand, precum alti colegi de generatie, exilul?
- Impiedicat de cenzura sa creez, probabil ca am pierdut usurinta cu care lucram. A trebuit s-o iau mereu de la capat, dar asta m-a ajutat sa nu innebunesc. Cand devii vestit din nimic, nu-ti mai pasa de ce gandesc ceilalti despre tine. Reactia celor din jur m-au tinut cu picioarele pe pamant. Si mi-au permis sa am un anumit scepticism sanatos fata de colegii mei.
- Vorbeati despre desensibilizarea lumii de astazi. Intr-o astfel de societate, ce sanse mai are sensibilitatea sa convinga?
- Sensibilitatea isi va avea intotdeauna rostul sau. Probabil ca nu e atat de atractiva ca violenta, dar este necesara. Vorbind despre astfel de lucruri, imi amintesc de "About Schmidt", un film care mi-a placut foarte mult.
- Creatorul are, prin insasi natura lui, indoieli si nelinisti. Care este cea mai dura batalie care s-a dat, in toti acesti ani, in omul Jiri Menzel?
- Am luptat din greu sa-mi inving lenea...
- Ce nu va iertati ca ati facut (sau n-ati facut) in viata?
- Sunt destule lucruri pe care le regret... Atat de multe ca nu le mai tin minte... Omul regreta in special timpul care a trecut; ca, uneori, a dormit, cand ar fi putut sa faca ceva cu adevarat important. Cu mine, s-a petrecut, insa, un lucru: in viata, am avut mai mult noroc decat minte.
- Cineva spunea ca, dupa filmele lui Jiri Menzel ramane, pe langa radiografia unei societati, o emotie care te duce cu gandul la copilarie. Exista inauntrul dumneavoastra un copil pe care il lasati, din cand in cand, sa regizeze?
- Nu chiar... Dar eu stiu ca omul ar trebui sa pastreze copilaria in el, pentru a se putea uita in jur cu niste ochi mirati, care vad pentru prima oara lucrurile.