Cum traieste carnea vie

Incepe ca un vis si continua ca un cosmar, care ameninta sa nu se mai termine, asa incat ajungi sa-ti doresti singur moartea, ca pe o eliberare. Povestea scrisa si regizata de Gianina Carbunariu nu

Incepe ca un vis si continua ca un cosmar, care ameninta sa nu se mai termine, asa incat ajungi sa-ti doresti singur moartea, ca pe o eliberare. Povestea scrisa si regizata de Gianina Carbunariu nu iese foarte mult din tiparul consacrat de numeroasele articole din ziare, relatand drama unor tinere fete ce devin din naivitate simple rotite in uriasul mecanism denumit generic "traficul de carne vie". Cuvintele sunt insa reci si, prea tocite de cat au fost folosite, nu mai spun mare lucru. Cine sta sa se gandeasca ce se ascunde, de fapt, in spatele lor? Cine stie, de fapt, cum trece fiecare zi data de Dumnezeu pentru cei redusi la statutul de simpla bucata de carne vie (sau kebab uman, cum i se spune aici). E ceea ce incearca sa ne arate acest spectacol crud, care isi trateaza publicul fara menajamente, intr-un fel acuzandu-l pe buna dreptate de indiferenta si, prin aceasta, asigurandu-se ca a zguduit constiinta majoritatii celor aflati in sala. mady.baby.edu nu va asigura o "seara placuta", ci un dus rece, o cablare fortata la realitatea imediata, pe care adesea, poate si din dorinta de a ne proteja, o ignoram cu buna stiinta. Asta nu mai e insa posibil dupa ce vezi acest spectacol, construit cu mare simplitate si bazat numai pe o uriasa, puternica, superba dorinta de a schimba lumea in bine a celor cativa tineri artisti ce s-au asociat pentru a-l construi. Inspirata din cunoasterea de catre tanara autoare de piese si regizoare Gianina Carbunariu a realitatii de la fata locului, povestea pustoaicei pe nume Madalina, ademenita de un tip pus pe facut bani, care o transforma in sclav sexual si obiect de trafic, asociindu-se si cu un student specializat in arte vizuale este redata in limba strazii, expresiile dure folosite de cele trei personaje socand vizibil o parte din public. Mi-as fi dorit sa fie la fel de vizibile efectele adanci - daca ele exista - si impactul asupra celor ce ar putea fi, intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, intr-o situatie similara. Sau a politicienilor, ca tot suntem in campanie electorala, ce ar trebui sa vada primii acest spectacol, mai eficient decat toate campaniile de publicitate facute, de ochii lumii, pe aceasta tema, cu bani de la Guvern. Cand victimele si calaii se amesteca, personajele nefiind nici total negative, nici pe deplin pozitive, cand sunt atat de multe cauzele ce au generat contextul in care distrugerea unor vieti devine un simplu joc, cu o doza de amuzament inclusa, e foarte greu sa pui etichete sau sa emiti judecati. Cine poate sa spuna daca e bine sau rau sa emigrezi, chiar daca vezi pe scena (asa cum citesti in ziare si urmaresti la televizor seara de seara) care pot fi urmarile unei decizii de acest fel? Cum poti judeca pe cineva care se simte lipsit de sanse in propria tara si prefera sa fie calcat in picioare printre straini? Spectacolul nu-si propune sa demonstreze o teza, nici sa moralizeze, tonul firesc pastrat in permanenta are insa si o pronuntata nota de acuza la adresa unei tari care isi sacrifica inconstienta viitorul, aruncand generatii intregi peste granite. Ce se observa insa, dincolo de subiect, este modernitatea constructiei regizorale - cu taieturi alerte, scene ce se succed dinamic, combinatie de film si efecte video, muzica strazii (Ombladon, featuring Raku) - si calitatea jocului actorilor alesi de regizoare - Madalina Ghitescu (cu care a mai colaborat la spectacolul ei de debut Ma cheama Isbjorg, sunt o leoaica), Rolando Matsangos (abia aici dand masura adevarata a talentului sau exploziv, desi a jucat si in Stop the tempo si Norocul ii ajuta pe cei indrazneti) si Razvan Oprea (cunoscut de pe scena Teatrului National Bucuresti). Cat despre scenografa Alina Herescu, ea este partenerul preferat de mai toti regizorii din noua generatie a teatrului romanesc. Fiindca e din ce in ce mai limpede ca e vorba de o noua generatie - ce are in atentie cu totul alte realitati, folosind alte mijloace scenice si adresandu-se unui alt public. Si demonstrand ca drumul de la "misto" la "naspa" poate fi la fel de cutremurator ca toate dilemele existentiale tratate in mod subtil.