Ozana Oancea: “Sufăr de complexul de a nu fi făcut film”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 40 de ani, Ozana Oancea a debutat în cinematografie, în rolul Feliciei din filmul lui Răzvan Rădulescu, după ce zece ani a fost actriţă de teatru la Craiova. „Un fel de mâhnire, discreţie şi sarcasm”, sunt vorbele regizorului la adresa actriţei, despre care spune că a intrat perfect în rolul personajului său.

Adevărul: Felicia este debutul tău în cinematografie. Ce ai făcut înainte de asta?

O. O. Am fost actriţă de teatru la Teatrul din Craiova timp de 10 ani. Am trăit nişte ani foarte frumoşi şi foarte plini, am călătorit foarte mult. Am rămas multă vreme acolo şi atunci nici nu m-am gândit să fac film. Nu am dorit, pentru că noi în şcoală nici nu am făcut cursuri de actorie de film. În continuare sufăr însă de acest complex. Am făcut-o deja, şi o fac în continuare, o să mă duc şi la filme de şcoală. Simt că am ratat o şansă foarte mare prin faptul că nu am jucat în filme de şcoală , să te trezeşti la 40 de ani pe un platou de filmare  cu un rol principal şi să fii în continuare îndoit de rolurile colegilor de pe platou, să nu ştii lucrurile acestea tehnice, nu e prea uşor…

Totuşi, regizorul te-a lăudat. A spus că erai singura actriţă de pe platou care ştia textele colegilor.

Probabil că de spaimă (râde). În general nu sunt o perfecţionistă, dar nici nu-mi place să enervez oamenii. Este unul din cusururile mele. În general încerc atât de mult să nu enervez oamenii, încât probabil că dispar cu totul. Uneori, cineva mă ia pe sus şi îmi dă un rol principal într-un film, şi asta e, nu mai pot să mă ascund.

"Mă regăsesc în personajul Feliciei"

Te regăseşti în filmul lui Răzvan Rădulescu?

Da, m-am regăsit mult prea bine.

Felicia este un pic din Ozana Oancea?

Felicia e un pic din Ozana Oancea şi un pic din oamenii din jurul ei, nu m-am avut doar pe mine de model, ci şi pe alţi cunoscuţi şi apropiaţi de-ai mei şi cred că am făcut un amestec din gesturile şi gândurile mele şi ale altora şi cele ale personajului, atâta cât l-am putut căuta şi găsi.

Răzvan Rădulescu te caracteriza aşa: “un fel de mâhnire, discreţie şi sarcasm”, când s-a refetit la tine. Este adevărat?

Da, mâhnirea este o chestie de care mă strădui foarte mult să scap, există pe faţa mea şi mă gândesc că dacă e atât de vizibilă, e atît de existentă înăuntru. Dacă m-aş duce la doctorul de suflete, mi-ar zice că sunt foarte mâhnită. Sarcasm, nu l-aş numi chiar sarcasm, deoarece e un lucru deliberat, foarte conştient. Discreţia, da, e o trăsătură a mea care cred că a contribuit la faptul că nu am făcut atât de mult cât au făcut alţii până la vârsta asta, nu am sărit în faţă prea tare. Discreţia este şi să ştii să păstrezi secretele altora. Mâhnirea şi sarcasmul ies cumva din mine, deşi mă lupt împotriva lor.

Cum au decurs filmările în aeroport, cred că a fost destul de complicat...

Ştiu că a fost dificil  pentru colegii mei să obţină aprobările, a fost un proces îndelung de obţinere a autorizaţiilor de la companiile aeriene, care nu prea voiau să rişte ca imagine, a fost o bătălie destul de dură, să opreşti aeroportul nu chiar în loc, dar anunţurile erau oprite de exemplu, pentru a putea filma. Eu nu am avut vreo neplăcere specială cu aeroportul, dimpotrivă este un loc de filmare relativ comod, curat, cald. Stăteam şi ne odihneam pe nişte paleţi de ziare şi reviste, ne făcusem un pat din pachete de ziare. Am stat trei săptămâni, de la şapte dimineaţa, la şapte seara.

"Nu e o pilă"

Cum e trecerea de la organizator la TIFF la a fi protagonistă într-un film din competiţie?

M-a mai intrebat cineva dacă e o pilă. Aş vrea să spun la toată lumea că nu cred că e o pilă. E un mare bonus. Practic, este o coincidenţă că sunt aici cu un badge verde de Stuf, şi nu unul roşu, de Guest. Este o coincidenţă foarte fericită. Mi se pare cel mai frumos lucru şi foarte rotud, fiindcă la Teatrul din Craiova, fiind acele multe turnee, făceam această muncă voluntar şi implicit, fiind cea care vorbeam cu cea mai mare uşurinţă limbi străine.

Câte limbi străine vorbeşti?

Vorbesc trei limbi: germană, engleză şi franceză.

A fost dificil cu olandeza din film?

Nu mi s-a părut foarte greu. Doream destul de mult să învăţ olandeza, până la urmă am învăţat un text în olandeză, m-a ajutat co-regizoarea Melisa de Raaf. Am fost şi într-o călătorie de pregătire în Olanda de câteva zile.

Ai copii?

Da, am un băiat de opt ani, care atunci când a văzut filmul la premiera mondială la Festivalul de la Sarajevo de anul trecut, a fost oarecum convins că el e băiatul meu din film şi a făcut foarte multe scenarii cu ce s-ar întîmpla dacă eu vreodată nu l-aş putea salva dintr-o tabără unde l-aş fi exilat împotriva voinţei lui.

Cu mama ta te înţelegi bine sau sunt unele elemente din film pe care le găseşti în viaţa ta personală?

Da... Tatăl meu nu mai trăieşte, nu mai e decât mama mea, şi da, eu mă regăsesc în Felicia din punctul acesta de vedere prea mult.




Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite