"O tara devine interesanta cand se scrie despre ea ceva interesant"

Nu cu mult timp in urma, Editura "La Difference", din Paris, a publicat o noua carte semnata Dinu Flamand, cu texte din mai multe carti editate in Franta, in editii bilingve. Dar de ce "Poeme

Nu cu mult timp in urma, Editura "La Difference", din Paris, a publicat o noua carte semnata Dinu Flamand, cu texte din mai multe carti editate in Franta, in editii bilingve. Dar de ce "Poeme in apnee"? Si pe cand, oare, vom avea si noi, la Paris, o editura romaneasca, asa cum au atatea alte tari, care isi promoveaza astfel propriile valori literare?
- Literatura romana se traduce destul de mult in Franta. Au aparut in ultima vreme si Camil Petrescu, Matei Caragiale, proza lui Eminescu si cativa poeti contemporani. Dar nu intr-o colectie care "sa se vada". Se publica pe la diverse edituri, nu intotdeauna cele mai mari. Si sporadic. Nu se vede un fenomen. Am sustinut mereu ideea ca romanii sa-si creeze propriile edituri la Paris si in Germania! Nu trebuie sa fie neaparat o a doua Editura "Gallimard". Dar, asa cum un portughez precum Vital a reusit sa se impuna cu aceasta editura - unde mi-am tiparit si eu volumul de "Poeme in apnee"- de ce sa nu izbuteasca si romanii?! Vital publica si scriitori francezi, nemti, britanici, dar cu o atentie speciala pentru poetii si prozatorii portughezi. Exista, la Paris, si doua-trei edituri care tiparesc, de pilda, extrem de multa proza maghiara. Si au succes. Personal, cred ca cel putin una dintre ele este subventionata de statul maghiar... De ce mi-am intitulat aceasta noua carte "Poeme in apnee"? Fiindca sunt poemele unei sufocari. Si nu e nevoie sa mai spun despre ce epoca din viata noastra este vorba, cand vorbim de sufocare.
- Ce sa faca statul roman pentru o mai ofensiva promovare a literaturii romane in strainatate, cand doar lipsa banilor e la ordinea zilei ?
- Macar sa sutina proiectele unor persoane particulare, fie ca-i vorba de traduceri, editare sau, de ce nu, de o linie editoriala. Asteptam de cincisprezece ani ca oamenii nostri politici sa inteleaga ca literatura vorbeste mai incitant si mai profund despre imaginea tarii in lume, decat fotbalul. Dar, cum ei nu au aceasta perceptie, bineinteles ca nici interesul pentru o asemenea investitie nu exista. Ne mandrim ca avem o poezie mare, iar clasicii nostri etc. etc. Numai ca, in Franta, si nu numai, cunoasterea literaturilor straine nu reprezinta o obligatie. Nimeni nu este obligat sa-l citeasca pe Neculce, numai fiindca nu l-a citit niciodata pe Neculce. Ei vor scriitori contemporani care sa fie in competitie cu cei mai buni din lume. Or, scriitorii romani nu prea au iesit in lume, nu prea stiu cum sa vorbeasca, cum sa se faca credibili in contactul cu editorii straini. E adevarat, editorul isi alege scriitorii de succes. incat, miza fiind foarte mare, trebuie sa scrii ca si cum te duci sa fii la concurenta cu cei mai mari.
- Daca statul roman nu poate, deocamdata, ce poate Uniunea Scriitorilor?
- Poate - si face - Festivalul de literatura de la Neptun. Nu-i putin lucru. Abia aici, la aceste intalniri scriitoricesti, circulatia literaturii noastre incepe sa existe in ambele sensuri. O data cu intalnirile de la Neptun, scriitorii romani au inceput sa se simta mai dezinvolti, mai firesti. in fond, esti contemporan cu Lobo Antunes si, deci, trebuie sa tiparesti acolo unde tipareste si Lobo Antunes. Fie ca-i vorba de Franta sau Germania. Sa nu fii timorat de limba. Pana la urma, nu cred ca limba este cel mai greu obstacol de trecut. Sunt lucruri mai misterioase care explica succesul, sau insuccesul literar... Am impresia ca noi am ratat un moment prielnic, imediat dupa Revolutie, cand era o foarte mare simpatie fata de Romania. Atunci, toata lumea era dornica sa ne descopere. Din pacate, n-am prea avut traduceri in acel moment. N-am prea avut ce sa oferim pe piata. Mai vorbeam despre poezii cenzurate, care demistificau cate ceva, dar n-a fost un fenomen amplu. Care sa fi fixat putin interesul pentru literatura romana. in mod bizar, nici acum nu prea avem ce sa oferim. I-am vazut pe Lobo Antunes si pe Amos Oz in fata Casei Poporului si am surprins aceasta replica: "Aah, cate romane sunt aici!". Or, n-am vazut sa fi aparut romanul despre acest Turn Babel. Noua ni se par aceste lucruri prea evidente, cunoscute de toata lumea, incat literatura n-ar mai avea rost sa se mai ocupe de o realitate, care a depasit uneori fantezia, in oroare. Pe de alta parte, o tara devine interesanta cand se scrie despre ceva interesant din acea tara. Despre un fel de a fi, despre niste evenimente. Mi s-ar parea un exemplu efectiv graitor un roman chiar despre Ceausescu, tradus in paisprezece limbi. Un roman despre Revolutie, dintr-un unghi al romancierului. Nu o saga. in literatura traiesti altcumva decat pe o strada oarecare. Nu stiu daca si cine a scris asa ceva, recunosc, nu am citit tot ce s-a scris in ultimul timp.
- intr-un fel, suntem prea aproape, inca, de acele momente, pentru a le sublima in cuvant, cu detasarea necesara...
- Ba, nu stiu daca nu cumva suntem prea departe de acele momente, care ne-au marcat viata. Palpitul vietii cotidiene din acea vreme a inceput sa se stearga din memoria noastra. Pe de alta parte, noile generatii nici nu vor sa mai auda de Romania. Literatura, fictiunea pot sa fixeze imagini, trairi, despre acea perioada. Nu intr-un roman-fluviu, ci mai degraba intr-un roman-fresca. Nu va fi "Razboi si pace". Nu mai face nimeni greseala sa-si imagineze ca trebuie sa scrie "Razboi si pace", cand e vorba despre o mare batalie. Soljenitan si-a propus sa scrie romanul monografic al Revolutiei din Octombrie. Si lucreaza de zece ani la aceasta roata rosie care, practic, nu mai intereseaza pe nimeni. Este o editura care isi face datoria de a-l tipari in momentul aparitiei, dar mai ca nu-l vad comentat. Dimpotriva, volumele de nuvele, de mici dimensiuni, scoase de prin sertare, atrag imediat atentia tuturor. Ma rog, nu-mi propun sa dau eu verdicte. Nu stiu care ar fi solutia perfecta...
- Ce ar conta? Obiectivitatea fata de intamplarile vremii narate, talcul politic, vibratia socialului?...
- Eu cred ca, intotdeauna, din singuratatea scriitorului iese ecuatia aceea complexa, fina, ce poate fixa o epoca intr-un roman. Sunt multe lucruri care fac, nu-i asa, ca anumite lucruri sa nu moara. Dar trebuie sa fie multi care sa se inhame la asa ceva. Ma uitam la Antunes: el evoca o epoca - Revolutia Garoafelor, din Portugalia - prin patru sau cinci personaje care, intr-o noapte, la carciuma, isi povestesc anumite episoade ale acelei revolutii militare. Dar e suficient. Este acolo o miraculoasa dara de lumina care elimina bezna. Nu va exista niciodata un roman exhaustiv despre ce s-a intamplat in 89, in Romania. Nici macar nu vom cunoaste adevarul. Dar ce inseamna adevarul? Pe scriitor il intereseaza emotia care se degaja dintr-o fictiune. Insist pe aceste cuvinte, pe care s-a asezat prea mult praf: emotie, omenie, compasiune. Din interiorul vietii simple. Multi tineri vor "sa experimenteze", gasind cheia in cinism. Or, nu stiu daca nu cumva, dupa atata experiment, nu e timpul pentru o revenire la clasicism. Marii scriitori au facut aceasta bucla in biografia lor. Ma gandesc la Goethe sau la Carlos, un mare poet brazilian, indragostit din nou la varsta a treia. Blaga insusi, care descoperea, in costructiile mai simple, in sentimentele mai epurate, mai putina miza estetica, poate, dar mai mult mister. Sigur, poti scrie si literatura despre modul in care scrii literatura. Dar este o contradictie in termeni.