Un roman viril scris de o femeie-gangster

Shoko Tendo îşi povesteşte viaţa în familia unui mafiot japonez, cu statut social decăzut. „Yakuza Moon. Memoriile unei fiice de gangster“ este autobiografia unei fete de mafiot, care spune totul despre destinul dur al femeilor din familiile yakuza.

E batjocorită de colegii din şcoala primară, şi chiar de profesori, pentru că e o „yakuza“. Îşi vede tatăl cum ajunge dependent de alcool şi femei, pe mamă, cum e supusă umilinţelor în faţa bărbatului ei, şi pe soră, Maki, cum devine o „yanki“, adică o adolescentă rebelă care se droghează.

Şi acesta e numai începutul cărţii autobiografice, apărută la Editura Pandora M, semnată de Shoko Tendo, aşadar, a propriei ei vieţi.

Drogurile şi Somnul raţiunii

Shoko ajunge repede în anturajul surorii mai mari. Are numai doisprezece ani şi adoptă o vestimentaţie neconvenţională, îşi vopseşte părul, consumă peroxid, devine ţinta unei tentative de viol şi intră în bătălii de stradă. La şcoală ajunge accidental şi atunci când o face îşi jigneşte profesorii.

Graţie somniferelor, hipnoticelor şi marijuanei, conştiinţa ei e mai tot timpul adormită. Shoko nu are remuşcări pentru viaţa pe care o duce, nici conştiinţa răului. Familia ei nu are ochi pentru ea, căci e implicată în scandaluri, iar cele două surori rebele, lipsite de afecţiune şi lăsate să crească în voie, nu vor altceva decât să atragă atenţia părinţilor.

Iniţial totul pare un amuzament, însă treptat Shoko e ameninţată cu bătaia, înrobită şi tratată ca un animal. Devine dependentă de droguri puternice, precum „shabu”, o combinaţie injectabilă între metamfetamine şi heroină, cu efecte de exacerbare a sexualităţii. Se căsătoreşte, apoi divorţează şi intră în breasla – onorabilă, de altfel, în Japonia – a damelor de companie.

„Oamenii mint şi sunt cruzi“

Dar destinul neobişnuit al scriitoarei s-a transformat într-o carte scrisă după treizeci de ani de la desfăşurarea evenimentelor şi care s-a epuizat deja în 11 tiraje în Japonia. Deşi abundă de scene violente, romanul e captivant şi uimitor de bine scris.

Shoko Tendo a exploatat la maximum arsenalul autobiografic, adoptând o voce sinceră şi, prin ea, ajungând la un discurs realist, în care concizia e punctul forte. Deşi femeie, Shoko Tendo adoptă în puţine cazuri aerul unei victime, sau cel siropos-psihanalitic al scriiturii feminine.

Ritmul povestirilor sale-alert, autentic, viril – nu-i ştirbeşte însă din feminitate. Cele câteva momente de efuziune sunt datorate unei descoperiri pe care o face în primii ani de şcoală, şi anume aceea că „oamenii au două feţe“, aşadar, în locul lor, sunt de preferat plantele sau, de ce nu, animalele.

„Chiar în dreptul dormitorului meu era un cireş mare, care mi-era ca un prieten. De fiecare dată când eram îngrijorată, obişnuiam să mă duc să stau sub crengile lui“, povesteşte fiica şefului yakuza. Şi, în altă parte: „Oamenii mint şi sunt cruzi, dar animalele sunt altfel. Crapul koi pe care-l hrăneam în fiecare zi îmi auzea paşii şi mă urmărea în jurul iazului.“