O săptămână magică de teatru european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Zile şi nopţi de teatru" se desfăşoară la Brăila până duminică Continuă maratonul de spectacole la Brăila. Piesa de deschidere a aparţinut teatrului-gazdă "Maria Filotti", iar

"Zile şi nopţi de teatru" se desfăşoară la Brăila până duminică

Continuă maratonul de spectacole la Brăila. Piesa de deschidere a aparţinut teatrului-gazdă "Maria Filotti", iar până la final se vor juca 30 de reprezentaţii.

Trupa de la "Masca" a ieşit în stradă cu o zi înainte de începerea oficială a festivalului, tocmai pentru a anunţa publicul că în urbea sa se întâmplă ceva: un regal de 30 de spectacole, pe parcursul unei stăptămâni magice. Singura problemă este că nu se pot urmări toate reprezentaţiile, piesele fiind la ore foarte apropiate, iar sălile, la distanţe destul de mari.

Radu Afrim, succes cu două montări

Piesa de deschidere a aparţinut teatrului gazdă "Maria Filotti", cu "Omul pernă", de Martin McDonagh, în regia lui Radu Afrim. Marţi, Teatrul Metropolis a prezentat "În rolul victimei", de Vladimir Oleg Presniakov, regizat de Felix Alexa, care a ridicat audienţa în picioare în ropote de aplauze.

La cel de-al doilea spectacol în regia lui Radu Afrim, "Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele", poezia, graţia, filozofia de viaţă, concepte puse în scenă de actorii Constantin Cojocaru şi Coca Bloos, au făcut auditoriul să trăiască râsul cu lacrimi.

Mihail Sebastian, într-o nouă viziune

Secţiunea Mihail Sebastian ocupă un loc aparte în schema festivalului, fiind inaugurată într-o manieră inedită de "Ultima oră", de Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău - de pildă, în jocul personajului principal, spre deosebire de textul original, predomină tuşa groasă a caricaturii.

Marius Manole şi Rodica Mandache au jucat marţi în "Iubirile lui Sebastian". De asemenea, în aceeaşi secţiune se încadrează şi "Femei… femei", pus în scenă de Rodica Mandache şi Eusebiu Ştefănescu, "eMeS"-ul regizat de Ilinca Stihi şi "Shalom, domnule profesor", jucat de Teatrul Israelian "Karov".

Inedit: "Căderea", de Albert Camus

"Festivalul îşi atinge din plin scopul. Transmit admiraţia mea pentru publicul brăilean, prezent zi de zi, seară de seară, la teatru", a declarat Doina Papp, organizatoarea acestui megaeveniment. Festivalul va continua până mâine.

Astăzi, va avea loc colocviul "Mihail Sebastian-Feţele tăcerii scriitorului". Teatrul Fani Tardini din Galaţi va prezenta seara "Femeia ca un câmp de luptă", în regia lui Eugen Făt, urmând ca, la ceas târziu de seară, Teatrul Karov din Tel Aviv să pună în scenă "Căderea", de Albert Camus, în regia lui Nicu Nitai.

Alexandru Dabija, în ultima zi

Ultima zi a festivalului va fi deschisă de teatrul bucureştean Odeon, cu spectacolul "Camera de hotel", în regia lui Alexandru Dabija. Ultima reprezentaţie din cadrul festivalului o va reprezenta recitalul Mariei Răducanu (voce) şi a lui Krister Jonsson (chitară electrică, Suedia).

Festivalul îşi atinge din plin scopul. Transmit admiraţia mea pentru publicul brăilean, prezent zi de zi, seară de seară, la teatru.
Doina Papp, organizatoarea festivalului

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite