„O să-i ajut pe cei care suferă de boala pe care am avut-o şi eu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artistul va susţine un concert caritabil pe 4 octombrie la Sala Palatului din Bucureşti, împreună cu soprana Alexandra Coman

Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, Jose Carreras vorbeşte despre acest concert, dar şi despre motivele pentru care vine în România.

„Adevărul“: Concertul care va avea loc la Bucureşti este realizat în scopuri umanitare. Toate acţiunile dumneavoastră sunt îndreptate în această direcţie?

Jose Carreras: Petrec ceva timp ocupându-mă de Fundaţia Internaţională Jose Carreras pentru Lupta împotriva Leucemiei. Este o parte importantă din viaţa mea. Vrem să ajutăm oamenii care suferă de această boală, aşa cum am suferit şi eu.

Cum v-a influenţat viaţa lupta cu leucemia?

 A influenţat-o foarte mult. Trăiesc într-un mod mult mai echilibrat acum, mă bucur de fiecare minut şi nu mai iau în serios anumite aspecte.

Veţi sprijini mai multe astfel de programe de ajutorare a copiilor talentaţi, lipsiţi de oportunităţi?

Este grozav că există o astfel de organizaţie în România. Consider că astfel de acţiuni sunt făcute pentru o cauză nobilă şi este foarte important să ajutăm copiii care au nevoie de sprijinul nostru.

Vă lipsesc zilele în care eraţi pe scenă împreună cu Luciano Pavarotti şi cu Placido Domingo, ca “Cei Trei Tenori”?

Au fost momente incredibile, fantastice, când intram în contact cu milioane de oameni. Din păcate, în 14 ani am susţinut doar 28 de concerte, ceea ce înseamnă o medie de două concerte pe an. Dar ne-am simţit foarte bine împreună. Mi-e dor de Luciano, care mi-a fost un prieten foarte drag. Cu Placido rămân în continuare prieten, iar în octombrie voi fi la New York, unde vom sărbători împreună aniversarea lui la Opera Metropolitană. O să ţin un discurs despre el şi o să cânt. “Cei trei tenori” sunt acum o minunată istorie, dar îmi place foarte mult şi ceea ce fac acum.

Cum v-aţi simţit când aţi primit doctorate onorifice de la atâtea universităţi din toată lumea, inclusiv din partea Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti?

Desigur că am fost foarte onorat şi, bineînţeles, le menţionez mereu în biografia mea. Este o recunoştinţă faţă de muzica noastră - nu numai pentru mine, ci şi pentru cei care lucrează împreună cu mine.

Aţi vizitat România de mai multe ori. Ce vă place cel mai mult în ţara noastră?

În urmă cu câteva săptămâni am avut un concert în aer liber în Timişoara şi am avut ocazia să vizitez, împreună cu directorul operei, colegul meu Corneliu Murgu, această clădire şi o parte a oraşului. Este foarte frumos. Cel mai mult m-au impresionat în România căldura cu care m-au întâmpinat oamenii şi cunoştinţele de muzică clasică ale publicului român. Românii sunt un public extraordinar!

Banii, donaţi copiilor sinistraţi

Toţi banii obţinuţi din vânzarea biletelor la concertul susţinut de Jose Carreras vor fi donaţi copiilor care au suferit din cauza inundaţiilor din nordul Moldovei. Concertul este organizat de fundaţia „Dinu Patriciu”.

28 de concerte au susţinut împreună , în decurs de 14 ani, tenorii Pavarotti, Domingo şi Carreras 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite