"La noi exista mai multe rivalitati, gelozii profesionale, intrigi decat am intalnit in Olanda"

marturiseste istoricul si criticul literar, prof. univ. Sorin Alexandrescu, dupa 30 de ani de autoexil cultural

- Dupa 30 de ani petrecuti in Olanda, v-ati reintors in tara, incercand sa deschideti si la noi, in mediile universitare, interesul - si traditia - scolilor de vara. Seminariile din ultimile saptamani, de la Bucuresti si Constanta, va incurajeaza in a merge mai departe?
- Am pornit cu destula ingrijorare, cand s-a luat aceasta initiativa, cu Centrul de Studiul Imaginii. Dar, dupa Scoala de vara de la Bucuresti, colocviul de la Constanta a fost, si el, o reusita, desi o dezbatere despre corporalitate parea ceva mai accesibila. Calitatea dezbaterii a aratat ca nu avem a ne teme. De fapt, ideea ce sta la baza acestui tip de initiativa este de a aduce la un loc oameni de competente diferite, dar care sa convearga una catre cealalta. "Centrul" de care vorbim este, de altfel, unul de excelenta, recunoscut in Romania in domeniul studiului interdisciplinar al stiintelor umane, bucurandu-se de participarea unor personalitati din lumea literaturii, artei, istoriei, literelor, arhitecturii iar la Constanta, chiar si a dansului. Nu va ascund, la inceput am avut niste anxietati: eu nu ma pricep la dans sau la arhitectura. S-a vazut insa ca suntem mai aproape unii de altii decat credeam. In mare masura, fiindca traim aceeasi cultura, avem aceleasi lecturi, nelinisti si intrebari. Aceasta convergenta mi se pare foarte importanta. "Centrul" nostru nu este didactic, decat in sensul ca are programe pentru masterat si doctorat. Dar nu este vorba de cursuri pentru studenti, ci de cercetare si de "traducerea" acestor cercetari in programe speciale pentru masterat. Ce vor face absolventii dupa aceea este, oarecum, treaba lor. Noi le dam un start si cream o competenta, pentru a avea o perspectiva integrata asupra unei manifestari culturale.
- Un asemenea tip de initiative si preocupari face mai usoara intoarcerea, reintegrarea printre ai tai?
- Olanda a fost a doua mea tara. Am stat 30 de ani acolo. Esti acceptat daca iti poti exprima calitatile in mod convingator. Poti avea o multime de calitati dar, daca nu stii sa le exprimi, sa le faci vizibile, perceptibile, nu esti primit. Cu atat mai mult in fata unui public care nu este publicul tau, intr-o limba care nu-i limba ta materna si intr-un sistem de reguli si institutii strain. Eu am trecut prin asta. Mi-a fost foarte greu din punctul de vedere al tensiunii interioare, nu fiindca ar exista oprelisti, fiindca nu sunt. Daca veneam cu o idee buna, era extraordinar. Numai ca eu eram, in sinea mea, foarte tensionat. Dar, revenind in Romania, imi este la fel de greu. Daca nu si mai greu. Sigur, aici stiu limba. Sunt insa reguli pe care trebuie sa le invat din nou, fiind altele decat cele pe care le-am lasat cand am plecat. Exista, apoi, enorm de multe rivalitati, gelozii profesionale, intrigi, mai mult decat am intalnit in Olanda. Incerc sa le inteleg si sa ma descurc printre ele. E simplu sa spui "la tine acasa totul merge de la sine", in realitate poate sa mearga teribil de greu. Sa nu ti se faca loc, sa fii respins din tot felul de motive, de obicei nenumite.
- Cum depasiti "barierele" de-acasa?
- E nevoie de multa rezistenta si, bineinteles, competenta. Nu exista valori in sine nicaieri. Toate sunt intrupate in institutii, interese de grup sau generationiste. Fiecare generatie vine cu alte idei, pe care doreste sa le impuna in dauna generatiilor anterioare. E un fenomen natural. Peste tot in lume este la fel. Iar motivele de acest tip sunt, cum spuneam, nenumite, pentru ca discutia se poarta de obicei in termeni profesionali: daca, de pilda, o anume coregrafie e mai buna decat altele, fara sa se spuna ca fiecare din cele doua tipuri sunt reprezentative pentru unul sau altul, pentru un grup de interese sau altul. Astfel incat, discutia - daca se poarta decent - ascunde motivele institutionale.
(Textul integral in Adevarul literar si artistic)