Ce a mai ramas din vechiul Bucuresti - din nou sub lama buldozerelor

O noua victima - Scoala Mantuleasa

Intre 1914 si 1917, la fosta Scoala Mantuleasa, de pe strada cu acelasi nume, a invatat Mircea Eliade. "Era o cladire mare, robusta, strajuita de castani, cu o curte vasta in spate, in care ne jucam in timpul recreatiilor", o descrie Eliade in memoriile sale. Iar castanii, care se regasesc in nuvela "Pe strada Mantuleasa", mai exista si astazi, cum mai exista si case cu parfum de sfarsit de secol XIX, si stradute intortocheate dintr-o zona in care atmosfera Bucurestiului vechi, pe care il iubim atat in timpul expozitiilor de fotografie sau al proiectiilor de filme, domnea peste tot. Durerea este ca, doar cu putina bunavointa, insule de Bucuresti vechi ar putea exista si astazi, ele ar putea functiona ca o emblema pentru Capitala si ca un mijloc foarte bun de a atrage turisti. Credeti ca un francez, un american, sau orice alt "haladuitor" strain prin Bucuresti, care a auzit de Eliade, nu s-ar opri si nu ar da bani pentru a vizita scoala in care a invatat istoricul religiilor, nu ar cumpara macar traducerea nuvelei "Pe strada Mantuleasa" si nu si-ar consuma cel putin un film pentru a imortaliza castanii, strada, casele, trecatorii? Scenariu fantastic pentru realizarea unui traseu turistic, care ar putea sa inainteze pe stradutele din jurul Halei Traian sau din spatele parapetului format din blocurile de pe Calea Mosilor, pentru a ajunge in centrul vechi, deoarece, de cateva luni, Scoala Mantuleasa nu mai exista. Si iata cum, dezastrului pe care il traieste centrul vechi, din cauza neglijentei si a lipsei de grija pentru cladirile si strazile din zona, se adauga acum si dezastrul din aceste locuri oarecum ascunse, mici bijuterii de frumusete bucuresteana. Demolarea scolii s-a realizat cu avizul Primariei Municipiului Bucuresti, bineinteles, fara nici un fel de problema, deoarece cladirea nu se afla nici macar pe lista monumentelor istorice (se vede inca o data grija Comisiei pentru Monumentele Istorice) si era in proprietatea firmei de constructii S.C. Monolit. Din ampla monografie a zonei, realizata de Adriana Scripcariu, cu o documentatie riguroasa, cu acte de proprietate si descrieri ale caselor datand din secolul XIX, rezulta evolutia cu totul speciala a intregii zone. Ne este greu sa credem ca nu exista, in Ministerul Culturii sau la Palatul Municipiului Bucuresti ori la PMB, specialisti, cu putere de decizie, care sa cunoasca valoarea acestei zone si a celor asemanatoare ei. Din cate stim, nu exista nici macar un proiect de reamenajare, de restaurare, de evidentiere a zonelor respective. Ce daca pe locul unde a fost scoala in care a invatat Eliade se va inalta o casa portocalie sau un salon de frumusete? Cu atat mai bine, asta inseamna evolutie in plan urbanistic... Problema este ca, dupa Revolutie, oficialii au deplans campaniile de demolare, distrugerea Bucurestiului vechi, depersonalizarea acestuia etc. Ai fi crezut ca imediat vor da niste legi pentru conservarea a ceea ce a mai ramas, vor organiza licitatii pentru firmele de constructii, pentru ca acestea sa le restaureze, nu sa le demoleze, vor introduce zonele respective intr-un circuit turistic, vor iesi din placuta atmosfera de expozitie, unde ne bucuram de imagini din trecut cu Calea Victoriei sau cu strada Mantuleasa, si se vor opri pe acele strazi. Greseala. Se pare ca sindromul Casa Caragiale, transformata in restaurant, de care am tot amintit in Adevarul, da lovituri in serie. Peste cateva luni vom vedea ce s-a ridicat pe locul scolii in care a invatat Eliade, iar peste cativa ani poate ca strada nici nu se va mai numi Mantuleasa, ca nu mai da bine... Pana una-alta, personalitati cu care ne mandrim peste tot, cu al caror nume iesim "la inaintare" cu orice ocazie, nu-si mai au locul exact la ei acasa. Casa lui Brancusi de la Hobita a fost vanduta, lucrarile de la Targu Jiu se zbat intre viata si moarte, in urma restaurarilor defectuoase, iar scoala in care a invatat Eliade a fost daramata. Poate ca meritam ca aceste personalitati sa fie asimilate de altii, din moment ce alte tari le cultiva mult mai bine memoria.