O poveste de iubire intr-o sala arhiplina

Ceea ce s-a petrecut vineri seara la Bucuresti, intr-o Sala a Palatului prea mica (la cele peste 4.000 de locuri pe care le numara), a fost inceputul unei veritabile idile. Prestigiosul Balet al

Ceea ce s-a petrecut vineri seara la Bucuresti, intr-o Sala a Palatului prea mica (la cele peste 4.000 de locuri pe care le numara), a fost inceputul unei veritabile idile. Prestigiosul Balet al Operei de Stat din Viena si publicul roman au trait, la cea dintai intalnire a lor, o dragoste la prima vedere. Ceaikovski e intotdeauna tratat regeste, atunci cand e vorba de balet. Nu exista nici nu motiv ca vineri sa se intample altfel. "Tema si variatiuni", apoi "Pas des deux" au deschis portile unui taram fabulos, unde sunetele si poezia trupului care pluteste sunt personaje principale. Coregrafia clasica a marelui Balanchine, exuberanta cromatica a costumelor semnate Christian Lacroix si caruselul delicat al dansatorilor au facut din partea intai a spectacolului o pledoarie convingatoare pentru traditie. Ce a urmat, insa, dupa pauza a fost deopotriva neasteptat si irezistibil. Dupa un moment purtand marca speciala William Forsythe (de la coregrafie si costume pana la lumini), a venit apogeul: "Petite mort" si "Sase dansuri", prelucrari ale lui Mozart si in coregrafia lui Jiri Kylian. "Nebunia" exacta, matematica, a muzicii - ridicata la putere de cea imprevizibila, a miscarii. Hohotul lui Amadeus a topit in el surasul jucaus al maestrului de dans. Sonoritati dintr-un veac indepartat au fost aduse intr-un timp al nostru de fantezia fermecatoare a unui coregraf exceptional. Spectatorii au intregit acest episod antologic prin aplauze prelungi. Nu doar componenta traditionala a baletului starneste pasiuni, publicul - chiar si cel conservator - a reactionat entuziast atunci cand a primit in dar o bijuterie in cheie contemporana. Ultima parte a spectacolului a adus pe scena esenta Vienei: atotputernicul vals. Chiar daca pasiunea pentru Kaiserul dansurilor a ramas constanta de la Strauss incoace, nici in cazul sau maniera de abordare n-a incremenit in timp. Baletul Staatsoper si-a cucerit definitiv publicul din Romania cu o propunere moderna, iar acordurile de demult au capatat o definitie "de ultima ora". Muzica clasica, solutii coregrafice inedite si costume la fel de surprinzatoare, iata finalul triumfal al serii. Dupa un astfel de recital stralucitor (in care prim-solista Simona Noja s-a reintalnit cu melomanii de acasa), nimic mai potrivit ca focul de artificii. Exact ca-ntr-o poveste de iubire.