Un pariu castigat

Nu trebuie sa fii neaparat la Cannes pentru a vedea filme stand cu picioarele in nisip si avand cerul instelat deasupra. O data cu prima editie a Festivalului international de film independent

Nu trebuie sa fii neaparat la Cannes pentru a vedea filme stand cu picioarele in nisip si avand cerul instelat deasupra. O data cu prima editie a Festivalului international de film independent Anonimul, aceasta bucurie a fost traita si de cei care s-au avantat pana la Sfantu Gheorghe, acolo unde Dunarea isi termina calatoria, obosita de atatea porturi cate a spalat. Orice noua manifestare cinematografica este, in felul ei, un pariu. Initiatorii l-au castigat si, impreuna cu ei, personalitatile care au acceptat sa sustina, cu numele lor, acest temerar inceput: Liviu Ciulei, presedintele de onoare al festivalului, Marcel Iures, presedintele in exercitiu, ca sa spun asa, Moritz de Hadeln, cunoscutul conducator al Berlinalei, omul care acum doi ani a salvat Mostra de la Venetia, amenintata de jocurile politice, Andre Ceuterick, fondatorul intalnirilor cinefile de la Namur si Mons, critici ai revistelor Positif, Cinelife, Screen International, Filmmaker. Am stat de vorba cu mai toti, fiecare fiind de partea ideii ca niciodata nu vor fi prea multe festivaluri in lume, atata vreme cat ele isi propun sa fie o oglinda a unei geografii cinematografice nici pe departe atat de monotona cum ni se infatiseaza ea pe ecranele circuitelor obisnuite. Si la Sfantu Gheorghe s-au vazut filme din patru zari ale lumii, din Europa si Asia, din America si continentul latino-american, premiile acordate urmand sa calatoreasca, unele dintre ele, departe. Ma gandesc la emotionantul "Povestea camilei care plange" semnat de Davaa Byamasuren din Mongolia, alaturi de Luigi Forlani din Italia, film castigator al Premiului pentru cel mai bun documentar, acordat in unanimitate de juriul din care am facut parte, cel al sectiunii dedicate documentarului si care a premiat, de asemenea, o productie maghiara despre drama oamenilor de la Rosia Montana, care isi apara istoria si radacinile (regia - Tibor Kocsis). Am fi fost bucurosi sa avem noi un astfel de film in competitie. Juriul sectiunii de lungmetraj, condus de Moritz de Hadeln, a acordat trofeul festivalului unuia dintre cei mai importanti cineasti italieni contemporani, Marco Bellocchio, pentru filmul "Buongiorno, notte". Marius Stanescu a fost distins cu premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul din filmul "Examen", de Titus Muntean. Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj (presedinta - Irina Margareta Nistor) a revenit filmului "At that point... Rebeca", al autoarei Luciana Gortostiza, din Mexic. Victor Rebengiuc a primit si el un premiu special al juriului, pentru rolurile din "Un cartus de Kent si un pachet de cafea", in regia lui Cristi Puiu, si din "One Day Revolution", de Radu Igaszag. Aproape toti tinerii cineasti romani prezenti in competitie si-au insotit filmele in Delta Dunarii (Cristi Puiu, Cristian Nemescu, Constantin Popescu, Ovidiu Georgescu). Vazandu-i pe toti, laolalta cu colegi afirmati inaintea lor - Nae Caranfil, Radu Igaszag - multi dintre noi ne-am gandit ca festivalul nou nascut ar fi un loc ideal pentru organizarea unor ateliere de creatie, a unor intalniri intre cineasti si studenti sau autori aflati la inceput de drum, intre acestia si spectatori. Campingul strajuit la un capat de un ecran pe care au trecut din noapte pana in zori filmele festivalului este, de pe acum, un spatiu al tineretii. Atat timp cat in Delta a putut fi ridicat un Sat Cinema, nici o idee nu mai poate fi socotita o utopie, ci doar una care isi asteapta randul.