„Pentru mine, arta este în prim-plan”

adevarul

Publicat: 16.10.2008 20:21

Ultima actualizare: 08.08.2022 17:39

Următoarele două reprezentaţii ale spectacolului „Umbre de lumină” - un one-man show cu Răzvan Mazilu - vor avea loc pe 18 şi 26 octombrie. Dansatorul a susţinut pe 10 octombrie, la Teatrul Odeon, premiera unui show de 60 de minute. Ulterior, Răzvan Mazilu ne-a mărturisit ce înseamnă pentru el acest proiect.

Ce înseamnă „Umbre de lumină” pentru tine?

Spectacolul e materializarea unor dorinţe mai vechi, de a lucra cu coregrafi străini recunoscuţi pe plan internaţional, dar necunoscuţi în România şi aceea de a face un nou one-man show, după ce acum mai bine de zece ani am fost protagonist în „Jocul de-a Shakespeare”, în coregrafia lui Ioan Tugearu.

Philippe Trehet, autorul acestui spectacol, este un coregraf consacrat. Faptul ca a acceptat să creeze un one-man show special pe mine mă bucură şi mă obligă.

Este un spectacol european, care ar putea fi prezentat pe orice scenă prestigioasă, iar materializarea lui în România demonstrează că se pot face şi aici proiecte de anvergură, proiecte care să spargă puţin tiparele show biz-ului de la noi. Un one-man show este o încercare de foc, foarte necesară pentru un dansator, pentru că în acest fel îţi forţezi de fiecare dată limitele, te lupţi cu tine, îţi redescoperi capacitatea de a te reinventa.

Cât ai lucrat la proiect?

Cu Philippe Trehet m-am întâlnit în treacăt la un festival în Japonia, în 1997, şi încă de atunci am sperat să lucrăm împreună, pentru că stilul său coregrafic m-a impresionat. Am avut o tentativă de colaborare care nu s-a materializat, acum câţiva ani, dar probabil că trebuia să se întâmple acum, cu „Umbre de lumină”.

Proiectul a demarat ca idee acum un an şi jumătate, iar de atunci, el a prins treptat contur, prin lucrul cu coregraful francez, mai întâi pe email, apoi în sala de balet, la Bucureşti, în primăvară, apoi în Le Havre, iar acum, din nou, la Bucureşti, în sala de spectacol, pentru a fi finalizat.

Ce înseamnă un one-man show de 60 de minute?

E o provocare, o modalitate de a cere foarte mult de la mine. În plus, fiind vorba de un stil coregrafic diferit, îmi dă ocazia să fiu eu însumi şi, în acelaşi timp, să mă transform, iar această variaţie, această versatilitate e esenţială pentru un artist, cu atât mai mult pentru un dansator.

Probabil că va fi, în egală măsură, o provocare şi pentru public, pentru că va cunoaşte un stil coregrafic nou. Încet-încet, publicul român are şansa să cunoască, la el acasă, tendinţe şi curente din arta contemporană care sper să îl îmbogăţească spiritual, să îl facă mai receptiv, iar acesta cred că e un aspect important al proiectului.

Cum e vara premergătoare stagiunii pentru un dansator şi coregraf?

Am călătorit destul de mult, inclusiv în Franţa, la Le Havre, pentru a lucra la acest proiect. Să fie la curent cu ce se întâmplă în lume, să ştie ce proiecte se fac, să fie conectat cu lumea artistică dincolo de graniţele unei ţări anume e foarte important pentru orice artist care se respectă.

Ai putea să trăieşti în afara artei?

Nici măcar nu mi-am pus problema, nu a fost nevoie, din fericire.

De ce publicul te iubeşte?

Nu ştiu dacă sunt un artist popular. Am un public al meu, care îmi urmăreşte spectacolele şi sper că numărul oamenilor care îmi văd spectacolele creşte de la proiect la proiect. Cred că foarte mulţi oameni apreciază încă profesionalismul şi munca unui artist - şi poate de aceea vin cu plăcere la spectacolele mele. Sunt un artist care pune arta lui pe primul plan, iar asta se vede, cred, ori de câte ori sunt pe scenă.

Ce urmează?

Voi continua seria spectacolelor de dans contemporan intitulate „Răzvan Mazilu şi invitaţii săi”, în beneficiul liceelor de coregrafie.

Acest proiect, pe lângă faptul că îi sprijină moral şi material pe tinerii dansatori, care sper că astfel să nu se simtă singuri în profesia deloc uşoară pe care şi-au ales-o, deschide gustul publicului pentru noi experienţe, pentru că de fiecare dată am alţi invitaţi, încerc să fac combinaţii artistice neaşteptate, mă străduiesc să invit în special dansatori străini, care altfel cu greu ar putea fi văzuţi în România.

Succesul celor două evenimente de acest gen de până acum mă face să cred că e o iniţiativă reuşită şi că publicul îşi doreşte noi astfel de spectacole. În plus, voi monta un nou spectacol de teatru şi dans la Teatrul Naţional din Timişoara, după nuvela „Remember” de Mateiu Caragiale.