„Veneţia Belgiei“

În Piaţa Mare, spiritul european este la el acasă

Datorită arhitecturii şi canalelor navigabile, Bruges, capitala provinciei Flandra de Vest,  a devenit „oraş al patrimoniului mondial“. Numele original flamand al oraşului înseamnă „pod, punte, (un) chei“, Bruges păstrându-şi impecabil înfăţişarea d’antan.

Sunt numeroşi cei care se îndrăgostesc definitiv de aspectul idilic al urbei şi îşi stabilesc domiciliul aici. Circa 4.000 dintre cei aproximativ 100.000 de locuitori ai Brugesului sunt străini. Abaţiile, imobilele din cărămidă roşie, lipite unele de altele, cu mici curţi interioare, macadamul, raţele sălbatice, lebedele îi conferă un aer unic. Dacă vrei o promenadă, o poţi face la pas, cu bicicleta, cu trăsura, pe uscat, ori cu vaporaşul, pe canale. În Grand Place, trăsurile îşi aşteptă, ca la Viena, clienţii, pentru un tur al centrului, cu scurte popasuri în punctele de interes. Unul obligatoriu îl reprezintă atelierele-magazin cu dantele.

Oraşul dantelăreselor

„Dantelăreasa" lui Vermeer pare multiplicată în sute de variante feminine, care comercializează bijuteriile realizate după modele preexistente. În Bruges funcţionează o puzderie de magazinaşe unde se vând minunatele lucrături, la preţuri ce merg de la câţiva euro la câteva zeci de mii. Totul e executat manual, printr-o tehnică specială: un desen-model imprimat pe hârtie, pe care punctele sunt marcate prin găurire cu ajutorul acelor; printr-un meşteşug exersat ani la rând, lucrătoarele ştiu cu precizie ce trebuie să facă. Câteva mosorele, înfăşurate cu aţă albă sau bej, sunt răsucite continuu, trecute unele printre altele, cu o viteză uimitoare, ceea ce rezultă din acest mic război de ţesut manual fiind un artizanat extraordinar de frumos.

Bruges, oraşul în care domneşte tihna

Berea, mai sănătoasă ca apa

Berăriile constituie un alt punct obligatoriu al traseului. Belgia are renumele unui producător de bere redutabil, cu cele peste 500 specialităţi de top, de la clasicele blondă şi brună, până la celebrele beri trapiste (realizate în mănăstirile trapiste) şi lambic (fabricate în Lembeek). Inventarea acestei băuturi uşoare i se datorează călugărilor din mănăstirile locale de Ev Mediu, care o produceau iniţial pentru consumul propriu şi, ulterior pentru rotunjirea veniturilor, prin comercializare. Licoarea cu guler de spumă era, la data aceea, mai sănătoasă decât apa, întrucât prin fierbere se anihilau o mulţime de microorganisme nocive pentru om. Deşi competiţia impusă de corporaţiile internaţionale e dură, mai există aproximativ 125 de berării independente în întreaga ţară, asaltate de turişti nerăbdători să deguste sortimente hors serie. 

Trăsurile şi dantelele, emblemele urbei

„Băutura zeilor"

La intrarea în Muzeul Ciocolatei eşti întâmpinat, din partea casei, cu bănuţi de ciocolată, pliante gratuite, un ou uriaş, aproape de mărimea unui om, din ciocolată, alături de care, evident, toată lumea se pozează. Aici, spre deosebire de alte muzee, fotografiatul este permis, în entuziasmul general. Călătoria în trecutul ciocolatei începe, cronologic, cu momentul incaş şi maiaş, indienii amerindieni utilizând boabele de cacao pe post de monedă de schimb. Din fierberea lor rezulta „băutura zeilor", în anumite situaţii fiertura fiind folosită ca medicament, iar mai târziu devenind desert. Ustensile, recipiente din fabrici de specialitate, bomboniere, ceşti, servicii din porţelan ce au aparţinut unor celebrităţi ale istoriei, beneficiile pentru sănătate ale consumului (cu moderaţie), dar şi cosmetice etc., toate aceste informaţii şi încă multe, foarte multe altele, sunt livrate într-o manieră plăcută, interactivă, relaxantă.

Ciocolata este, astfel, un element special al Bruges-ului. Nu există stradă în centrul vechi unde să nu zăreşti măcar o şocolaterie şi sute de variante ale apetisantului produs. Te poţi ghida după miros, iar vitrinele sunt atât de atrăgătoare, încât nu ai cum rezista tentaţiei. Trebuie musai să intri, să cumperi şi să guşti. Cu lapte, amărui ori albe, cu alune, portocale, migdale,  tabletă, bomboane ori figurine, de regulă la kilogram, pralinele belgiene îşi merită renumele. Şi, pentru a exploata brandul, edilii s-au gândit că numai bun ar fi un muzeu al ciocolatei, de unde lumea să afle tainele preţuitului dulce. O clădire veche, cu arhitectură specifică, de pe Wijnzakstraat, a fost amenajată pentru a spune  „Povestea ciocolatei", cum este numită, simplu, clar,
ceea ce în muzeologia tradiţională se numeşte expoziţia de bază. Pe flyer-ele distribuite în orice butic, se precizează conţinutul ofertei: „Istoria, demonstraţie şi degustarea ciocolatei".

La Bruges, cu Oltiţa Cîntec

Critic de teatru, Oltiţa Cîntec este semnatară a mai multor volume despre arta spectacolului teatral contemporan. Consideră călătoriile prin lume un privilegiu al curioşilor, categorie în care se înscrie. Preferă să descopere locurile pe unde ajunge după un traseu personal, schiţat în urma unei documentări prealabile şi pus în practică, „pe teren", cu harta în mână. Crede că doar aşa cunoaşterea unor noi geografii culturale devine o experienţă personală, unică. La Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, care s-a încheiat recent, Oltiţa Cîntec a lansat volumul „Silviu Purcărete, privirea care înfăţişează", editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu", supliment al revistei „Teatrul azi", în care-l portretizează pe regizorul „Danaidelor" sau al lui „Faust".

Nu rataţi!

Muzeul Ciocolatei. Pe o plasmă rulează un filmuleţ despre cocotier şi fructele sale, despre cum şi când se recoltează; vitrinele sunt mari, luminoase, textele explicative, trilingve; informaţia este selectată cu grijă şi sintetizată, căci nu se adresează unor specialişti. La capătul traseului, coborând la parter după cele cinci etaje care reconstituie parcursul gustosului aliment, vizitatorilor li se face o demonstraţie a modului de preparare a pralinelor belgiene. Vizita se încheie cu degustarea unui sortiment la alegere.

Bazilica Sfântului Sânge. Aici se află o fiolă cu un eşantion din sângele lui Isus, adusă de la Constantinopol cu multe secole în urmă. Edificiul atrage zilnic mii de curioşi, punctul de maxim interes fiind de Înălţare, când are loc o procesiune la care participă puzderie de credincioşi, veniţi să vadă relicva istorică şi religioasă.