Ţinutul aurului alb

La cinci ore în maşină de Paris, lângă gurile de vărsare ale Loirei în Oceanul Atlantic, un peisaj straniu fărâmiţează orizontul cu movile de sare şi bucăţi de cristale care se usucă la soare. Smârcurile sărate de la Guérande sunt propuse drept patrimoniu cultural universal pe lista UNESCO din 2002. Oraşul se află în regiunea Pays de la Loire, departamentul Loire – Atlantique din Franţa.

În interiorul pământului luciul mării e spart în sute de cioburi, iar cărările trasate geometric te invită la o curajoasă echilibristică prin labirintul tăiat între ape, pământ şi cer. Active încă din neolitic, grădinile sărate de la Guérande sunt exploatate şi astăzi în mod artizanal. În acest peisaj lunar 250 de „paludieri" recoltează în jur de 12.000 de tone de sare pe an. Aurul alb n-are nevoie de curent electric sau programe sofisticate pe calculator. În mileniul al III-lea, e o afacere curată între om, vânt, ape şi soare.

O bijuterie medievală

Am închiriat prin internet un apartament la etajul I al unei case din La Turballe, localitate pe malul Atlanticului, al cinciliea port al Franţei pentru pescuit anchois şi sardine. În interiorul pământului, la câţiva kilometri de ambianţa pescărească de la „Turballe", oraşul  medieval Guérande îşi protejează sufletul cu ziduri fortificate, perfect conservate din secolele XIV- XV, care îl încing cale de 1.500 de metri.

Numită de Balzac o „magnifică bijuterie feudală", cetatea Guérande e un labirint de străduţe pavate şi de clădiri de granit, cu pilaştri şi frontoane ornate, cu lucarne sculptate după gustul ofiţerilor regali, al ducilor de Bretania şi al comercianţilor de sare şi de vin, prosperi la sfârşitul Evului Mediu. Prosperitatea oraşului e astăzi exclusiv turistică, zeci de buticuri de suvenire şi restaurante dau viaţă unui oraş care a încremenit în propria-i frumuseţe de câteva secole.

De trei ori „crêpes"

La un restaurant din coasta Catedralei Saint-Aubin, care domină, din secolul al XII-lea, piaţa centrală, mâncăm de trei ori „crêpes", clătite la felul unu, clătite la felul doi şi clătite la felul trei, spectaculoase prin ingredientele diferite, de la fructe de mare la brânzeturi şi miere de albine.

Când ne aduce cidrul în ulcioare de ceramică o întreb pe franţuzoaica fină, de vreo 40 de ani, dacă pictorul tablourilor expuse pe pereţi e un om al locului. Saturate de culoare, peisajele marine - orizonturi stilizate la maximum - respiră o forţă stranie prin contrast cu zidurile de piatră brută şi cu strălucirea palidă a regiunii. „E soţul meu", îmi răspunde şi ne invită în atelierul său, unde pânzele au etichete cu preţuri, între 100 şi 400 de euro.

Arii nocturne în noapte

La căderea nopţii, Guérande devine misterios şi romantic, la ferestrele deschise locuitorii aprind lumânări decorative, aşezate pe suporturi sofisticate, adevărate opere de artă. Bolţi în penumbră te invită în obscuritatea lor şi chiar am intrat să revăd o curte interioară, cu unghiul strâmt al clădirilor între care se înghesuie într-un magazin de bijuterii, acum închis.

În momentul în care m-am apropiat, din interiorul clădirii de piatră, complet în întuneric, a ţâşnit cu violenţă o muzică densă, melancolică. A durat vreo două minute şi s-a oprit la fel de misterios cum a început. Ori de câte ori va fi să mai merg la Guérande, oraşul medieval al culegătorilor de sare va purta în ecou acea arie nocturnă, la fel de intensă ca muzica lui Eric Serra din filmul „Al cincilea element". 

Culegătorii de sare

„Gwen Rann" înseamnă în bretonă „Ţinutul Alb". Unii spun că e o referinţă la abaţiile din regiune şi puritatea divinităţii. E cu neputinţă însă să nu legi numele de peisajul smârcurilor sărate care acoperă peste 1.500 de hectare. Între oraşul medieval Guérande şi portul pescăresc La Turballe se întinde un întreg labirint de ochiuri de apă şi cărări, un puzzle impresionant, crestat de mâna omului. Drumul şerpuieşte atât de îngust, încât întâlnirea cu o maşină din sensul opus stârneşte emoţii. Din loc în loc, movile de sare albă se usucă la soare, cristale-tribut pe care omul ştie să le ia mării după o practică străveche, anterioară secolului al IX-lea.

Smârcurile sărate de la Guérande sunt propuse drept patrimoniu cultural universal pe lista UNESCO din 2002. Din Ţinutul Alb n-am plecat cu un tablou, ci cu un săculeţ cu sare grunjoasă, alburie, cumpărat cu un euro la ieşirea din labirintul salinelor. De un an, punga nu s-a isprăvit. De parcă aripile sărate ale vântului din est mi-ar pune la loc, în fiecare noapte, câteva cristale de aur alb. 

La Guérande, cu Cristina Hermeziu

Cristina Hermeziu este jurnalistă şi traducătoare stabilită din 2004 la Paris. S-a născut în 1971 la Iaşi. Licenţiată a Facultăţii de Litere, între 1996 şi 2004 este realizatoare de emisiuni la TVR Iaşi, reportajele sale fiind distinse cu numeroase premii. În 2005 obţine titlul Doctor în Filologie, cu teza „Expresivitate şi persuasiune în limbajul televizual".

Între 2004 şi 2006 este cercetător bursier la Universitatea Paris II şi Institutul Francez de Presă. Colaborează cu RFI, la emisiunea „Kiosque", publică articole în „Courrier International"  şi studii de teoria comunicării în Hermes (CNRS). Corespondenţele sale de la Paris sunt publicate de „Evenimentul zilei", „Dilema veche", „Observator cultural", „Opinia studenţească", „Suplimentul de cultură".

Nu rataţi!

Cetatea medievală Guérande. Oraş feudal din secolul al XV-lea, înconjurat de ziduri fortificate străpunse de patru porţi, cu un dedal de străduţe pavate şi faţade masive şi înflorite.

Maiestuoasa poartă Saint-Michel. Permite intrarea în oraşul-cetate prin est, adevărat castel medieval cu două turnuri impresionante şi ferestre tăiate îngust. Construită pe la 1450, a fost mai întâi locuinţa căpitanilor oraşului, a guvernatorilor cetăţii Guérande, pentru a găzdui, începând cu secolul al XIX-lea, primăria şi apoi muzeul regiunii.

Staţiunea La Baule. Una dintre cele mai frumoase plaje din Europa, cu nouă kilometri de nisip fin, cu vechi castele stil Belle Epoque, transformate în hoteluri luxoase, cu mori de vânt din secolul al XV-lea şi  mirosul acelor de pini.