Simfonie de albastru

Simfonie de albastru

De la înălţimea satului medieval Eze proptit în munte, te întrebi unde se termină marea şi unde începe cerul . Puteţi să mă invidiaţi. M-am pierdut, pentru câteva ore liniştite şi frumoase, într-un sat cu nume de zeiţă, între Nisa şi Monaco.

Ştiam chiar înainte de a pleca de-acasă că o să-mi placă Eze. Mă însărcinaseră cei şapte cu care plănuisem escapada pe Coasta de Azur să le fac programul. Să nu mergem în vacanţă ca nişte bezmetici, fără un minimum de planificare. Şi le-am făcut program de şaptesprezece pagini.

Ca să mă ţină minte. La pagina doisprezece, scria negru pe alb: Eze Village. Cu autobuzul 112 de la Gare Routière, din Nisa. Ştiam c-o să găsim în Eze ceasul cu turn al bisericii baroce, o grădină exotică şi două parfumerii: Galimard şi Fragonard.

Le-am găsit pe toate şi mai mult decât atât. Am descoperit o bijuterie de sat medieval, cu străzi înguste şi case înalte din piatră, cu uşi mici şi felinare în forme neobişnuite, cu flori colorate în vase de lut.

Un sat cocoţat în vârful unui munte, învârtit pe alei până-n vârf, iar în vârf, grădina Raiului. Cu intrare ieftină, 3 euro de căciulă, şi fără întrebări gen „când şi cum ai păcătuit”.

Zeiţele lui Jean-Philippe Richard

Nici nu intri bine în „Le Jardin d’Eze” că te-ntâmpină o zeiţă cu o întrebare încuietoare. „Justine ou Isis?”. Tot ea îţi dă şi răspunsul pe-o plăcuţă de gresie albă: „Vous m’avez reconnue... Je suis la même. Et pourtant autre”. La 429 de metri deasupra mării, grădina exotică din Eze e o expoziţie în aer liber: aici Margot, acolo Celine, puţin mai sus Anais, mai departe Mélissandre, toate răspândite printre plante cu denumiri necunoscute.

Sunt „zeiţele pământului”, sculptate de Jean-Philippe Richard, care-ţi călăuzesc ochii şi paşii prin grădină. Fiecare cu povestea, cu poezia ei. Isabeau îşi descrie existenţa: e pe pământ, dar cu capul printre nori („Le sol me retient. Et alors? J’ai la tête au ciel”).

Siluete zvelte şi înalte, unduindu-se în aer, figuri expresive, buze subţiri şi păr răvăşit în adierea vântului de Mediterană. Iar cea de la intrare, Isis (sau Justine, cine ştie oare?), poartă cu sine legenda întemeierii aşezării.

Se zice că fenicienii o venerau pe Isis, zeiţa egipteană a vieţii şi-a fertilităţii, şi, în timp, Isis s-a transformat în Eze. Cealaltă poveste, fără substrat legendar, spune pur şi simplu că Eze s-a născut din latinescul „avizio”, adică „privelişte”, „panoramă”.

Ochiul,înecat în albastru

Nici n-avea cum să se cheme altfel satul prins în piatră. Desprinde-ţi privirea de zeiţe şi uită-te bine în jur. Lasă-ţi ochiul să înghită cu nesaţ albastrul care-l înconjoară. Chiar şi ceasul din turn al bisericii e albastru, ca şi cerul, ca şi marea. Se spune chiar că de la înălţimea grădinii exotice din Eze ai parte de una dintre cele mai frumoase privelişti din lume.

N-aş şti să-ţi spun dacă-i aşa. Nu le-am văzut pe celelalte. Dar aici, sus, la Eze, e linişte şi e frumos. Şi se vede toată coasta azurie. Şi-un steag fluturând deasupra acoperişurilor din ţiglă roşie. Şi silueta clopotniţei, în zare, către mare.

Magazine cu minuni

La coborâre, ai vreme să te pierzi în labirintul de străduţe. Da, aceleaşi pe care s-a pierdut şi Nietzsche, în căutarea liniştii. Îmbătat de „minunatul sat maur Eza, ridicat în piatră”, a scris părţi consistente din „Aşa grăit-a Zarathustra”. Localnicii se mândresc cu treaba asta, aşa c-au trecut „Le Chemin de Nietzsche” pe hărţile pentru turişti.

Unii, cei cu buzunarele largi, vin la Eze să se cazeze la hoteluri de lux, ascunse în spatele unor uşi mici din lemn: „Le Château de la Chèvre d’Or”, la origini casa unui violonist, frecventată pe parcursul anilor de Walt Disney sau de Prinţul Rainier de Monaco sau „Château Eza”, fosta reşedinţă a prinţului William al Suediei.

Noi am stat în Eze jumătate de zi şi ne-am lăsat cuceriţi de magazinaşele cu minuni, în încăperi cu acoperişuri joase. Căci întreg satul e un atelier al artizanilor: aici, pălării colorate pe zidurile din piatră, dincolo, podoabe din argint, undeva mai în faţă, rochii colorate din pânză de Provence.

La plecare, am cumpărat la repezeală un „savon à l’ancienne” de „fruits rouges” de la magazinul Parfumeriei Galimard şi-am lăsat pe altă dată vizita la fabrica de parfum. Că ne grăbeam să prindem autobuzul înapoi spre Nisa.

Nu rataţi!

Turul gratuit al uneia dintre parfumeriile din Eze Village: Galimard sau Fragonard. Cu sediul principal în Grasse, oraşul parfumurilor, cele două firme de parfumuri au fabrică şi magazin de prezentare şi în Eze. Fondatorul Galimard, de pildă, a fost Jean de Galimard, lord de Seranon, care aproviziona cu ulei de măsline, pomezi şi parfumuri curtea lui Ludovic al XIV–lea.

În apropiere, la Monaco, colecţia privată de maşini vechi a Prinţului Rainier al III–lea. Aproximativ o sută de maşini au fost restaurate şi expuse într-un spaţiu de pe „Terrasses de Fontvieille”. Cea mai veche maşină a colecţiei: un De Dion Bouton din 1903.

Tot la Monaco, Grimaldi Forum găzduieşte, până la 9 aprilie, expoziţia de fotografie a lui Willy Rizzo. Portretele sunt fenomenale: Pablo Picasso, cu o floare de mac între dinţi, Gabriel Garcia Marquez, într-o cămaşă galbenă şi veselă,  Maurice Béjart, cu ochi mari şi pătrunzători, Marlene Dietrich, Claudia Schiffer, Coco Chanel, Brigitte Bardot...

În Eze cu Florentina Ţone

Florentina Ţone a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării în 2004. A descoperit istoria orală prin anul II de facultate şi, de-atunci, nu se mai satură să scrie poveşti de viaţă. Interviul de istorie orală cu o mamaie din satul de baştină, „ţaţa Ioana Găletoaia”, a fost publicat, în 2003, în volumul „Istorie la firul ierbii.

Documente sociale orale”, coordonat de Zoltán Rostás şi de Sorin Stoica. Din aprilie 2005 e redactor la ziarul "Adevărul". Interesată de parcursul Şcolii Sociologice de la Bucureşti, a fost admisă în programul Şcolii doctorale din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti.