Saltimbanc la Avignon

Palatul Papilor, una dintre cele mai importante atracţii ale oraşului

Festivalul de teatru este uneori o prelungire a unor tradiţii medievale, cum ar fi sărbătoarea nebunilor sau o agora antică unde se discută filosofie şi artă. De fiecare dată când merg la Avignon şi trec pe sub una dintre porţile oraşului, simt o anumită vibraţie. Festivalul de la Avignon este una dintre marile mele pasiuni. Ca şi oraşul, de altfel.

Poate că în altă viaţă am fost saltimbanc sau menestrel în acest oraş. Iar zidurile sale, în care s-a sedimentat memoria oraşului şi care ştiu tot, îmi semnalează, cu tandreţe şi discreţie, acest lucru.

Dacă oraşul Avignon nu şi-ar fi păstrat intacte zidurile, festivalul de teatru din acest oraş n-ar fi ceea ce este... Zidurile oraşului, care formează o centură de piatră cu circumferinţa de cinci kilometri, dau uneori o senzaţie de sufocare, dar separă oraşul medieval de restul regiunii şi îl conservă oarecum în afara timpului.

Oraşul Avignon este unul dintre puţinele care şi-au păstrat intacte porţile medievale şi zidurile, ceea ce îi conferă un aer maiestuos. Zidurile sunt în acelaşi timp memoria oraşului, iar marea sărbătoare teatrală care se desfăşoară la Avignon pare uneori o prelungire a unor tradiţii medievale, cum ar fi sărbătoarea nebunilor. 

Festivalul de teatru de la Avignon este, de altfel, o sărbătoare modernă a nebunilor, un babilon al limbajelor teatrale, un enorm carnaval al artelor, un târg de spectacole şi de speranţe, o întîlnire anuală a celor care mai cred că lumea poate fi salvată prin artă, un omagiu adus unei regiuni magice, Provenţa (ea însăşi un monument de culturi suprapuse).

Dragoste pe viaţă

Cine vine o singură dată la Avignon e pierdut: se îndrăgosteşte pe viaţă de acest festival. A fost cazul meu. De douăzeci de ani merg acolo în fiecare vară, în fiecare lună iulie. Nu pot altfel. Am avut şansa să trăiesc în Franţa, nu pot traversa verile fără să nu mă duc, măcar o săptămână, la Avignon. Şi în fiecare an îmi spun: „Acum, că începi să îmbătrâneşti, cât ai să mai mergi la acest festival? Până la 60 de ani? Până la 70 de ani? Până când ai să devii un bătrânel ridicol pe străzile de la Avignon?". De fiecare dată când mă întorc de la Avignon îmi spun: „Gata, îmi ajunge, anul viitor sar peste Avignon..."

Dar de fiecare dată, după ce trece toamna, după ce trece iarna, când vine primăvara, de prin luna martie, simt în mine o nelinişte, simt că trebuie să-mi pregătesc plecarea la festival. Şi mai ales o aud pe fiica mea, care de la vârsta de 4 ani vine cu mine şi cu soţia mea la festival, spunându-mi: „Dar la Avignon când mergem?". Anul acesta, fetiţa mea a împlinit 14 ani şi îmi dau seama că are deja 10 ani de festival la activ... 

1.000 de spectacole în Off

Prima mea amintire de la Festivalul de la Avignon datează din 1990: sosisem la Avignon cu maşina, cu un prieten, de la Paris. Am trecut de ziduri şi am intrat în oraş pe la ora 17.00... A fost ca şi cum am fi avut un accident, ca şi cum am fi nimerit de pe autostradă direct într-un alt timp.

Oraşul era plin de afişe, sau mai bine zis tapetat cu afişe, străzile erau pline de oameni care umblau de colo-colo, sute de actori împărţeau flaiere, tot felul de cortegii de actori străbăteau oraşul pentru a-şi face publicitate, iar în fiecare piaţă, sau piaţetă, sau intersecţie de străzi era postat cel puţin un scamator, un saltimbanc sau un cântăreţ care încerca să atragă lumea în jurul său.

De altfel, în primele trei zile ale acelui prim sejur la Avignon nici n-am intrat în vreo sală de teatru, spectacolul străzii şi spectacolele de stradă mi-au fost suficiente. Îmi amintesc foarte bine că în 1990 erau programate la Avignon, în Off, cam 300 de spectacole... „Enorm, incredibil", spuneau deja criticii. Anul acesta, recolta de spectacole în Off a fost de peste o mie... 

Miresmele Mistralului

La Avignon, totul participă la marea ceremonie teatrală. Pietrele se trezesc din amorţeală şi amintesc că  întreaga regiune conţine mai multe straturi de civilizaţie succesive: peste ceea ce au construit vechii gali au venit cu un nou strat grecii şi peste ei au venit apoi romanii... Tot Evul Mediu şi-a lăsat apoi amprenta în acest spaţiu traversat de Ron, fluviu care altădată marca graniţa dintre Franţa medievală şi Italia papilor...

Trompetele sună, spectatorii se instalează în Curtea de Onoare a Palatului Papal, spectacolul începe. În fiecare an, mii de iubitori ai artelor trăiesc, la Avignon, o experienţă culturală deosebită, începând cu spectacolul care are loc în aer liber, între zidurile unui palat sedimentând şapte secole de istorie. La căderea serii, aerul Provenţei este plin de miresme, chiparoşii şi măslinii îşi trimit efluviile, iar Mistralul aduce cu el şi alte parfumuri pe care numai sudul Franţei le poate plăsmui.

La Avignon, cu Matei Vişniec

Matei Vişniec s-a născut în nordul României, în Bucovina, la Rădăuţi, la 29 ianuarie 1956. Studiază la Bucureşti filosofia şi devine foarte activ în sânul generaţiei '80, fiind membru fondator al Cenaclului de Luni.  Înainte de 1987 se afirmă în România prin poezia sa epurată, lucidă, scrisă acid. Începând din 1977 scrie piese de teatru care circulă masiv în mediul literar, dar care sunt interzise pe scenele profesioniste.

În septembrie 1987 părăseşte România şi cere azil politic în Franţa. Începe să scrie în limba franceză şi lucrează pentru Radio France Internationale. Devine cetăţean francez în 1993. Piesele sale sunt jucate în peste 30 de ţări şi traduse în peste 25 de limbi. Printre spectacolele montate recent în România se numără: „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal", „Richard al III-lea se interzice, sau scene din viaţa lui Meyerhold", „Ioana şi focul",  „Buzunarul cu pâine", „Femeia ţintă şi cei zece amanţi" sau „Mansardă la Paris cu vedere spre moarte" ( spectacol în regia lui Radu Afrim, premiat şi la Avignon Off).

Nu rataţi!

Palatul Papilor. Poate sună ca o platitudine, dar marea fascinaţie pe care o produce oraşul vine, în primul rând, de la ziduri şi, doar în al doilea rând, de la Palatul Papilor şi de la faptul că nouă pontifi s-au perindat în secolul al XIV-lea pe la Avignon

Spectacole intra-muros. Toate companiile care şi-au încercat norocul jucând uneori doar la 30 de metri în afara zidurilor au pierdut. La Avignon, dacă un teatru sau un spaţiu de joc nu este intra-muros, el riscă să nu aibă public chiar dacă spectacolele sunt bune. Un adevărat mister pluteşte asupra acestei atitudini.

Oamenii sunt dispuşi mai degrabă să ia maşina şi să meargă să vadă un spectacol programat la 5 sau la 10 sau la 15 kilometri de Avignon, decât să iasă pe jos, cu pasul, din incinta oraşului istoric, să treacă de centura de ziduri, să traverseze bulevardul pentru a vedea un spectacol situat imediat extra-muros.