Oraşul grădinilor şi al istoriei
0
Metz este un oraş colorat: ziduri, pieţe, grădini, maluri, bărci, caldarâmul – toate au culori simbolice şi variate. Oraşul este aşezat mai aproape de Germania şi de Luxemburg decât de Paris. L-am descoperit în toamna aceasta cu o bucurie amplificată de faptul că, pas cu pas şi detaliu după detaliu, îmi contrazicea aşteptările.
Acolo unde ochiul furat de culorile suprafeţelor alunecă-n clişee, cetatea franco-germană m-a atras prin alăturările sale aparent imposibile, mediind solemnităţi istorice vizibil tensionate.
Pentru că Metz-ul are o lungă istorie: metaforic vorbind, ea închide într-însa multe din simbolurile şi traumele întregii Europe. Locuit încă din Epoca bronzului, aşezare cu rang de oppidum în Galia, oraş roman important (râul, Mosella, e navigabil, drumurile comerciale spre Europa nordică pot trece pe-aici...), Metz a fost devastat de oamenii lui Attila în 451, pentru a se ridica din cenuşă ca oraş-capitală al regatului merovingian al Austrasiei, leagănul Carolingienilor.
Labirinturi pentru turişti grăbiţi
A devenit apoi un oraş însemnat al Sfântului Imperiu Romano-German, continuând să vorbească franţuzeşte! Un asediu legendar l-a „arondat“ Franţei, în 1552: oraş episcopal, oraş de graniţă, oraş fortificat în consecinţă. Germania l-a mai anexat din 1871 în 1918 şi din 1940 până în 1945. Nu numai istoria fratricidă a Alsaciei şi a Lorenei stă scrisă în zidăria cetăţii, ci chiar neistovitele conflicte europene.
Dacă despre vremurile vechi vorbesc muzee bogate şi statui la tot pasul, ultimele două secole de convieţuire germano-franceză stau scrise în arhitectura „dialogică“ a celui de-al doilea cerc al oraşului (primul cerc, cel medieval, pietonal şi comercial, concentrează pe caldarâmul neregulat, în labirinturi pentru turişti grăbiţi, epitomul cetăţii occidentale reîncărcate simbolic în postmodernitate).
Pe străzi şi bulevarde largi, croite geometric, peste pieţe unde toamna nu distrusese abundenţa celor mai frumoase (zice-se) grădini ale Franţei, dialogau două stiluri arhitectonice (haussmanian şi „teuton neogotic“), două culori ale pietrei (albe, senzual-feminine, înfăşurând cariatide sub portaluri, respectiv galbene înnegrite, poroase, închipuind armuri statuare înfricoşătoare), două funcţii ale palatelor (locuinţe luxoase şi cazărmi), două coduri culturale: faţă în faţă, neclintite, enigmatice.
Urmele lui Rabelais
Deasupra tuturor, ca o navă spaţială stranie în culoarea şi înălţimea ei îngustă (nava are 42 de metri, fiind printre cele mai înalte din Europa), Catedrala Sf. Nicolae (1220-1522), din granit galben cu patină arsă la muchiile contraforţilor, pecetluieşte stranietatea acestei istorii încremenite, plutind pe deasupra traumelor din amintirile locului.
În interiorul catedralei, lumina vitraliilor cântă cele mai complicate dantele de nuanţe: sunt 6.500 metri pătraţi de vitralii, din care, pe dreapta, spre altar, câteva semnate de însuşi Chagall, din seria celor care, pentru mine, pot împăca prin frumuseţe toate religiile date omului pe pământ.
Şi mi-a plăcut să o asociez, provocator, cu urmele bine păstrate ale trecerii lui Rabelais pe aici: opulenţa autoironică, insistenţa pe comorile produselor locale (vezi programul tradiţional de acum al „Meselor lui Rabelais“, propuse turiştilor de restaurantele zonei), plăcerea vieţii cotidiene neînfrânate.
Ultimul cerc concentric al oraşului e alcătuit din braţe leneşe de apă, care desenează insule (campusul Universităţii, cam auster, o locuieşte pe cea mai frumoasă, Saulcy) şi intră în curţile interioare ale caselor de pe mal, ce devin „porturi“. Soarele oblic, tăios, arămiu, al toamnei spărgea oglinzile molcome ale apei în flăcări peste pietre baroce.
La Metz cu Ioana Bot
Ioana Bot este profesor universitar de literatură română la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. După studii doctorale în Elveţia - despre care a scris un „Jurnal elveţian“, publicat în 2004 -, continuă să dezvolte proiecte profesionale legate de „ţara cantoanelor“: este directorul colecţiei „Mare helveticum“ la Editura Limes din Cluj, participă la activităţile grupului „Infolipo“ de creaţie şi cercetare în domeniul literaturii informatice de la Universitatea din Geneva, a tradus studii de teorie literară semnate de profesorii elveţieni Laurent Jenny şi Roger Francillon şi a colaborat cu Universitatea din Fribourg la un proiect consacrat studierii avangardelor europene.
Nu rataţi!
Festivalul muzicilor călătoare. Ajuns la a 14-a ediţie, festivalul, care se desfăşoară de astăzi până la 10 noiembrie, găzduieşte trupe din SUA, Marea Britanie, Franţa, Austria sau Islanda. Programul este deschis anul acesta de pionierul muzicii electronice sofisticate, Steven Stapleton, în duet cu Boubacar Traoré. Celelalte seri vor fi tematice: rock, muzică experimentală...
Expoziţia „Estetica polilor, testamentul gheţurilor“ este deschisă, până la 7 februarie 2010, la FRAC Lorraine, în centrul vechi al oraşului. Fotografii, filme video, imagini din Groenlanda, Siberia, Antarctica. Este o expoziţie inspirată din povestirile, hărţile, şi materialele documentare ale exploratorilor, dar şi din fantezia colectivă hrănită de aceste ţinuturi misterioase.
„Noaptea imnurilor Gospel“ are loc vineri, 6 noiembrie. Timp de trei ore, va fi trasată o adevărată istorie a genului, de la Negro Spirituals la ritmurile actuale sau la dansurile africane.
Se încarcă comentariile...
