Mica Romă nemţească

Un amestec de gotic şi baroc, când sobru, când colorat. Trier este cel mai puţin “german” dintre cele mai frumoase oraşe germane.

Germania turistică e ca un Volkswagen. Ştii din start ce cumperi, fără surprize. Trenuri şi autobuze care vin la fix, străzi curate, toalete impecabile, mâncare ca la bunica, autostrăzi gratis, preţuri mai puţin extravagante în comparaţie cu marile catedrale ale turismului european şi, în general, lipsa fricii de a fi păcălit. Un mit trebuie însă distrus fără milă: acela că nemţii ar fi nişte oameni reci. Germania este doar previzibilă, chiar şi în multele dăţi când îţi zâmbeşte. 

Cei care caută linişte, siguranţă şi discreţie fac o calitate din stilul deloc surprinzător al Germaniei. Alţii o găsesc mai degrabă monotonă. Micile sale oraşe, cu faţadele lor colorate, scăpate de bombardamentele din al doilea război sunt, la început, o revelaţie. Sau o redescoperire a poveştilor copilăriei. Cu timpul însă, îţi pot da senzaţia de déjà-vu.

Între Wurzburg din Bavaria şi Heidelberg  din Baden-Wurttenberg, diferenţele sunt incomparabil mai mici decât între – să zicem – Arles din Provence şi Dijon din Bourgogne. Poate această aparentă lipsă a diversităţii să fie unul din motivele pentru care Germania turistică va rămâne mereu în umbra marii sale vecine, Franţa. Vor fi însă destui care vor găsi fascinante tocmai diferenţele infinitezimale, ce scapă - nu-i aşa? - ochiului de profan.

Cel mai vechi oraş al Germaniei

Cu Trier, oraşul de pe Valea Moselei, nu departe de graniţa cu Luxemburg, în care oamenii se salută cu “Bonjour”, lucrurile stau un pic altfel. Să zicem că e cel mai puţin “german” dintre cele mai frumoase oraşe germane. Dar şi cel mai vechi oraş al Germaniei. Împăratul Augustus a fondat aici, în anul 16 înainte de Christos, colonia Augusta Treverorum. Avea să fie apoi capitală imperială a lui Constantin cel Mare, ceea ce i-a conferit denumirea de „A doua Romă”.

“Porta Nigra”, cândva poarta principală de intrare în urbea romană, dă vizitatorului primul semn că oraşul acesta nu e chiar ca toate celelalte. Cel mai impunător edificiu roman rămas în picioare pe teritoriul de azi al Germaniei este punctul de pornire în explorarea oraşului vechi. Moştenirea romană a Trierului este întregită de podul de peste Mosel, de amfiteatru, de ruinele vechilor terme.

 Din secolul al patrulea, Constantin cel Mare a lăsat impresionanta Basilica, edificiu din cărămidă folosit azi deopotrivă drept muzeu şi biserică protestantă. Dar şi fundaţia Domului Sfântul Petru, iniţial o bazilică ridicată de împăratul  bizantin în cinstea mamei sale, Elena, reconstruită apoi, în secolul al XI-lea. Azi este cea mai veche biserică din Germania. Pelerinii vin aici pentru a se închina la relicvele dăruite, potrivit tradiţiei, de însuşi Constantin cel Mare: un cui din Sfânta Cruce şi altarul care conţine mantia purtată de Mântuitor înaintea răstignirii.

Toată această moştenire romană şi bizantină, neverosimil de bogată ţinând seama că ne aflăm atât de departe la nord de Alpi, poate fi uşor descoperită într-o plimbare de o zi pe străzile pietonale ale oraşului vechi - un amestec de gotic şi baroc, când sobru, când colorat.

Periplul are ca repere tradiţionala Hauptmarkt (piaţa centrală), cu vechea fântână a burgului, înconjurată de faţadele cu bârne în stil german, bisericile gotice, strâmta străduţă evreiască (evreii au locuit aici încă din secolul al II-lea), aleile comerciale animate de dimineaţa până seara, reşedinţa şi parcul în stil baroc al prinţilor electori de Trier şi – pentru fanii genului – casa în care s-a născut Karl Marx.

Veţi rămâne puţin surprinşi de accentul ciudat al germanei vorbite de localnici. Veţi putea zăbovi la una din numeroasele cafenele cu terasă (densitatea acestora duce cu gândul mai degrabă la Franţa), veţi bea berea germană dar veţi putea gusta şi din vinul de Mosel, alături de mâncarea germană doar la prima vedere. Dar, care la o analiză ceva mai atentă, se dovedeşte şi ea uşor “franţuzită”.