Între estetica violenţei şi violenţa esteticului

Expoziţia „Crimă şi pedeapsă“, o istorie de 200 de ani a temei violenţei în artă, va putea fi vizitată până la 27 iunie, la Muzeul Orsay din Paris. Evenimentul propune o incursiune în lumea artei inspirate din criminalitate, prezentând lucrări plastice, muzicale şi literare create în perioada 1791-1981. Titlul expoziţiei a preluat titlul romanului omonim al lui F. Dostoievski, născut din aceeaşi fascinaţie a crimei.

Literatura s-a numărat printre primele arte care au abordat criminalitatea şi violenţa, artiştii vremii protestând împotriva pedepsei capitale prin imagini şi personaje şocante, groteşti.

Începând cu 1791, când Le Peletier de Saint-Fargeau (om politic francez) a deschis seria manifestelor pentru abolirea pedepsei cu moartea, până la 30 septembrie 1981, când legea a fost anulată în Franţa, scrierile şi discuţiile artiştilor au oferit argumente împotriva acestei măsuri. Victor Hugo a fost doar unul dintre cei care au condamnat pedeapsa capitală, atât în scrierile, cât şi în picturile sale.

Pictura, o viziune a morţii

În acelaşi timp, tematica morţii violente a pătruns şi în sfera artelor vizuale, contaminând imaginarul acestora cu trupuri distorsionate, scene sângeroase şi instrumente de tortură macabre. Goya, Géricault, Picasso sau Magritte materializează violenţa în tablouri zguduitoare.
Premisa de la care porneşte expoziţia de la Paris este reprezentată de lucrarea lui Pierre-Paul Prud'hon, „Justiţia şi răzbunarea divină, ca urmare a crimei", în care Cain, primul criminal din istoria umanităţii, este urmărit de judecata divină.

Deşi Cain a încălcat una dintre cele zece porunci, Dumnezeu nu i-a luat viaţa, ci l-a condamnat la vinovăţie şi căinţă veşnică. Omul însă nu a fost capabil de iertare, el a început un lung şir al crimelor săvârşite în numele dreptăţii. Ideea incapacităţii fiinţei umane de a-şi ierta semenul transpare din „Peletier de Saint-Fargeau pe patul de moarte", operă anonimă din 1793, ce prezintă asasinarea primului martir al Revoluţiei Franceze.

Carelman, „Maşina «Coloniei penitenciare» de Kafka”

Prin tabloul asasinării lui Fualdès (un fost deputat din Aveyron, ucis prin decapitare în 1817), Géricault oferă o viziune epică asupra părţii întunecate a pasiunilor umane. Honoré Daumier, în „Iertarea", înfăţişează sistemul judiciar ca pe un univers lipsit de speranţă, în care avocaţii şi judecătorii, incapabili de compasiune, au puterea de a decide asupra vieţii suspecţilor.

Goya, romantic pasionat de trăirile instinctuale ale omului, prezintă crima ca pe un act sălbatic, izvorât din iraţionalitatea vieţii tribale („Canibali pregătindu-şi victimele"). Suprarealiştii manifestă, ca şi romanticii, o înclinaţie spre macabrul trupurilor decapitate, contorsionate şi pline de sânge (René Magritte, „Asasinul ameninţat").

Muzica Răului

Lupta dintre Bine şi Rău este prezentă şi în creaţiile muzicale. Lucrările „Demon" (compusă de Hindemith) şi „Povestea soldatului" (interpretată de  Fanny Ardant), împreună cu recitalurile unor artişti precum Laurent Naouri, Felicity Lott şi Ann Murray, întregesc lugubra viziune a morţii propusă de realizatorii expoziţiei.

O ştiinţă a crimei

Epoca pozitivismului aduce cu sine dovada că dorinţa de a ucide este o trăsătură a criminalilor, cercetările din această perioadă transformând crima într-o acţiune explicabilă. Benedict-Augustin Morel propune o teorie a degenerării, care pune sub semnul întrebării principiul voinţei libere, iar Alphonse Bertillon fundamentează metodele de identificare a criminalilor, cu ajutorul fotografiilor şi a trăsăturilor fizice „imune" la trecerea timpului.

Istoria umanităţii este o cronică a luptei dintre Bine şi Rău, dominate de violenţă şi de teroare. Fascinaţia crimei a dezvăluit anxietatea metafizică a omului în faţa morţii, iar arta a însemnat o încercare de a sublima instinctele şi faptele cele mai abominabile ale omenirii. Expoziţia „Crimă şi pedeapsă" îşi propune să dezvăluie publicului faţeta funebră şi înspăimântătoare a artei, această ipostază a frumosului rezultat dintr-o estetică a urâtului.

Info

Expoziţia  „Crimă şi pedeapsă"

Unde: Muzeul Orsay, ParisCând: până la 27 iunie