Într-o noapte de iulie, prin Varşovia

Odată ajunsă în Capitala Poloniei, am luat un tramvai din centru, fericită că încă circula, doar că, pe program nocturn, s-a dovedit că nu mai mergea unde trebuie. Există momente în viaţă când te loveşte înţelegerea (unui oraş): ştii dintr-odată unde e estul, unde e vestul, ştii că nimic fundamental rău nu ţi se poate întâmpla.

Nu m-am împrietenit, cred, niciodată cu un oraş întreg, mai ales unul căruia nu-i vorbesc limba - până la Varşovia. Dar nici n-am avut, până la Varşovia, acel sentiment de acasă, un acasă ideal, cu tot ceea ce adevăratul acasă de obicei nu are.

Fiecare loc înseamnă ceva,mai mult decât urbanism pur, în Varşovia. E un oraş codat - însă unul care respiră în ritmul acela familiar, estic şi european, unul care-ţi acceptă ignoranţa şi-şi deschide secretele cu singura condiţie să vrei. Nu-i e ruşine de trecutul realist-socialist şi-şi acceptă „moştenirea nedorită". Cine şi-ar fi putut, altminteri, imagina că Lacto-Barurile încă există şi au mare succes, iar strada Nowy Swiat/ Lumea Nouă şi-a păstrat încă numele? Şi că în Varşovia sunt încă atât de multe parcuri?

Oraşul Vechi, după Canaletto

În faţa Palatului Regal, lumea aplaudă spectacolele tradiţionale  Foto: Iulia Popovici

De fapt, m-am împrietenit cu Varşovia într-o noapte de iulie, când trebuia să ajung de la Palatul Culturii (mare şi urâtă clădire, e rudă bună cu fosta Casă a Scânteii, darul Sovietelor pentru poporul polonez; există şi un banc despre cum, în faţa ofertei lui Stalin, Gomułka a preferat Pałac Kultury în locul metroului) în Praga (cartierul, nu capitala). Praga, partea varşoviană de pe malul drept al Vistulei, în estul oraşului, e locul de unde a privit Armata Roşie cum dispare restul Varşoviei sub bombardamentul german, în timpul Insurecţiei (iar în cinstea acestei Armate Roşii există în Praga un monument cu doi luptători alerţi vegheaţi de un cvartet de soldaţi sovietici în repaus, relevator poreclit „Cei patru adormiţi"). 

Şubrede cum sunt în vremurile noastre, clădirile din cartier sunt singurele „adevărate", originale, de dinaintea războiului în Varşovia. Căci Oraşul Vechi/ Stare Miasto e, de fapt, o reconstrucţie - mai exact, parţială după tablourile lui Canaletto, pictor de curte al regelui Stanisław Poniatowski. Şi nimeni nu poate pune mâna-n foc despre cât era realitate şi cât wishful thinking în picturile lui Canaletto...

Gândiţi-vă la asta, cât traversaţi Krakowskie Przedmiescie, istorica stradă care începe la Palatul Regal şi se termină în Nowy Swiat, şi nu uitaţi să vă opriţi la băncuţele de marmură neagră de pe trotuar: dacă apăsaţi pe buton (şi dacă merge...), muzica lui Chopin umple aerul. Sau vizitaţi direct Muzeul Chopin - în caz că n-aţi văzut până acum muzee interactive şi cât se poate de digitalizate.

Prin fostul cartier evreiesc

Statuia sirenei, cu sabie şi scut în mâini  Foto: Shutterstock

Am luat, deci, un tramvai din centru, fericită că încă mergea, la 11 noaptea. Doar că, pe program nocturn, s-a dovedit că nu mai mergea unde trebuie. Când am recunoscut monumentul în memoria polonezilor (neevrei) trimişi în lagăre de muncă din Siberia (o platformă de tren, pe şine, din care se înalţă spre cer o mare de cruci în dezordine; într-un oraş cu atât de multe monumente, e pentru mine cel mai copleşitor), am început să mă îngrijorez: eram în Muranów, parte a fostului cartier evreiesc, şi deloc în direcţia care trebuie.

Tramvaiul a continuat pe strada Okopowa, ar fi putut urma cimitirul evreiesc? E la numărul 49, o insulă de 33 de hectare în mijlocul unui cartier de blocuri muncitoreşti. Dacă veţi găsi acolo o piatră tombală pe care stă scris Janusz Korczak, trebuie să ştiţi că e doar un cenotaf. În 1942, pedagogul şi autorul de cărţi pentru copii Janusz Korczak a plecat la Treblinka împreună cu cei 200 de orfani evrei cărora le fusese profesor. Zegota (Consiliul de Ajutorare a Evreilor, a Guvernului polonez în exil) i-a oferit adăpost în zona ariană, un ofiţer SS a vrut să-l salveze - dar Korczak a refuzat şi-a urcat în trenul morţii.

Am mai stat o vreme în tramvai, treceam din întuneric în întuneric, întrebarea era: unde să mă dau jos? Răspunsul era evident: în prima intersecţie cât de cât luminată, pe unde trebuia neapărat să treacă un autobuz de noapte (căci da, Varşovia are aşa ceva, şi-n general toate ajung şi pleacă de la Gara Centrală, de unde toate posibilităţile sunt deschise). Intersecţia s-a dovedit a fi Aleja Reymonta - şi mie niciodată nu mi-a plăcut Władysław Reymont, cu „Ţăranii" şi „Pământul făgăduinţei" lui. 

Dar există momente în viaţă când te loveşte înţelegerea (unui oraş): ştii dintr-odată unde e estul, unde e vestul, cum să citeşti orarul şi traseul autobuzelor, ştii că nimic fundamental rău nu ţi se poate întâmpla. Am ajuns apoi la staţia din faţa Bisericii Sf. Florian şi mi-am dat seama cât de frumos miroase Varşovia, chiar şi într-o noapte fierbinte de vară.

La Varşovia cu Iulia Popovici

Centrul vechi din Varşovia   Foto: Shutterstock

Iulia Popovici, jurnalist cultural, critic de teatru şi dans, născută în 1979 la Suceava, trăieşte şi lucrează la Bucureşti. A ţinut conferinţe despre teatrul românesc la New York, Poznan, Varşovia, Viena, a coordonat ateliere de dramaturgie şi a fost editorul suplimentelor de dans ale „Observatorului cultural", unde este editor de artele spectacolului din 2005. E autoarea unei cărţi despre dramAcum. Face de toate - publică în reviste din România, Polonia, Ungaria, Croaţia, Franţa şi SUA, a coordonat antologii de teatru în română, poloneză şi maghiară, ţine ateliere de traducere la Târgu-Mureş, face rapoarte internaţionale despre finanţarea culturală în România şi e o convinsă activistă socială part-time. E consilier de presă la Institutul Cervantes şi-şi doreşte în viaţă ceva timp liber să mai scrie o carte.

Nu rataţi!

- Cartierul Praga, pe malul estic al Vistulei, un amestec de arhitectură varşoviană antebelică originală şi urme ale ocupaţiei ruseşti. Datorită chiriilor mici, Praga a devenit o zonă a artiştilor, cu multe galerii şi cluburi.

- Palatul Wilanów, la marginea Varşoviei, o bijuterie a barocului, cu grădini impresionante, unde poţi petrece foarte plăcut o zi de vară. Cârcotaşii ar spune că e un fel de Versailles sau Schönbrunn mai pitic -şi da, seamănă cu amândouă. Dar a fost reşedinţa lui Ioan Sobieski, iar în timpul Partiţiei, când Polonia nu mai exista pe harta lumii, a slujit drept muzeu-şcoală. Şi e o frumuseţe.

- Cafeneaua „Nowy Wspaniały Swiat" („Minunata lume nouă"), pe strada Nowy Swiat, în continuarea lui Krakowskie Przedmiescie, un loc de întâlnire culturală, artistică şi de critică politică. Se bea o cafea bună, se dau filme interesante şi concerte, şi e fieful boemei varşoviene de stânga.