Cămilele din Tunisia

Melanj de inovaţie şi de tradiţie, ţara din nordul Africii te surprinde prin sărăcia lucie a băştinaşilor, dincolo de strălucirea hotelurilor luxoase de cinci stele. Nu-mi place să negociez la piaţă. Cât mi se cere, atât dau. Asta mi-a fost fatal în Tunisia: după ce m-au tapat înzecit pentru suvenire, până la urmă, beduinii au vrut să mă cumpere cu 30 de cămile.

În suk-urile din Tunisia găseşti de toate: prăjituri cu arome picante, mirodenii, henna, scoici, covoare de lână viu colorate, podoabe kitschioase, haine claie peste grămadă şi cele mai ieftine produse de piele. Turiştii aleargă disperaţi să cumpere genţi de voiaj, pantofi sau sandale care mai de care mai fistichii, la preţuri derizorii, de zeci de ori mai mici decât în Europa.

Mie nu-mi place să negociez la piaţă. Cât mi se cere, atât dau. Asta mi-a fost fatal în Tunisia. Pentru o broscuţă împodobită cu pietricele în zigzaguri tradiţionale am plătit vreo 20 de euro, în prima mea zi pe continentul african. După vreo şapte zile am găsit, ce-i drept în alt oraş, aceeaşi broscuţă la preţul de patru euro. Uitându‑mă dezamăgită la suvenir, am înţeles încă odată că sunt o fraieră perfectă, numai bună de prostit pentru tunisienii care au în sânge vocaţia negoţului, trag agresiv de tine şi îţi bagă sub nas prostioare la orice colţ.

Andreea Marin,zâna beduinilor

Chiar din primele momente m-au agasat teribil furnicarul, mirosurile tari şi tot acest „bazar bizar", cum l-ar numi Radu Paraschivescu. Totul se negociază, românii sunt deja turişti cunoscuţi şi trăieşti surpriza să fii întrebat nu numai de Hagi şi de Nadia Comăneci, ci şi de Andreea Marin. Zâna noastră a devenit o Şeherezadă a Tunisiei, pentru că băştinaşii, cu ochii negri şi dinţii albi strălucind în contrast cu turbanele albastre, zâmbeau destul de tâmp când îi rosteau numele.

Râşniţe de piatră

Între beduini bogaţi şi copii amărâţi care stau şi cerşesc cu mânuţa întinsă vreun dinar căzut din buzunarele occidentalilor, între plantaţii de palmieri, deşert, oaze şi dune, în sud, şi mare, în nord, Tunisia rămâne un loc exotic de întâlnire al Orientului cu civilizaţia mediteraneeană.

Dincolo de porţile hotelurilor de cinci stele, cu piscine limpezi şi grădini luxuriante, unii beduini sunt adevăraţi troglodiţi, locuind în case săpate în stânci, într-o sărăcie lucie. Te impresionează prin simplitatea lor, prin mâinile brăzdate de crăpături, prin privirea blândă care sfărâmă mitul musulmanilor feroci şi extremişti.

După ce le păşeşti pragul, îţi întind pe o farfurie pâine neagră, frământată şi coaptă în casă, te invită să şezi pe scăunele mici, cu trei picioare, şi sunt bucuroşi să-ţi arate râşniţa de piatră cu care fac tradiţionalul cuşcuş (crupe de grâu, de orz sau de hrişcă).

Blackberry-ul din deşert

În sud, Sahara te tentează cu safari, palmieri şi oaze, cu aşezări berbere învăluite în nisip, cu munţi arizi sau cu dune gigantice.
La o plimbare cu cămila, am fost surprinsă atunci când conducătorul beduin al grupului, care se plimba desculţ prin nisipul dogoritor, ţinând de căpăstru animalele resemnate, a scos din hainele jigărite şi găurite pe alocuri un telefon mobil de ultimă generaţie, la care a început să vorbească în arabă. În plin deşert, discrepanţa dintre hai­nele zdrenţuite şi sofisticatul BlackBerry a fost la  fel de năucitoare ca o secvenţă dintr-un film SF.

Beduinul cu pricina, după ce şi-a terminat convorbirea, a început  să mă măsoare atent cu privirea. I‑am zâmbit politicos prima dată. Mai pe urmă l-am ignorat, uitându-mă doar la nisipul dinapoi şi dinainte. La un moment dat, omul cu cămilele l-a întrebat ceva pe singurul bărbat din grupul meu, într-o engleză stricată şi aproximativă. Ceee? Mi‑am muşcat buzele când am înţeles că tocmai eu eram obiectul trocului. „She is not my wife, unfortunately I can't sell her", a venit răspunsul, printr-un hohot de râs homeric.

„Thirty, thirty, the final price..."

După insistenţa şi degetele beduinului ridicate din ce în ce mai pătimaş, am aflat că valoram nu mai puţin de... 22 de cămile. Ar fi dat pe mine şi 25, chiar şi 30 de cămile dacă aş fi fost blondă. Până la urmă, destul de nervos, a oferit 30 de cămile, ultimul preţ, dorind să mă ia şi aşa, cu tot cu şuviţele castanii.

„Thirty, thirty, the final price..." Zâmbeam din ce în ce mai strepezit, realmente şocată, înţelegând că, din păcate, nu-i vorba doar de o glumă foarte proastă. Mă întrebam exasperată ce naiba caut eu, în plin deşert, pe o cămilă, alături de nişte misogini nenorociţi. Privind la faţa mea stupefiată, colegii de vacanţă râdeau cu lacrimi, ţinându-se cu mâinile de burtă, gata să se prăvălească de pe cocoaşele bietelor animale (ceea ce le‑am şi dorit, printre dinţi, din tot sufletul).

Nu mai voiam decât să devin şi eu la fel de invizibilă cum este cămila din sceneta lui Dumitru Solomon. Am respirat adânc şi după o vreme m-am liniştit. Nisipul care devenea una cu orizontul, rupt parcă din povestirile lui Hemingway, m-a învăluit în apus, încet-încet,  purtându-mă cu gândul spre „deşertul pentru totdeauna" al lui Octavian Paler. În urechi, mi-a sunat însă multă vreme  „Thirty, thirty, the final price...". 

În Tunisia,cu Simona Chiţan

Simona Chiţan, jurnalist pasionat de teatru, a crescut într-un orăşel patriarhal, Darabani, din nordul ţării. În 1999 a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii  Bucureşti, unde a urmat şi un master în managementul instituţiei de presă. Iubeşte pisicile, literatura şi muzica clasică, lucrarea ei de diplomă fiind despre comunicarea gestuală în dirijorat.

În 2008 a publicat volumul „30 de interviuri eveniment"  la  Tritonic şi a reeditat, la Humanitas, monografia „Victor Rebengiuc, Omul și Actorul", al cărei coautor este alături de Mihaela Michailov. Din 2006 până în 2009 a fost şef al departamentului de cultură la „Evenimentul zilei", iar din martie 2010 este editor la „Adevărul".

Nu rataţi!

Chebika. În această oază mirifică cu cascade au fost turnate secvenţe din „Pacientul englez". Nu trebuie să ocoleşti în deşert, locul unde s-au filmat primele episoade din „Războiul stelelor".

El Jem. În 230 d. Hr., a fost construit amfiteatrul El Jem, un Colosseum după modelul celui de la Roma. Amfiteatrul se află la 205 km sud-est de Tunis şi la 63 km sud de oraşul Sousse.

Sidi Bou Said. Purtând numele unui sfânt, Sidi Bou Said este supranumit şi oraşul albastru. Vopsită în alb şi bleu, staţiunea aflată la 2 km de Cartagina a devenit un loc de atracţie pentru artiştii boemi. André Gide, Montherlant, Paul Klee şi Simone de Beauvoir s-au oprit aici la celebra „Café des Nattes", care a inspirat tabloul „Cafeneaua maură" al lui August Macke sau melodia „Au café des délices" a lui Patrick Bruel. În 1915, baronul von d'Erlanger a lansat nuanţa de „albastru de Sidi Bou Said".