Binecuvântaţi animalele şi şoferii

În India, Jaipur este un oraş cu bulevarde largi, cu spaţii verzi şi cu intersecţii dirijate de poliţişti, dar care are de 40 de ori mai mulţi locuitori decât ar trebui să aibă. Imaginaţi-vă un oraş construit pentru 50.000 de locuitori, dar în care trăiesc peste două milioane. Jaipur este denumit şi Oraşul Roz, datorită culorii predominante a tencuielilor.

Capitală a Rajasthan-ului, Oraşul Roz, cum este denumit datorită culorii tencuielilor, este dominat de Fortul de Ambră, capodoperă a arhitecturii moghule, spaţiu opulent şi rafinat, cu grădini plutind în lacuri artificiale, cu camere de primire sprijinite de 27 de perechi de coloane din piatră, cu dormitoare ale suveranilor în care pereţii sunt realizaţi din reliefuri de oglinzi şi pietre preţioase - pereţi întregi sculptaţi în piatră cu motive florale, acestea fiind apoi acoperite de bucăţele de oglinzi rotunjite peste rotunjimile pietrei.

Vaci şi plasme Philips

După acest tur, îmbarcaţi în autocar am plecat spre gară. Atmosfera era liniştită şi relaxată, doar şoferul şi ghizii indieni păreau uşor agitaţi. Se uitau la ceas şi comentau destul de încinşi realităţi legate de viitorul apropiat. Centrul istoric al oraşului este relativ închis circulaţiei, dar odată trecuţi de o poartă cu aparenţă de vechi am intrat într-o altă lume. Un bulevard larg, trei benzi pe sensul de circulaţie, despărţit de un spaţiu verde, pe care se aflau multe maşini.

Multe maşini... Şi asta nu era totul. Din faţă, printre camioanele care scoteau un fum negru şi dens, veneau în sens invers cu noi scutere, biciclete şi oameni obişnuiţi care cărau diverse lucruri pe cap. Sau în mâini. Câinii alergau în paralel cu maşinile şi încercau periodic să le muşte cauciucurile.

O scroafă însoţită de un număr de purcei a trecut în grabă pe sub camionul staţionat din faţă şi s-a pierdut printre clădirile de pe margine. Unde staţionau liniştite două vaci albe rezemate de o stivă de vreo şase pachete de carton pe care scria Philips şi care, după toate aparenţele, erau nişte televizoare cu plasmă.

Cămile, capre şi elefanţi

În timp ce noi înaintam foarte încet, la fel de încet, dar totuşi o idee mai repede, mergeau trei cămile conduse din vârful cocoaşelor de nişte copii. După prima intersecţie ne-am întâlnit şi cu o mică, dar organizată turmă de capre care iniţiase o traversare a întregii autostrăzi, dar se oprise pe spaţiul verde să pască. Surpriza a fost oferită de apariţia elefantului care ne-a tăiat calea şi apoi a unui urs brun, ţinut în lanţ, care stătea ba în două, ba în patru labe pe marginea drumului.

Atunci când maşinile începeau să se mişte cât de cât, erau însoţite de un balet ciudat al şoferilor şi al însoţitorilor acestora. Schimbarea direcţiei de mers nu era semnalizată aşa cum poate bănuiam noi cu beculeţele acelea colorate, ci cu mâna scoasă pe geam. Şi asta chiar dacă maşina era un Mercedes 600 SEL mare şi negru. Mâna grăsuţă a proprietarului, dotată cu ghiul şi cu ceas foarte scump, ieşea pe geam şi pocnea din degete spre dreapta.

Ceea ce însemna că Mercedesul o lua la dreapta. Dacă o lua la stânga, mâna graţioasă, acoperită cu brăţări la fel de scumpe a însoţitoarei domnului ieşea pe geamul din stânga şi pocnea din degete. Dacă nu existau însoţitor sau însoţitoare atunci şoferul scotea mâna pe geam şi arăta cu degetul peste acoperişul maşinii în ce direcţie urma să o ia.

Lapte cu polonicul

În faţa unui magazin care semăna - ca toate celelalte, de altfel - cu un garaj ilegal din primii ani de după căderea lui Ceauşescu, un domn amesteca folosindu-se de un polonic lung de lemn într-un vas mare, plin cu lichid alb, probabil lapte. Din când în când apărea câte un client care îi dădea un bănuţ omului cu polonicul şi apoi îşi băga mâna în care se afla o cănuţă de metal în vas şi pleca fericit cu produsul şiroind.

Apoi un alt client şi apoi altul... Când am ajuns la gară era deja întuneric şi deasupra Oraşului Roz se vedea frumos luminat Fortul de Ambră. Ne-am suit în trenul nostru foarte curat şi elegant, ne-am spălat bine, ne-am frecat mâinile cu apă de colonie şi, la masă, mulţi dintre turişti au refuzat discret, la fel ca noi, castronelele apetisante cu orez cu lapte.

La Jaipur cu Bogdan Teodorescu

Specialist în marketing politic, profesor şi scriitor, Bogdan Teodorescu este un deosebit povestitor şi un mare călător. „Textul pe care sper că-l veţi citi nu conţine recomandări turistice, nu îşi propune să ţină loc de ghid de călătorie şi nici de breviar de restaurante sau de mâncăruri. Sunt doar impresiile mele, subiective şi foarte personale. Călătoria nu este obligatoriu obositoare, complicată sau scumpă.

Însă întotdeauna este fermecătoare şi apropiată sufletului nostru", scrie Teodorescu în prefaţa volumului „54/24 - 54 de locuri de vizitat din 24 de ţări". Autor şi coautor a peste 10 volume, Bogdan Teodorescu i-a cucerit pe cititori cu „Cinci milenii de manipulare" şi „Spada" apărute la Editura Tritonic în anii trecuţi. În această toamnă, la Gaudeamus, a lansat romanul „Băieţi aproape buni", tot la Tritonic.

Nu rataţi!

Palatul Vânturilor, Hawa Mahal. Un edificiu roşu, cu cinci niveluri, care din exterior pare a fi o înşiruire de balcoane cu grilaje sculptate. Dar faţada este tot ce există din acest palat, scopul său fiind acela de a adăposti în timpul serbărilor de pe strada principală concubinele şi soţiile liderului care astfel puteau să admire spectacolul fără a putea fi văzute de mulţime.

Jantar Mantar. Un parc în care se află 16 instrumente dedicate activităţilor astronomice şi astrologice, construit în jurul anului 1700. Instrumentele măsoară şi acum timpul, zodiile sau momentul sosirii musonului cu o acurateţe spectaculoasă.

Muzeul local. Plasat într-un palat de maharajah, muzeul deţine cele mai mari obiecte de argint din lume, două vase în care a fost cărată apă sacră de Gange în timpul vizitei maharajahului la Londra, la începutul secolului XX.