O comedie bună, cu nebuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Clinica“ a închis stagiunea în ritmul unui campion la o categorie medie, boxând puţin cu plictiseala instalată pe finalul anului teatral 2008-2009. „Clinica“ rezistă în repertoriul Teatrului de Comedie de la începutul lui 2008. Dacă atunci a fost, pentru câtva timp, vedetă, acum a rămas un spectacol de pluton.

Este o producţie teatrală total inofensivă, nu dă dureri de cap, se poartă cu mănuşi, este foarte uşor de înţeles şi digerat. Piesa lui Adrian Lustig are vârfuri de umor - înghiţi textul ca pe un pahar cu apă, repede şi fără durere - dar înoată şi în platitudini, ca peştele pe uscat, pe un teritoriu prăfuit, arid şi înecăcios.

Actorilor nu ai ce să le reproşezi. Pentru George Mihăiţă, Virginia Mirea şi Valentin Teodosiu, teatrul e ca respiraţia. Chiar şi dramaturgul a recunoscut că piesa a fost scrisă special pentru a se mula pe calităţile celor mai buni actori de la Teatrul de Comedie.

Un director de bancă, mână largă cu creditele, un fost boxer şi un actor ratat se întâlnesc într-o casă de nebuni. Fiecare fuge, aici, de propriile eşecuri, încercând să le ascundă sub munţi de pastile. Actorul nu a jucat niciodată rolul lui „Hamlet“, boxerul n-a luat niciodată un titlu important, iar bancherul a dat prea multe credite cui nu trebuia şi acum este luat în vizor de autorităţi.

Ratat este, însă, şi directorul ospiciului aşa-zis high tech (care foloseşte, de fapt, tehnologie second-hand), ratată este şi psihoterapeuta Violeta Drăghici (Delia Seceleanu), care vrea să transforme fiecare caz într-unul celebru şi să se acopere ea însăşi de faimă.

Sunt multe intrigi care nu se leagă şi alăturări forţate ale personajelor. Justificarea ar putea fi dublă. Pe de o parte,
s-ar putea spune că nebunia nu este selectivă, ci loveşte la întâmplare. Aşa că prezenţa laolaltă a mai multor tipologii s-ar putea susţine. Pe de altă parte, chiar şi nebunii, rataţii de meserie, sunt vindecabili. Au nevoie doar de o injecţie cu prietenie şi capătă o nouă şansă la normalitate.

Text călduţ, aplauze fierbinţi

image


Un lucid director de Bancă se împrieteneşte cu un boxer nebun şi cu un actor ratat. Pare incredibil, dar nu neverosimilitatea i se poate imputa „scenariului“, ci forţarea limitelor în care se naşte prietenia. În viaţa reală, aceste personaje n-ar avea nicio şansă s-o împartă. Într-un fals ospiciu, cu atât mai mult.

În cele aproape două ore ale spectacolului, regizorul Aurel Palade nu riscă nimic, păstrează constant ritmul acţiunii, ceea ce face din „Clinica“ o producţie liniară, fără euforii trucate, cu momente amuzante, dar care nu te îneacă de râs. Teatrul este reţetat, făcut să smulgă aplauze şi să ofere maximum de entuziasm cu minimum de mijloace.

Textul facil apasă greu pe umerii actorilor. Numai ei pot decide soarta fiecărui spectacol, destinul fiecărei seri. Dacă au chef să joace, reprezentaţia e un succes. Dacă nu, atunci, textul, de unul singur, nu poate salva dezastrul. Din fericire, în seara de dinaintea vacanţei, actorii au avut chef de joacă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite