Violenţa high-tech a teatrului
0
Cum arată o zi din viaţa unor tineri hiperactivi ai generaţiei următoare?Într-un viitor devorat de tehnologie, trei tineri din Moscova trec în revistă distracţiile posibile ale unei seri obişnuite.
Două fete şi un băiat pot merge la can ting (cantină), la jiu ba (bar) sau în ye zong hui (club de noapte), ca să se facă praf cu pi ju (bere) ori ke kou ke le (coca cola). Nu iese din calcul nici o vizită la un complex de magazine, pentru că sunt cu toţii kogeru (înnebuniţi după modă).
Nu fac nimic din toate astea. Îşi verifică fiecare dintre ei creditele disponibile şi hotărăsc că cel mai bun loc pentru o noapte de pierzanie rămâne spaţiul înfricoşător şi dinamic al Arhivelor Literare, care inventariază mii de lumi din realitatea virtuală. Aici, participă afectiv şi psihomotor la un alt act de consum literar.
Cu wai huiul din buzunar (valuta) îşi fac un upgrade al costumelor, împrumută de la animale preistorice cele mai pragmatice elemente de forţă: gheare puternice, maxilare oţelite şi epiderme inexpugnabile şi intră în conflict, cu ajutorul unor computere avansate, chiar cu personajele cărţilor: cu balena din „Moby Dick“ sau cu armatele din „Război şi Pace“ sau „Dune“.
Comunică între ei în spaţiul virtual, elaborând stratageme, în faţa duşmanului comun. Se pot redimensiona, îşi pot schimba rezoluţia în matrice până într-acolo încât pot pătrunde în interiorul oamenilor-victimă. Le spulberă venele cu tăieturi sălbatice, le devorează vintrele şi îi expulzează înjumătăţiţi pe ecranul monitoarelor.
Căpitanul Ahab este martorul mut al unui asemenea asalt necontrolat. Câştigă bătăliile cu aviditate, iar gustul sângelui îi excită. Pentru a-şi domoli simţurile, aleg fragmente melancolice de roman, se droghează cu versuri albastre şi alunecă mental în dimensiuni pacifice. Şi după război fac dragoste în trei, lăudându-şi implanturile de tehnologie din zonele erogene. Pe scurt, aşa arată o seară de distracţie, în niciodată imposibilul viitor.
Un deliciu lingvistic
Spectacolul regizat de Alexandru Mihăescu exploatează un nou limbaj inventat de un vizionar, rusul Vladimir Sorokin. Dramaturgul a intuit evoluţia naturală a Planetei, găsind în istoria viitorului o dominaţie uşor de anticipat.
Republica Populară Chineză, cu ritmul ei de dezvoltare economică şi cu cele 1,3 miliarde de locuitori, va da atât noua limbă pe Glob, cât şi ora exactă în tehnologie. Iar dialectul pe care îl folosesc ruşii secolelor următoare este sufocat de terminologia chineză.
Spectacolul are un timp corect de decodificare. În 40 de minute, spectatorii sunt prizonierii unui limbaj pe care îl înţeleg în proporţie de 30%. Dar marea găselniţă regizorală stă în exploatarea limbajului universal al corpului şi prin inserţiile audio-video de tip slide-show, prin care publicul ajunge mai aproape de adevăr.
Spectacolul „Concreţii“ este un bun exerciţiu de imaginaţie, dar care îi poate agasa pe unii dintre spectatori. Drumul de la entuziasm la băşcălie este scurt, în murmurul consternat pe care îl emană sala.
„Concreţii“ este o recomandare pentru cei care vor să sară cu 200 de ani mai în faţă, în poezia high-tech a avangardei, dar şi o antirecomandare pentru cei care nu au chef să accepte jocul în holospaţiu şi care cred că realitatea virtuală e doar o altă făcătură kitsch.
Info
Teatrul Luni de la Green Hours, Bucureşti
Concreţii De Vladimir Sorokin
Regia: Alexandru Mihăescu
Cu: Monica Săndulescu, Katia Pascariu, Marius Damian
* * *
Se încarcă comentariile...
