VIDEO Credeţi în Ioana d’Arc?

VIDEO Credeţi în Ioana d’Arc?

„Ioana şi focul“ este unul dintre cele mai bune spectacole care se joacă în Bucureşti. Teatrul de Comedie şi-a fortificat repertoriul cu o nouă demonstraţie de ingeniozitate. Teatrul contaminat de simplitate amplifică valenţele pozitive ale adjectivului „impresionant“.

În noua lui redimensionare, cuvântul determină acea inventivitate care nu cunoaşte limite şi care este asumată în cantităţi egale de dramaturg, regizor şi actori.

Este fermecător punctul de pornire a discursului narativ: o trupă de actori ambulanţi vrea să joace povestea Ioanei d’Arc şi se întâlneşte, într-o realitate care devine imediat incredibilă, cu însăşi eroina, căzută din trecut pe scena prezentului. Este mai puţin important ce vortex temporal o teleportează pe Ioana în anii 2000. Relevant este dacă mai e cineva dispus să-i accepte virtuţile mesianice.

Creştinism sabotat de scepticism

Dramaturgul Matei Vişniec a găsit o cale surprinzătoare de a ieşi din capcana conformismului istoriei, redinamizând o legendă veche de secole, intrând în poveste, pentru a-i aprofunda mesajul real şi distanţându-se de ea, pentru a critica mistificarea realităţii. El arată că istoricii au rescris abuziv clipa, în beneficiul potentaţilor Evului Mediu, şi Ioana nu a mai avut şansa să se apere.

Demersul literar capătă consistenţă tocmai pentru că îi oferă eroinei oportunitatea de a prezenta şi adevărul în care crede. Ioana d’Arc, cea deja arsă pe rug cu 578 de ani în urmă, este primită în rândul actorilor. Ea încearcă să nu-şi irosească dreptul de a spune aşa cum trebuie propria poveste şi i se oferă chiar rolul Ioanei d’Arc, într-un spectacol de teatru fabricat în interiorul spectacolului Cătălinei Buzoianu. În ambele, raportarea la actualitate este foarte subtilă. Nici astăzi, societatea nu s-a maturizat, nu a reuşit să-şi concretizeze idealurile.

Fecioara în vârstă de 19 ani are dificultăţi în a convinge că modelul ei de credinţă poate câştiga orice bătălie. Ioana se izbeşte din nou de zidul neîncrederii. Oamenii nu pot accepta că se mai pot naşte martiri care poartă în ei mesajul Lui Dumnezeu. Matei Vişniec demonstrează, cu această piesă jucată în premieră în România, că rămâne cel mai important dramaturg român al momentului.

O trupă omogenă

Spectacolul recuperează în construcţie improvizaţia exaltată. Ai impresia că asişti la un brainstorming productiv şi fiecare moment al naraţiunii se naşte pe viu. Sunt admirabile democraţia de pe scenă şi spiritul de libertate pe care îl respiră spectacolul. Regizorul autoritar nu există. Cătălina Buzoianu este regizorul complice care îi ridică pe actori chiar deasupra propriilor aşteptări.

Producţia teatrală este rară şi prin intensitatea la care ard actorii, pofta prin care îşi devorează fiecare replică. Plăcerea lor de a juca este nebună.

Marius Manole, impetuos, atletic şi convingător, are şase roluri, arătându-şi mobilitatea creativă în fiecare moment. Dorina Chiriac a fost nominalizată, pentru interpretarea ei, la categoria „Cea mai bună actriţă în rol principal“, în cadrul Galei Premiilor Uniunii Teatrale (UNITER) de anul acesta. Este fascinant cum poate rămâne în balans pe muchie de cuţit, împovărată de nebunie şi ironie tristă, mirare naivă şi energie morală.

Este un spectacol solicitant pentru toţi actorii, pentru că nu le oferă nicio clipă de răgaz. Sunt tot timpul în mişcare, în această poveste densă, care le confiscă toate calităţile. Colaborarea dintre actori, regizor şi dramaturg a fost strânsă şi acest lucru se vede. Împreună au găsit o formulă foarte bună pentru decodificarea şi retransmiterea mitului.