Trei cântăreţe chele

Trei cântăreţe chele

Două variante ale piesei lui Eugène Ionesco au putut fi văzute până acum în cadrul Festivalului Naţional de Teatru din Bucureşti. A treia este programată sâmbătă. Compania franceză Les Intempestifs, Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj şi Teatrul German de Stat Timişoara oferă interpretări diferite ale capodoperei ionesciene.

Singura trupă străină invitată la ediţia cu numărul 19 a prezentat o variantă curajoasă a piesei, cu un final fals, care a smuls mai multe zâmbete în sală, decât montarea însăşi. După moartea dramaturgului şi regizorului francez Jean-Luc Lagarce, care a montat piesa în 1992, echipa lui a decis să marcheze ziua în care acesta ar fi împlinit 50 de ani prin reluarea succesului care-i purta semnătura.

François Berreur, unul dintre colaboratorii săi, a refăcut montarea în mod identic şi a repus-o în circuitul teatral, în 2006. Spectacolul are o evoluţie calitativă pozitivă, fructificând discret, dar eficient, momentele cheie ale piesei, în stilul unui serial de televiziune, cu momente întrerupte pentru o publicitate inexistentă.

Derapajul se petrece în afara spectacolului propriu-zis, în prelungiri, când regia oferă un deznodământ surpriză -  de fapt, o înlănţuire de finaluri posibil-absurde (în care, de obicei, spectatorii nemulţumiţi sfârşesc ucişi de gloanţele producătorilor). Din păcate, atitudinea ludic-ireverenţioasă a lui Lagarce nu se ridică la înălţimea scrierii lui Ionesco.

Este singurul moment în care reprezentaţia calcă strâmb. Când merg pe firul textului lui Ionesco, actorii nu-şi pierd echilibrul. De fapt, este cea mai bună distribuţie dintre cele trei care recompun în festival măcelul lingvistic din piesă. Actorii francezi sunt cei mai experimentaţi, fiind cu o clasă peste cei români.

Dar Tompa Gábor vine cu ceva în plus faţă de creaţia lui Lagarce, compensând decalajul de experienţă cu o regie inventivă, plină de găselniţe, ultraamuzantă şi dominată de un final electrizant.

Finalul-surpriză al lui Tompa Gábor

Trupa Teatrului Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj este cea mai entuziasmată şi duce în spate cel mai greu concept. Francezii se menajează, aşteptând textul să vină peste ei. În schimb, clujenii îl atacă viril, fructificându-i toate densităţile.

Se joacă mai mult cu textul, îl completează mai bine prin gesturi şi acoperă mult mai eficient scena. Iar finalul este neîndoielnic mai bun şi mai surprinzător decât cel al companiei Les Intempestif. După replica finală, pentru a redeschide cercul vicios al limbajului, Tompa Gábor alege să deruleze pe repede înapoi tot spectacolul, de la momentul ultim până la debut, într-un iureş care-ţi taie respiraţia.

Personajele îşi întorc gesturile la origini, punctând, fără nici cel mai mic rateu, toate momentele cruciale din spectacol, în aşa fel încât îl poţi vedea de două ori, o dată într-o oră şi jumătate şi a doua oară în doar cinci minute.

Cel de-al treilea spectacol, cel montat de Alexandru Dabija, a fost în turneu vara aceasta la Bucureşti, şi, deşi este o producţie admirabilă, rămâne în umbra celorlalte două. Poate pentru că Dabija a şi lucrat cu o trupă mai puţin titrată decât celelalte. Spectacolul „Cântăreaţa cheală“, al trupei Teatrului German de Stat Timişoara, are două reprezentaţii programate sâmbătă, de la ora 19.00 şi de la ora 21.30, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra.

Făcând o medie, Tompa Gábor se instalează pe prima treaptă a podiumului, într-un top neoficial, în care criteriile de departajare sunt prospeţimea viziunii regizorale, calitatea interpretărilor şi reacţia publicului. Trupa franceză are un picior pe prima treaptă şi unul pe a doua, iar cei de la Teatrul German stau pe treapta a treia. Toate cele trei spectacole oferă însă mult divertisment inteligent şi memorabil.

Citiţi aici o cronică despre spectacolul Teatrului German de Stat Timişoara.